OPINII  »  EDITORIAL

„Geniile” lui Mutu

Articol de - Publicat marti, 23 martie 2021 14:33 / Actualizat marti, 23 martie 2021 21:25

Euro U21 ia startul, iar România, colegă de grupă cu Olanda, Ungaria și Germania, e prezentă a doua oară consecutiv la un turneu final de tineret. Cum vorbim despre o premieră, ea merită privită, nu?, ca probă de valoare și de profesionalism. 

E ceea ce trebuie să reconfirme selecționata antrenată de Adi Mutu. Obligată, printre altele, să nu uite că la ediția precedentă de CE, Italia 2019, formația pregătită de Mirel Rădoi a reușit să se califice în semifinale. Fază în care a cedat, 2-4, în fața Germaniei, după ce condusese la pauză cu 2-1, asta în condițiile în care pornise cu șansa a patra, ultima, într-o serie cu Anglia, Franța și Croația! 

Impresia mai largă e, îmi cer scuze dacă greșesc, că echipa 2021 nu se ridică la nivelul celei din 2019. Până la un punct, e și logic să se întâmple așa. Deoarece lotul deplasat la Budapesta, unde "tricolorii" vor disputa cele trei partide, nu-i include pe Man, Mihăilă, Fl. Coman, Hagi jr. și V. Costache, eligibili. Întrucât respectă criteriul vârstei. Cei dintâi fiind convocați la naționala mare, iar clujeanul bolnav de Covid-19. Cu ei în teren, sigur că România ar fi arătat altfel. 

„Geniile” lui Mutu
Mutu şi elevii săi, bucurându-se de calificarea la turneul final FOTO: Cristi Preda

Vă rog însă să nu ne victimizăm aiurea. Deși nu-i exclus să fi avut dreptate, câtă?, cei care-au susținut că se recomanda ca Rădoi să-i lase lui Mutu măcar pe Mihăilă, care încă n-a debutat în prima reprezentativă, și pe Fl. Coman, nu foarte convingător în acest început de sezon. 

E o părere, cu care putem fi ori nu de acord. Oricum, nu mai e nimic de schimbat. Să ne reamintim însă că Olanda n-a apelat la serviciile lui De Ligt. Nu s-a pus problema ca acesta, titular la Juventus, să se mai întoarcă la tineret. Situație în care se află, de pe o listă mai lungă, francezul Mbappe și norvegianul Haaland. 

Conștient că mulți dintre băieții lui n-au cine știe ce experiență, totuși Marius Marin (Pisa) și Pașcanu (Ponferradina) joacă în eșaloanele secunde, Mutu a simțit nevoia să-i încurajeze. În consecință, înaintea plecării spre Ungaria le-a ținut un discurs menit să-i mobilizeze, să-i responsabilizeze: "Voi sunteți cei mai buni! Încrederea mea în voi este dincolo de cer!". N-a greșit, chiar era nevoie de un asemenea mesaj. 

Ulterior însă, să-mi fie cu iertare, a scăpat caii. S-a avântat cum că "Atunci când vorbesc despre echipa de tineret, nu mi-e frică de nimeni! Echipa este asul, avem genii în echipă!". Nu pare mult, ci chiar e. Foarte mult. Nepermis de mult. Spre a înțelege entuziasmul lui Adi, altfel bine intenționat, dar și spre a-l scuza, să admitem că el își cunoaște perfect jucătorii. Fie. Dar și așa, tot persistă senzația că a exagerat. Cuvântul "genii" trebuia folosit cu măsură. Prudent, cu sfială, chiar cu teamă. 

Mai aproape de adevăr s-a situat, opinia mea, Adrian Petre. Adus ca al doilea atacant de meserie (nu-i puțin pentru 3 meciuri?!) lângă George Ganea, Petre ne-a invitat să n-avem așteptări deosebite de la U21 tocmai ca să nu fim dezamăgiți. Găsesc această atitudine rezonabilă și, ca atare, merg pe mâna arădeanului. Hai, România!


Comentarii (13)
834427529961509
'Aaron Johnson  •  25 Martie 2021, 01:16

Franta, Gerrmania si Olanda au cele mai puternice infrastructuri de cresterea juniorilor in fotbalul european. Un bonus pentru Olanda care creaza talente tinere pe banda rulanta. Rezultatul de 1-1 obitinut de nationala lui Mutu este unul foarte bun tinand cont de conditiile juniorilor nostrii.

10163270975070445
Stefan Miles  •  25 Martie 2021, 00:50
Postat de zorrozabal pe 24 Martie 2021, 15:19

Poate ca i-l imprumuta jupanul pe...„maseurul” Neubert!

Comentariu moderat pt ca am zis ca da dovada de i.p.o.c.r.i.z.i.e... mda ... se vede scolarizarea la Scanteia in anii ‘80.

10163270975070445
Stefan Miles  •  24 Martie 2021, 22:10

D-le Ioanitoaia, fara nici macar o urma de intentie de a va ofensa (chiar nu vreau sa ma “bagati” in aceeasi oala cu eternii internauti cu care va tot razboiti frecvent de ceva timp), simt nevoia sa va spun ca (desi de data asta sunt de acord cu dvs.) dati dovada *** cand solicitati din partea lui Mutu o anumita masura in exprimare, in conditiile in care sub conducerea dvs. ziarul GSP debordeaza de poze sexy, de asemenea titluri “fara masura”... nimeni nu mai face o declaratie ci “face praf pe cineva”, orice opinie este o “bomba”, totul este “mega/giga/ultra/hiper- senzational”, 90% din articole trebuie sa contina obligatoriu numele lui Gigi Becali... astfel incat nu cred ca sunteti persoana sau publicatia care poate indruma la “masura” sau decenta. Inteleg cum functioneaza economia de piata, cererea si oferta, nevoia de “inca un click” pt a face trafic de net si rating, si totodata e evident ca va asumati faptul ca GSP abandoneaza orice urma de deontologie profesionala, se indeparteaza rapid de un model jurnalistic gen NYT si se indreapta vertiginos mai degraba catre modelul Playboy. Va doresc multa sanatate si un dram de decenta!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează