OPINII  »  EDITORIAL

Visând la Iugoslavia

Articol de - Publicat joi, 08 iunie 2023 11:40 / Actualizat joi, 08 iunie 2023 11:41

Nostalgici ai comunismului, unii dintre foştii mari fotbalişti, actuali antrenori sau analişti, trăiesc cu imaginea unui Eden răpus de forţele obscure ale unora care ne-au scos din întuneric ca să ne lase în mijlocul unui drum pustiu și al unui soare arzător, paralizant

În întuneric, orbi cum eram, ni se făcea bine cu forţa, eram duşi de mână de colo până dincolo, nu era căldură, dar era siguranţă, aveai viaţa programată, de la început la sfârşit, mureai liniştit, evident, dacă îţi ţineai gura şi nu începeai brusc să vezi. Acum, gândesc destui, suntem duşi iar, dar de nas. Comunismul ne dădea o identitate cu de-a sila. Democraţia ne păcăleşte pentru că ne lasă să facem ce vrem, ce putem, ce ne educăm. Şi asta e de neieretat. *** UE!

O mie de pase şi una de nopţi

"Ce oraş frumos, cu fabrici şi uzine", cânta Andrieş. Unde sunt, domne, uzinele care se învârteau după soare, fabricile care produceau tot ce ne era necesar?! Unde s-au dus, unde-au apus? În Apus, desigur, care ne-a spoliat, ne-a luat totul şi ne-a lăsat cerşetorii lui. 

Bine, nene, ne dă UE nişte bănuţi, dar ca să ne ţină de sclavi, piaţă de desfacere, forţă de muncă umilă, cum zice Olăroiu, care zice multe, îşi permite, deh, de la înălţimea milioanelor lui, nu e dator să facă pe plac nimănui, e doar dator să ducă mai departe discuţiile acestui mediu de îndrăgostiţi ai trecutului, când erau «o mie de atingeri (de minge) pe zi» în curtea şcolii sau pe maidan.

E bine, e dezbatere!

De pomină interviul lui Cătălin Ţepelin, cel care l-a scos inteligent la tablă pe marele antrenor al echipelor asiatice pentru a vedea toată clasa ce spune. Unii îl aplaudă, alţii se minunează. E bine. E dezbatere. Că nu duce nicăieri e tot adevărat, dar măcar asta putem, să ne batem gura, fie şi de pomană.

Să curgă lapte şi fiere!

Unde sunt cele o mie de atingeri? În Franţa, Monsieur Oli. În Germania, în Norvegia, în Spania. Acolo unde fiecare naţie şi-a organizat singură, fără să fie dusă de mână sau de nas, devenirea sau perpetuarea fotbalistică. Sigur, cu sprijinul statului. Aaaa, zic iarăşi cei "pe vechi", păi, să vină statul, să ne facă, să ne dreagă, ce tot ne omorâţi cu fotbalul privat! Să vină statul, să vină statul, să vină statul laaa băieeeţi! Şi vine. Face stadioane pentru fantome (cum retrogradează o echipă, hop, o arenă nouă, ce bine merge treaba, deştept, cu sens!) şi scurge bani în cluburi profesioniste de oraş, de judeţ sau de Ministerul Apărării. Şi fotbaliştii? Ete, na! Îi cumpărăm, ce dracu’! Ce, au murit comisioanele?

Cu fundu’n două luntri

Am ieşit din întuneric, dar am rămas orbi. Ne trebuie iar o mână să ne conducă, să ne dea, să ne facă, să ne oblige. Dacă nu ne ţine cineva de subraţ cădem din picioare, cum fac expaţii fotbalului românesc care, vorba lui Răzvan Lucescu, renunţă uşor, se resemnează, cad, eşuează. 

După atâtea ratări Ceauşescu revine în forţă, noroc cu serialul ăsta de pe HBO, poate îşi mai aduce aminte cineva cum era. De fapt, toţi aceşti oameni care dau vina pe alţii când problema e sub picioarele noastre ar vrea ca aici să fi fost şi să fi rămas o Iugoslavie, comunism cu paşaport, să poată statul să producă pentru fotbal cu puşca la spate, dar fotbaliştii să poată să se înfrupte din bunătăţile Occidentului.

A, dacă era Ceauşescu băiat deştept!... Păi, el era. Ea era a naibii, ce, nu se ştie?! Toate ar fi continuat bine şi frumos, cu recolte la hectar şi fotbal solar. Restul poporului? Fericit! Să ne susţină necondiţionat! Îi dăm circ, nea Nicu îi dă pâine, ce mai vrea?!

Visând la Iugoslavia

Zombi

Mai demult i-am scris lui Hagi, care voia şi el să reclădim sistemul dinainte, că nu am trăit acelaşi comunism, noi, proştii de rând, şi ei, fotbaliştii privilegiaţi. Şi că dacă suntem cum suntem azi e şi pentru că acestei populaţii, oricum fragile la intrarea în noaptea comunistă, i-a fost frântă şi bruma de coloană vertebrală, iar acum oamenii umblă ca zombi, fiecare să muşte vreun gât, incapabili să se coaguleze într-un popor coerent.

