Stăpânul turmei versus şeful de companie

Avertisment! Substantivul «turmă» este folosit în sens biblic. Aici o turmă nu e o sumă de animale, ci un grup de subiecţi conectaţi la o entitate care e mai mult decât un simplu conducător. E o autoritate supremă care poate dispune total, profesional vorbind, de cei de sub el. Acesta e un model paternalist, întâlnit pe aici, unde instituţia delegării şi arta conducerii colegiale ţin de filme. Aici ce-i al tău nu se dă din mână de teama de a nu fi furat, căci funcţionăm într-o lume obişnuită cu hoţiile. Acesta e şi modelul lăsat moştenire de vechiul sistem, în care un om avea drepturi depline asupra celorlalţi. În fotbal, acest caz, dacă nu v-aţi prins până acum, e întruchipat de Gigi Becali. Deşi nu îl bănuiesc de vreo simpatie cu sistemul ceauşist, el a făcut din FCSB o societate având la vârf un tătuc.

Ceilalţi

La polul opus stă entitatea comercial-sportivă structurată ca o companie pe care o poţi întâlni în alte business-uri şi în alte ţări, conform unor reguli recunoscute ale succesului. Diferite niveluri cu responsabilităţi aferente. Ştii cine deţine compania, cine o conduce şi care sunt etajele de execuţie. Aşa arată Rapid. Are un acţionar principal, un acţionar executiv, un preşedinte şi un antrenor. Prerogativele fiecăruia sunt cunoscute şi nimeni nu se bagă, cel puţin nu cu bocancii, acolo unde nu e treaba lui. În acest moment, întâmplător sau nu, FCSB şi Rapid sunt pe locurile 1 şi 2 ale campionatului.

O întrebare greşită

Cine va câştiga? Răspunsul vine ca o bâtă pentru impertinenţa de a fi întrebat aşa ceva. Cum cine? FCSB, normal ! Are un sac de puncte avans, funcţionează aproape fără greş şi beneficiază nu doar de fotbalişti foarte buni, dar şi de o emulaţie internă care îi face şi pe cei mai slabi să îşi ridice nivelul Rapid e încă în căutări, bate greu, nu s-a omogenizat şi nu are, cum spunea Dan Şucu, o mentalitate de învingătoare. Cel puţin nu are acum. Ce-o fi în viitor e altă poveste. Sau nu e?

Rapid e încă în căutări

Miza cea mare

Întrebarea era o capcană, de fapt. Nu la locul 1 în acest sezon se referea, pentru care, într-adevăr, FCSB a luat o opţiune importantă, ci la cine va câştiga pe termen lung, cine va învinge în această bătălie a culturilor de companie. Deznodământul e cu miză mare, căci de identitatea învingătoarei s-ar putea foarte bine să depindă felul în care va arăta fotbalul românesc în anii şi deceniile ce vin. Asta în caz că ne interesează.

Viciul

Deocamdată modelul fotbalului de aici este, în principal, traiul de pe azi pe mâine. Nu atrage bani decât din sursele sigure, drepturi TV, patroni care "îşi fac damblaua" sau au fost aduşi în diverse scopuri, dar care pot oricând da bir cu fugiţii, şi fonduri publice care nu sunt garantate decât pentru o legislatură. Aici sunt descărcate vagoane de străini de o calitate îndoielnică şi funcţionează academii doar cu numele. Fotbalul nostru pare un joc la pariuri, cu un părinte iubitor, publicul, care îi tot finanţează viciul. Şi la extremităţi stau FCSB şi Rapid. Jucăria şi S.A.-ul.

Unul şi restul

Dacă FCSB va câştiga a la long atunci fotbalul românesc va trebui să existe fără antrenori cu autoritate, preşedinţi cu şcoală, manageri cu vaste competenţe. Trebuie doar găsit un om care va putea face orice, pe proprie responsabilitate, iar ceilalţi vor trebui să îi satisfacă dorințele indiferent de imixtiunile lui. Ceea ce e pe punctul să reuşească Pintilii şi Haralambus. O echilibristică demnă de admirat. Într-un fel, acest model de a face fotbal va da naştere unui alt model de tehnician, ceva între gradat de front şi campion la jocuri video, căci pericolul poate veni de oriunde. Iar fotbaliştii îi vor trata pe antrenori ca pe nişte egali, toţi fiind la dispoziţia aceluiaşi patron absolut. O minunată lume nouă.

Înapoi în viitor

Rapid, în schimb, nu inventează nimic, e din lumea veche a afacerilor caapitaliste. Urmăreşte profitul sustenabil prin ceea ce produce şi nu prin ceea ce i se dă, de la stat sau de la patron. De aceea trebuie să pună la punct o producţie constantă de jucători. Aşa va avea mai mulţi bani, un buget mai mare şi va reuşi să scape de forţa gravitaţională a unei campionat mic pentru că îşi va permite români şi străini de valoare. Obiectivul nu e să împuşte un titlu când şi când, ci să stea la vârf indefinit. Şi să reuşească în Europa, căci banii mulţi de acolo vin. Va reuşi asta ? Nu e sigur. Necesită o răbdare colosală. Şi în tribune găseşti orice, în curând şi un tanc, doar răbdare nu. E şi ăsta un pariu. Ştiţi cum e azi, fără un pariu, viaţa e pustiu.