)
Articol de Sebastian Culea - Publicat marti, 13 octombrie 2026, 15:26 / Actualizat marti, 13 octombrie 2026 15:43
Un club de fotbal retrage acreditările unei publicații și amenință redacția. Cazul în sine e simplu. Întrebarea pe care o ridică e mai veche și, că vrem - nu vrem, se pune în orice redacție, chiar dacă pe la colțuri: cât ne permitem să scriem, dacă riscăm să pierdem accesul?
Dilema e reală. Presa sportivă trăiește din relații cu antrenori, jucători, oficiali sau oameni de pe lângă cluburi. Fără toate astea nu ai informații, nu ai declarații, nu ai acces la meciuri. Orice redacție a făcut, la un moment dat, calculul între un text incomod și o ușă care se poate închide.
Problema apare când acest calcul devine criteriu de publicare. Un text se publică pentru că e adevărat și pentru că e de interes public, nu pentru că nu supără pe nimeni. Dacă a doua condiție ia locul primei, presa nu mai are o funcție proprie. Ea devine doar canal de comunicare al celor despre care scrie.
Acreditarea este un instrument de organizare, nu o favoare. Clubul o acordă pentru că meciurile sunt evenimente publice, iar presa reprezintă publicul care nu poate fi în tribună. Accesul poate fi refuzat pentru motive procedurale, nu pentru conținutul a ceea ce s-a publicat.
În practica CNCD există deja hotărâri despre refuzuri de acreditare tratate ca discriminare a presei, deci principiul nu e o invenție a redacțiilor. Vezi cazul Jurnalul de Maramureș cu CFR Cluj.
Care e „tariful”?
Mai există un efect pe care îl uităm: când o redacție își temperează conținutul după o presiune, nu rezolvă doar cazul respectiv, ci stabilește un „tarif”. Clubul află că metoda funcționează, celelalte cluburi înțeleg și ele despre ce e vorba, iar data viitoare „costul liniștii” crește. Presiunea nu dispare dacă o recompensezi.
De aici decurge o distincție utilă, care ține de profesie în ansamblu, nu de o singură publicație sau de un singur autor. Calitatea textelor, verificarea, relevanța, tonul sunt probleme legitime și se discută permanent, în orice redacție. Reacția unui subiect la text nu intră în această categorie. Nu poate fi un criteriu de calitate și nu poate dicta ce se publică.
Presa nu are datoria să fie agreabilă. Are datoria să fie exactă și utilă publicului, inclusiv atunci când asta costă acces. Dacă pierderea accesului devine argument suficient pentru a scrie mai puțin, atunci oricine controlează accesul controlează și presa.
