OPINII  »  EDITORIAL

Koeman şi resuscitarea, Flick şi conflictele

Articol de - Publicat duminica, 18 aprilie 2021 17:10 / Actualizat duminica, 18 aprilie 2021 17:10

La sfârșitul lui 2020, la München fotbalul părea perfect, iar Bayern părea clubul ideal. Părea. Ei bine, iată că paradisul nu există în fotbal. Acolo unde există oameni, există divergențe de opinii, există caractere și caractere, există deci probleme. 

Iată că și Bayern poate pierde o partidă pe care o domină autoritar, iată că și Bayern poate depinde de un jucător, iată că și la Bayern pot apărea conflicte.

Hansi Flick a fost cel mai bun antrenor al anului trecut. Că n-a obținut acest premiu e mai degrabă chestiune de marketing, ține de popularitatea pe care o are în plus Klopp față de el. Va lua iar campionatul în Bundesliga, dar deja asta pare a fi privit ca un eșec. Și va pleca. A anunțat acum, n-a mai așteptat finalul de sezon și trebuie deci să observăm că zvonurile cum că între el și directorul sportiv Salihamidžici relațiile sunt rupte se cam confirmă. 

La Bayern se schimbă liniile în zona birourilor, se schimbă deci și filosofiile, clar că și interesele. E foarte posibil ca Flick să-și fi dorit mult postul de selecționer al Germaniei, dar senzația e că Bayern pierde un antrenor ce se mula perfect pe conceptul "Mia san Mia" și care-și putea asuma reconstrucția lotului. 

Unii spun că va veni Nagelsmann, alții că Allegri e deja pregătit, eu sunt convins că se fac presiuni și spre Klopp. Oricum ar fi, vara se anunță agitată în Bavaria.

O Cupă pentru viitor

Că fotbalul e schimbător și că negrul de ieri poate deveni azi alb o știam. Săptămâna trecută, Koeman pierduse cu Real Madrid și viitorul lui părea incert. Acum Barcelona a câștigat Cupa Spaniei și dosarul cu numele olandezului a urcat din nou pe masa președintelui Laporta. 

Koeman, care nu e azi mai bun antrenor decât sâmbăta trecută, la fel cum nici sâmbăta trecută nu era mai prost antrenor decât acum o lună, a preluat în vara trecută un pacient în stare critică, l-a resuscitat cum a putut, l-a scos de câteva ori din moarte clinică, iar acum i-a readus un zâmbet ce părea înghețat. Dar dacă acest trofeu îl va ajuta pe Koeman să rămână antrenor și-l va convinge pe Messi că are motive să continue încă nu știm. Finala cu Bilbao de sâmbătă a fost un monolog al Barcelonei și al lui Messi. 

Trofeul salvează în mare parte un sezon ce părea compromis și asigură un doping moral excelent în perspectiva ultimei turnante din LaLiga. Exact acum 10 ani, Madridul lui Mourinho câștiga aproape neașteptat Cupa în fața catalanilor lui Guardiola ce păreau atotputernici. Sărbătorea în stradă un succes ce părea minor, dar care a ajutat mult la refacerea stimei de sine. Cam așa poate fi acum cu Barcelona.

Ronald Koeman FOTO: Imago
Ronald Koeman FOTO: Imago

Perioada critică a lui Guardiola

Semifinală de Cupa Angliei, City-Chelsea. La un moment dat, una din echipe adună mai bine de un minut de posesie a balonului, pe toate zonele terenului, cu aproape 40 de pase consecutive. Veți spune, evident, că e City. Greșit. A fost Chelsea. Care s-a calificat în finală nu doar pentru că s-a apărat excelent, a contraatacat periculos și a avut intensitate mai bună. Dat afară de PSG, Tuchel se scutură de deziluzii și o scoate pe Chelsea din zona depresiilor. 

Cât despre Guardiola, intră în cea mai periculoasă (pentru el) zonă a fiecărui sezon de când a plecat de la Barcelona. Din 2014 încoace, în luna martie, Pep a fost mare favorit la câștigarea Champions League. Câte a luat, știm. În ultimele trei partide, Guardiola a folosit 4 sisteme diferite, însă o astfel de abordare e riscantă într-un moment în care jucătorii abia mai găsesc resurse fizice și mentale. L-a pierdut și pe De Bruyne, iar dinspre Paris se ițește un rânjet amenințător de la Mbappé și Neymar.

P.S. Încă se mai găsesc oameni care să pună semne de întrebare în dreptul carierei lui Mircea Lucescu și-n dreptul priceperii sale! Una e să ai simpatii ori antipatii, alta e să pătrunzi pe teritoriul absurdului!


Comentarii (1)
604114783339143
Eugen Cristian Voinea  •  18 Aprilie 2021, 20:25

*** ai fost, *** o să rămâi, madrilen ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează