OPINII  »  EDITORIAL

Fenomenul Bodo/Glimt explicat de un om care l-a simțit pe pielea lui

Jucătorii norvegieni, fericiți la finalul victoriei cu City. Foto: Imago Images
Jucătorii norvegieni, fericiți la finalul victoriei cu City. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 21 ianuarie 2026, 16:10 / Actualizat miercuri, 21 ianuarie 2026 16:13

Acum doi ani și cinci luni, Liviu Ciobotariu a fost la un pas de a elimina (cu Sepsi) echipa care a șters pe jos cu Manchester City

Am făcut ochi mari în prima repriză când, parcă dintr-o dată, cu goluri în două minute consecutive, tabela a indicat 2-0 pentru norvegieni. Nu înțelegeam nimic, cum păreau să nu înțeleagă nici Haaland, nici Foden, nici Rodri, și, mai ales, nici Pep Guardiola.

Se pare că Pep n-a înțeles nici după ce meciul s-a terminat cu 3-1 pentru Bodo, punând totul pe startul slab de an al echipei sale. Oricât de slab start ai avea, ești City, și n-are voie să facă instrucție cu tine o adversară de dincolo de Cercul Polar!

Amintirea unei dispute echilibrate

Mi-am amintit de acea dublă Sepsi-Bodo din august 2023, playoff pentru Conference League, pe care am urmărit-o cu atenție. 2-2 în Covasna, apoi 2-3 după prelungiri la ei, gol de posibil 3-3 anulat lui Sepsi în ultimele minute, după care ar fi putut urma penaltyurile. Am căutat numărul lui Liviu Ciubotariu și în timp ce pe ecran continua recitalul ”galbenilor” (sau, dacă vreți, agonia lui City) antrenorul de 54 de ani și-a amintit cum a fost atunci.

„Ciobi” vorbește de omogenitate

Bodo/Glimt - Sepsi / Sursă foto: Imago Images
Bodo/Glimt - Sepsi / Sursă foto: Imago Images
Bodo/Glimt - Sepsi / Sursă foto: Imago Images
Bodo/Glimt - Sepsi / Sursă foto: Imago Images
Bodo/Glimt - Sepsi / Sursă foto: Imago Images
+9 FOTO

”Pentru noi terenul sintetic a fost un impediment, dar pentru City, la valoarea ei, n-ar fi trebuit să aibă prea mare importanță. Bodo/Glimt are un stil de fotbal direct, simplu, cu mingi direct pe cei atacanți pe care-I aliniază întotdeauna.

Mulți dintre cei de-acum au evoluat și atunci, în frunte cu Berg, cu Bjorkan, cu portarul rus Haikin, Salten, Sjovold, Bjortoft, Moe, Fet. Deci vreo opt. Asta înseamnă omogenitate, plus că antrenorul e același de opt ani.

Au crescut mult în valoare, au avut un parcurs excellent în Europa, au eliminate pe Olympiacos, pe Twente, pe Lazio, au fost scoși din cursa Europa League abia în semifinale, de Tottenham. Extraordinare performanțe, iar noi, cu Sepsi, am fost la un pas să-i eliminăm”, a spus Ciobi.

Meci echilibrat, destine diferite

Fenomenul Bodo/Glimt explicat de un om care l-a simțit pe pielea lui
Liviu Ciobotariu

„Țin minte că drumul a fost foarte lung, charterul nostru a făcut o escală pentru alimentare. Iar acolo soarele apunea foarte târziu, cu greu ne puteam odihni. Meciul din Norvegia a început greu pentru noi, ne-au condus cu 2-0, dar Alimi a redus scorul, apoi maghiarul Varga au egalat. Au făcut 3-2 cu ajutorul arbitrajului, apoi tot arbitrajul a anulat un gol al lui Ștefănescu, putea fi 3-3, penaltyuri, poate că drumul lui Sepsi ar fi fost altul.

Așa însă, după doar doi ani și ceva, două adversare care au fost foarte apropiate valoric au apucat-o pe drumuri diferite. Unii trec de Lazio, bat pe City, alții sunt în divizia a doua. Poate omogenitatea și seriozitatea lor să fie cea care i-a dus atât de sus”, a încheiat Ciobi, și în glasul său se simțea regretul că atunci, pe 31 august 2023, i-a lipsit atât de puțin…

Întunericul e luminos….

Oamenii au văzut meciul, nu mai avem cine știe ce să le spunem. Doar că Bodo/Glimt nu e campioana Norvegiei, titlul pe 2025 (sistem primăvară-toamnă) fiind cucerit de Viking Stavanger. Că această mare surpriză a istoriei fotbalului s-a înregistrat într-un oraș cu 50 de mii de locuitori, aflat dincolo de Cercul Polar, la 1200 de kilometrii de Oslo (15 ore pe șosea, dar toată lumea merge cu avionul) unde în decembrie lumina zilei ține o oră, iar pe 20 ianuarie soarele a răsărit la 10 fără 10 dimineața și a apus la două și jumătate după prânz. Și, dacă mai contează, că lotul norvegienilor valorează 53 de milioane de euro, în timp ce Manchester City prețuiește 1,3 miliarde.

Citește și:
Nae Stanciu, legenda Rapidului, încătușat de polițiști pe bulevardul Dimitrie Pompeiu din București
Superliga
Nae Stanciu, legenda Rapidului, încătușat de polițiști pe bulevardul Dimitrie Pompeiu din București
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Meci într-un decor pitoresc în România » Gazon acoperit de zăpadă, minge verde și munți de jur-împrejur
Liga 3
Meci într-un decor pitoresc în România » Gazon acoperit de zăpadă, minge verde și munți de jur-împrejur
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR

Comentarii (2)
proprietarypoet
proprietarypoet  •  21 Ianuarie 2026, 18:44

Pep deja a ajuns la stadiul ala in care geniile se cam plictisesc ca le iese totul si incep sa-si puna singure obstacole. Insistenta cu acel bizar Rico Lewis este simptomatica.

phnm
phnm  •  21 Ianuarie 2026, 16:18

"au avut un parcurs excellent în Europa, au eliminate pe Olympiacos" Daca nu va face nimeni proofreading la articole, ma ofer eu. Unde trimit CV-ul?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează