OPINII  »  EDITORIAL

ICE, ice, raggazza!

Oana Dușmănescu
Oana Dușmănescu

Articol de - Publicat vineri, 30 ianuarie 2026, 13:22 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2026 15:31

Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 seamănă, fără voia lor, cu Jocurile Olimpice de vară de la Berlin. Sursa tensiunii suplimentare nu e deloc sportul, ci decurge din comportamentul haotic și autoritar al celui mai mare balaur al lumii moderne, SUA.

Cel care a crescut atât de grăsuț și de glorios încât a ajuns să-și mănânce singur coada, mai ales prin inițiativele ICE - căci despre asta e vorba aici -, dar și prin multe altele. Căci așa merg istoria și fizica, ce urcă trebuie să și coboare - iar unii nu coboară lin, ci fac un zgomot teribil în tumba pe care o execută.

În 1936, Berlinul găzduia Olimpiada lui Hitler, eveniment transformat de liderul nazist în instrument de propagandă care anunța subtil, prin legile competitivității, nicidecum ale sportivității, conflictul armat devastator care a urmat, aflat sub umbra îngrozitoare a rasismului în general și a antisemitismului în special.

Pe timpul Jocurilor berlineze, Hitler s-a străduit să șteargă orice urmă a urii de pe străzile capitalei germane, ca să pară că evreii și romii nu sunt nicidecum persecutați și că totul se petrece doar în imaginația restului lumii civilizate.

Pe vremea aceea, americanii erau „băieții buni” de pe hartă, așa că au venit la Berlin cu Jesse Owens, atletul care a tras câteva perechi zdravene de palme teoriilor ce susțineau „arianismul” - superioritatea rasei albe în orice ar întreprinde.

Owens, atlet de culoare, a plecat de sub nasul lui Hitler cu 4 medalii olimpice de aur: la 100 de metri, 200 de metri, ștafetă 4 x 100 metri și săritura în lungime. Evident, în propria lui țară Owens era discriminat, mai ales că provenea din Sud, dar atunci nimeni nu a mai stat să mângâie și să despartă diferențele de măsură.

SUA, soarele democrației mondiale, învinseseră nazismul la el acasă, lucru care a contat prea puțin câțiva ani mai târziu, când războiul chiar a început și culoarea pielii victimelor - soldați sau civili deopotivă - a căpătat nenumărate nuanțe și false justificări.

ICE, ice, raggazza!
Agenți ICE / Foto: Imago Images

Nu era nici pentru prima, nici pentru ultima oară când sportul își umflă mușchii intrând pe tărâmul politicului, iar asta uneori e bine - sportul e soft power și platformă de unde poți exprima opinii știind că te vei face fără îndoială auzit. În alte împrejurări însă, sportul e doar sport și așa ar trebui să rămână, fără alte legături.

La Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina (6-22 februarie), ICE nu va însemna gheața pe care se vor disputa probele de patinaj sau teribilul turneu de hochei. În mințile tuturor, în virtutea crimelor petrecute la Minneapolis la începutul acestui an, ICE va reprezenta acronimul pentru U.S. Immigration and Customs Enforcement.

Este agenția federală americană responsabilă cu aplicarea legilor privind imigrația și controlul vamal în Statele Unite. Și agenții săi vor însoți delegația americană în Italia.

De ce? Nimeni nu știe exact

Ca să-i apere? Ca să-i deporteze pe sportivii care concurează sub steag american, dar care au origini în alte colțuri ale lumii (ca de altfel Statele Unite în întregul său, dar ce mai contează?)

Sau, poate, ca să asigure, că pe lângă Groenlanda sau Venezuela, americanii vor cuceri fiecare medalie de aur pusă în joc - 245 în total la 16 discipline -, inclusiv la probele unde, cine știe?, poate că nici nu concurează. Glumeam. Americanii sunt prezenți la toate disciplinele Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina.

Donald Trump nu poate înțelege că jocul - sportul în regulile sale, în învinșii și învingătorii săi, în rigorile, întâmplările, tragediile și revelațiile sale - nu e o joacă.

ICE, ice, raggazza!
Imagine-pamflet realizată cu AI

Orice intervenție care umflă tensiunea, care amplifică nesiguranța, care extinde, chiar dacă nu pe față, influența extrem de cenușie a ICE în afara granițelor SUA, se traduce printr-o amenințare nici măcar voalată, aruncată ca o bombă tactică în inima Alpilor și a Uniunii Europene, acasă la Giorgia Meloni și la alte câteva sute de milioane de locuitori ai Vechiului Continent.

Simplul nonsens al acestei acțiuni - oricine se poate întreba ce poate face ICE în Italia, să dea muștele afară din pod? - este cea mai mare teroare dintre toate. Nu e teritoriul tău, totuși îți azvârli buzduganul într-acolo.

Urăști politica pro-imigrație a Europei ultimelor decenii și vrei s-o înveți pe biata băbuță cum se poate scăpa cu forța de asemenea pacoste? Cu subtilitatea ciocanului lui Thor, te insinuezi în Jocurile Olimpice, care acum mii de ani erau prilej de armistițiu și bucurie.

Trump nu s-a calificat în nicio probă la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina. Și, pentru că planeta nu trebuie să vorbească nici măcar o zi despre altceva decât despre Narcis, POTUS a transformat și sportul în curtea propriei sale terori.

Citește și:
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Play-off Liga Campionilor: pe cine va înfrunta Interul lui Cristi Chivu + toate meciurile
Liga Campionilor
Play-off Liga Campionilor: pe cine va înfrunta Interul lui Cristi Chivu + toate meciurile
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România

Comentarii (2)
demostene1
demostene1  •  30 Ianuarie 2026, 16:49

de ce nu se prezinta nicaieri in articol ca e vorba de imigrantii ilegali? de ce nu se zice ca obama, sfantul democratilor, a expulzat milioane de oameni din sua si presa nu a zis nimic? pozele celebre cu custi la granita unde stateau imigrantii ilegali sunt de pe vremea lui obama. si politicile pro imigratie ale ue sunt o greseala. ne prefacem ca nu sunt atacuri teroriste foarte des si oameni care nu se adapteaza? ca germania are un milion de imigranti din 2015 care inca traiesc pe ajutor social?

Cassa.Locco
Cassa.Locco  •  30 Ianuarie 2026, 15:15

Europa nu a les migratia ci merkel si von der leyne , ultima fiind un beurocrata nealease de nimeni. Trump incearca sa salveze ce a mai ramas din Europa.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează