În lipsa corului

Pe lîngă numele ilustru, Ferguson e marcat și de locul nașterii: Glasgow, cartierul Ibrox, la doi pași de Ibrox Stadium. "M-am născut în 1964 și, pe atunci, în Ibrox existau două ocupații: fotbalul și băutura" – spune Ferguson. Bunica era o fanatică Rangers.

Niall s-a înrolat automat. Azi, Ferguson ține un curs strălucit de istorie la Universitatea Stanford și e urmărit de trecut. Scoțienii locali țin de tribul Celtic și i-au transmis prompt că e un porc protestant. Ferguson nu e sectar și a trecut cu bine peste remarcile bunicii din care a aflat că "Toți oamenii sunt cumsecade dacă nu sunt catolici".

 În America, Ferguson a înțeles ceva mai important: în ce fel trage fotbalul cultura după el. Totul a început cu o mirare: în sportul american nu cântă nimeni. Tribunele fac zgomot - insuportabil, în NFL – dar nu cântă.

În schimb - spune Ferguson – asta e vital în fotbalul britanic. Stadionul e singurul loc în care oamenii mai cântă împreună. Bucuria participării e în mare parte bucuria de a cânta laolaltă, fie și cântece obscene îndreptate împotriva echipei adverse. După Ferguson, acest cor furios provoacă unificarea emoțională pe care o dădea, odinioară religia. Fără fotbal, experiența comună e de negăsit și rămâne neexprimată.

Ar mai fi Geoff Pearson, Profesor de Drept la Universitatea Manchester. După ce un fan a luat la pumni un jucător al lui Nottingham Forest, în meciul de cupă pierdut de Leicester, Pearson a vorbit despre reapariția violenței pe stadioanele britanice. Pearson crede că restricțiile Covid care au închis stadioanele 18 luni au tăiat legăturile comunitare. Fanii au trăit intervalul pe net și "s-au sălbăticit". Acum se întorc furioși. În lipsa corului: dezordinea.