La treabă, tovarăşi!

Hagi, care pare câteodată un om din care a demisionat orice raţiune, a avut puterea să accepte acest adevăr. În timp, n-a mai rătăcit pe calea asta pierdută. În schimb, s-a apucat serios de treabă. Şi de cele o mie de atingeri pe zi. Şi uite rezultatul! Nu toţi suntem Hagi. Dar putem să ne suflecăm mânecile în loc să ne ştergem lacrimile şi mucii cu ele.


Comentarii (37)
Balcescu
Balcescu  •  10 Iunie 2023, 17:44

Tovarașul Naum deghizat in Domnul Naum ataca iar in 6 colțuri,ca sa-l parafrazez pe "Mister" uitând ......din nou....că orânduirea veche și-a pus amprenta asupra dumnealui si evident si cu ajutorul numelui inaintasului sau a reusit in mare parte sa ajunga acum sa-si de-a cu parerea pe la tv. Asa cum se mentiona într-un comentariu anterior,etnia dumnealui a facut,face si va mai face mult rau de acum incolo. Dumnealui uită intentionat sau nu ca raul mondial a inceput in 1917 si continua pana in ziua de azi datorita celor din etnia din care face parte,așa ca nimic nu îi da dreptul sa critice sau sa incerce sa se erijeze in "influencer'.......mai ales pe o tema cel puțin delicata și in niciun caz mentionand fosta Iugoslavie.

parpalache
parpalache  •  10 Iunie 2023, 14:37
Postat de Ioano13 pe 08 Iunie 2023, 20:50

Cei care laudă și regretă comunismul, ori mint, ori nu au trăit în acea epocă. Dincolo de frigul din case, lipsa alimentelor de bază( in 1986-87 măcelăriile s-au desființat, de ex), promovarea activistilor de partid în funcții de conducere,etc) cel mai supărător era marasmul mincinos în care presa vremii, activiștii de partid și imbecilii îl creau. *** și bâlbâitul care conducea țara, era cel mai iubit fiu al poporului, geniul din Carpați iar ciudata lui soție era savanta de renume mondial cu cele(doar) patru clase absolvite. România , în anii '80, avea cel mai scăzut nivel de trai în raport de toate tarile europene, comuniste sau democrate( cu excepția Albaniei, o tara medievala , pina in 1996. Apoi, niciuna din tarile comuniste europene nu avea nivelul de trai mai ridicat decât vreuna din tarile democrate europene. Acum, nivelul de corupție al clasei politice, împletit cu nivelul redus al pregătirii intelectuale, sunt "opera" poporului. Clasa politica este la fel ca poporul care o votează. Asa cum și autorul articolului remarca, lipsa obligațiilor si libertatea de a decide, au dus la precaritatea moralei și la slaba cultură a multor, foarte multor cetățeni. Oamenii cu capul pe umeri rămân în observare, nu se implica în politică, dar trăiesc decent.

„Frigul din casa și lipsa alimentelor de baza-in perioada 1981-1989”-abia recent s-a aflat-și asta dintr-o lucrare a unui cercetator de la Universitatea din...Varșovia(doar nu credeai ca de la noi)-deci acea„austeritate”severa-a fost impusa de...Fondul Monetar Internațional-unei Românii aflata in pragul...incetarii de plați!Dar și acea incetare de plați a fost provocata din exterior-dupa tradarea lui Pacepa!Când- potrivit celor de la Europa libera-România a pierdut contracte in Iran in valoare de 4 mld.de dolari și au fost lichidați majoritatea agenților de inteligence, plantați in exterior!Iar banca finanțatoare in operațiunile de comerț exterior-banca americana Merill Lynch- a refuzat sa mai finanțeze România- exact când avea de rambursat o rata de 1,5 mld.de dolari!Cazul României-tot dupa cei de la Europa libera-a facut obiect de studiu in câteva universitați americane-ca ceva nemaiintâlnit-cum poate fi falimentat din exterior, un stat perfect solvabil!2.-Cât despre„corupția”clasei politice de acum-e greu de dat un verdict-având in vedere ca„facem parte dintr-o alianța”și mai ales ca suntem...o țara slaba,iar„clasa politica”e cam obligata sa cânte dupa cum ii dicteaza multinaționalele și ambasadele„aliate”!Nu știu daca NOI am fi putut sa ne opunem!Am fi avut soarta Yugoslaviei!

parpalache
parpalache  •  10 Iunie 2023, 14:19
Postat de marius1979 pe 09 Iunie 2023, 13:56

Abia Cand va trece generatia cvasi-comunistilor ca tine, ne vom indrepta spre progress. De la Pauker si Dej pana la ultimul lingau de pe vremea Raposatului….Inca santeti multi

Aia-pe care-i injuri tu- s-au dat bine cu cei care erau la putere atunci,d-aștia ca tine se dau bine cu cei care sunt la putere acum!Aceiași gena!

Vezi toate comentariile (37)
Comentează