)
Articol de Remus Dinu - Publicat duminica, 27 aprilie 2025 23:58 / Actualizat luni, 28 aprilie 2025 10:25
FCSB nu-i încă matematic campioană, dar e o chestiune de timp până când cei mai valoroși fotbaliști din Liga 1 vor primi medaliile și șampania. Va fi un triumf firsesc, natural, deși mașinăria roș-albastră, care a uitat să piardă în România, a arătat și fisuri în Giulești, iar un arbitraj mai cerebral ar fi putut să încline balanța spre un X.
FCSB are măcar o clasă peste adversare, iar asta îi permite să înșface puncte capitale chiar și când jocul nu entuziasmează în mod special.
E atributul campioanelor veritabile, doar cei înzestrați cu superputeri pot trece nevătămați prin turbulențe, prestații potrivnice, adversare care îți pun bețe-n roate în mod tradițional.
Rapid s-a dat peste cap ca-n basme în ultimele meciuri cu FCSB, a încurcat-o adesea și era să scoată un punct și duminică seara. Campioana a „dres-o” prin experiență, maturitate și un arbitraj favorabil pe final de meci, deși n-ar trebui să scoatem din ecuație nici faptul că Petrila a fost iertat de al doilea „galben”.
Deasupra tuturor
Oricât nu le-ar plăcea rivalelor s-o audă, campioana are o aură care-i permite să reziste, să se adapteze și s-o scoată la capăt chiar și când lasă impresia că se clatină. E consecința unei iscusite și prudente campanii de achiziții, a unui talent nativ al principalilor actori din teren, dar și a echilibrului și profesionalismului emanat de tandemul Charalambous - Pintilii. Altfel spus, eroii tăcuți de la FCSB.
Când îți neglijezi începutul de campionat ca să respiri puțin în preliminarii, îți lași competitoarele să ia avans și gâfâi doar cât să-ți derutezi rivalele, pentru ca apoi să „pârjolești” competiția și să nu mai vezi pe nimeni în oglinda retrovizoare, înseamnă că ești singura echipă de stofă autentică, o campioană meritorie, îndreptățită să mai tragă un loz în cupele europene și la vară.
Da, în cupele europene, locul acela despre care celelalte echipe din campionat vorbesc în șoaptă, ca despre un tărâm fermecat interzis muritorilor.
„Toți se cred gangsteri până când apare adevăratul gangster”, o sintagmă Gen Z de care ne mai izbim din când în când prin măruntaiele internetului, e mai mult decât valabilă în cazul de față. FCSB e gangster-ul care dă buzna în bar, îi altoiește pe băieții răi care-și permiseseră să o vorbească de rău în văzul tuturor, apoi trântește ușa după ce le-a venit de hac uzurpatorilor dinăuntru.
Obișnuită cu aerul de Europa, doar FCSB putea triumfa sezonul acesta
Un campionat câștigat de oricine altceva decât FCSB ar fi fost un triumf fake (judecând în primul rând după joc și constanța afișată) și o șansă irosită pentru viitoarele preliminarii, unde FCSB a demonstrat în vară că e singura din România capabilă să-și suflece mânecile și să lupte parte-n parte, dacă nu să biruiască, în fața celor mai apropiați de teapa noastră.
Modul ireproșabil în care roș-albaștrii au survolat „chestiunea europeană”, pentru ca apoi să se scuture de praf și s-o ia la pas printre obstacolele spinoase din campionat, nu avea cum să se concretizeze decât printr-un alt titlu câștigat, al doilea la rând. Unul adjudecat nu doar fără Coman, farul călăuzitor din sezonul trecut, ci și, preț de jumătate de campionat, fără Olaru, meseriașul frânt nedrept într-un amical banal din Antalya.
Sufocată de meciuri europene și văduvită de dirijorul bun la toate - Olaru - mulți s-au grăbit să anticipeze un declin pentru campionii en titre. Un recul poate firesc, o posibilă precipitare în fața avalanșei care o aștepta în play-off. Deznodământul? Suntem în etapa a șasea, iar FCSB mărșăluiește spre un nou triumf în campionat, la adăpostul celor șase puncte față de Universitatea cea nedemnă și 8 față de CFR-ul întârziat.
Doar că absența lui Olaru nici n-a mai contat atât de tare după ce formidabilul Cisotti și-a găsit ritmul, locul și menirea în mecanismul bucureștenilor. Italianul a fost nemaipomenit de la transfer, un substituent ideal pentru Olaru, transformat mai nou în marcator cu instincte de număr 9.
Peninsularul era un no-name acum câțiva ani, acum liniștește din priviri o echipă întreagă și marchează golurile care îi propulsează pe coechiperi mai aproape de un nou titlu.
Roș-albaștrii n-aveau cum să ocupe alt loc din moment ce-i au pe Șut, un mijlocaș-giuvaier, combativ, inepuizabil, ce-ar merita să aibă locul de titular rezervat și la națională, pe Ngezana și Radunovic, două repere în jocul defensiv, doi veterani dispuși la sacrificiu, eternii Chiricheș și Crețu, dar și pe Bîrligea, gol și pre-assist contra Rapidului. Plus un Târnovanu, desigur, un salvator prin definiție atunci când nu-și pierde busola în propriul careu.
Bravo, Elias!
Fără să transforme orice interviu într-o ecranizare de-un umor discutabil și fără să-și amenințe oponenții cu moartea - chiar și metaforic - așa cum obișnuiesc omologii săi, Charalambous se îndreaptă nestingherit spre un nou campionat câștigat într-o manieră autoritară. Succes aproape imposibil de pus la îndoială, nu-i așa?
Câinii latră, antrenorul civilizat și (poate prea) subestimat își mai trece un trofeu major în CV. În tot acest timp, judecăți de valoare distorsionate se emit superficial la conferințele de presă ale rivalilor din campionat, care-ar da orice să aibă antidotul la rețeta câștigătoare care tot persistă la FCSB.
Dați-le trofeul! Dar FCSB are ceva de demonstrat la vară
Ecuația-i aproape rezolvată, sărbătorirea titlului e o chestiune de etape, FCSB n-are cum să mai scape potul din mână.
Dacă în România lasă uneori impresia că rulează la ralanti printre „pitici”, din vară FCSB e datoare să reconfirme alura europeană pe care a căpătat-o în ultimele luni. Ba chiar să facă un pas ferm înainte. E momentul ca cineva să dezlege blestemul frustrant al grupelor Ligii și să aducă la București nestematele la care ne uităm hipnotizați, cu ranchiună și neputință, unii în format 4K, în serile de marți și miercuri.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
