OPINII  »  ITALIA

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul

Daniel Scorpie +13   FOTO
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat luni, 04 noiembrie 2024 10:02 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2024 14:24

Atalanta a învins-o la scor de neprezentare pe Napoli (3-0), la capătul a 90 de minute fără istoric. Deținătoarea Europa League a strălucit pe terenul liderului Seriei A, după o lecție tactică predată lui Antonio Conte de Gian Piero Gasperini, chiar în casa azzurrilor.

Cel mai prolific atac din campionatul Italiei a distrus cea mai tare apărare. Impenetrabilă timp de 800 de minute! Dea (zeița, în traducere) nerazzurra a supus necredincioșii (în nimic altceva decât un nou succes) din orașul de lângă Vezuviu, de o manieră fără drept de apel.

Mateo Retegui a reușit la Napoli al 11-lea său gol în acest sezon din Serie A / Foto: Imago
Antonio Conte, mai tânăr cu 11 ani decât Gian Piero Gasperini, nu-și poate privi în ochi învingătorul / Foto: Imago
Gian Piero Gasperini bate cuba cu Ademola Lookman, autorul unei doppietta la 3-0 cu Napoli / Foto: Imago
Antrenorul Gian Piero Gasperini, numai la a doua victorie contra lui Antonio Conte / Foto: Imago
Charles De Ketelaere, autorul a două pase de gol pentru Ademola Lookman, a fost un ghimpe în coasta defensivei lui Napoli / Foto: Imago
+8 FOTO

Atât de mare a fost diferența, nu doar de scor, din iarba de pe „Diego Armando Maradona”, duminică la ora prânzului, timp de un ceas și jumătate.

Antonio Conte a trecut în bancă de la tablă, ascultând fără replică lecția tactică predată de (mai) experimentatul profesor Gian Piero Gasperini.

Un tehnician care și-a petrecut 30 la sută din viața sa la Juventus, ca junior, jucător și antrenor, de la U14, U17 până la echipa Primavera a „Bătrânei Doamne”.

Și care, atunci când s-a duelat în premieră ca antrenor cu Conte, avea 22 de ani în spate. Cât întreaga carieră de mijlocaș a lui Antonio, la juniori și seniori. Și dublul diferenței de vârstă între cei doi manageri de fotbal!

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Bucuria lui Gian Piero Gasperini după a doua victorie din carieră în fața lui Antonio Conte / Foto: Imago

Conte a pierdut primul duel cu Atalanta, la al 13-lea episod!

Gasperini nu mai câștigase cu echipele sale împotriva celor conduse de Conte chiar de la întâia ciocnire, acum 18 ani. De la un Genoa - Arezzo 3-0 (cu un gol semnat de Adailton, brazilianul transferat apoi la FC Vaslui), disputat în Serie B, echipa vizitatoare fiind chiar prima din cariera lui Antonio.

Terminat fix cu rezultatul consemnat duminică pe „Diego Armando Maradona”. Tot în favoarea celui supranumit „Gasperson”.

Comparație voit exagerată cu imensul Sir Alex Ferguson, din perspectiva longevității tehnicianului italian la cârma nerazzurrilor (tocmai a depășit pragul celor 100 de luni, contractul său expirând pe 30 iunie 2025).

Mai mult, nu se mai întâmplase până ieri ca antrenorul Antonio Conte să fie pus la colț de către Dea. Împotriva căreia avea nouă victorii și trei remize, cu numai patru goluri încasate! Niciodată însă mai mult de unul.

Statisticile au fost însă pulverizate de Atalanta, tocmai pe terenul echipei care-și privea de sus, de la avansul de patru puncte, rivalii la scudetto!

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Charles De Ketelaere a oferit două pase de gol pentru reușitele lui Ademola Lookman / Foto: Imago

Premieră în acest sezon: Napoli, condusă cu 2-0 la pauză!

Mai puțin în deschiderea campionatului (0-3 cu Hellas) de la Verona și în prima oră de joc contra Parmei (atenție însă, meciuri în care Conte nu a putut conta pe noile sale achiziții, asigurate cu peste 150 de milioane de euro de către generosul patron Aurelio De Laurentiis), Napoli defilase în Serie A.

Opt succese și numai un egal (golaveraj 15-2), grație unui joc solid și aproape fără fisuri. Dovadă și triumful fără drept de apel repurtat miercuri, pe San Siro (2-0 cu AC Milan).

Cu +4 față de campioana nerazzurra, destui au spus ori au și scris - hazardat și prematur - că Napoli ar putea fi considerată deja principală favorită la scudetto.

Mai ales că deține atuul, deloc neglijabil, că nu e tracasată la mijloc de săptămână de cupele europene, astfel încât programul de pregătire nu suferă perturbări (epuizare și/sau accidentări) și fracturi.

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Charles De Ketelaere și Ademola Lookman sărbătoresc al doilea gol la care au conlucrat letal / Foto: Imago

Fractură deschisă a fost însă repriza întâi de ieri, cu prima oară în care Napoli a avut handicap dublu (0-2) „la odihnă” în acest sezon.

Până la șocul cu gașca nebună din Bergamo, actualul lider avea 17 reprize din 20 cu poarta intactă! Doar Verona și Parma au reușit să câștige o jumătate de meci contra azzurrilor.

Acum însă, Atalanta și-a adjudecat ambele mitane și și-a trimis adversarul în corzi, înainte ca „il capocannoniere” Retegui să o expedieze la podea până ce arbitrul a dat ultimul gong!

Gasperini i-a anihilat total lui Conte toate piesele grele

Nu-mi imaginam că o echipă atât de compactă, organizată, reactivă, cu o mobilizare extraordinară și o inimă mare, „biciuită” de pe margine de „Martello” (Ciocanul) Conte, este în stare să treacă de la 2-0 cu „Diavolul milanez” la 0-3 cu Dea.

7trofee are Antonio Conte în cariera de 18 ani ca antrenor (625 de meciuri): patru titluri (trei cu Juventus, unul cu Inter) și o Supercupă a Italiei plus alt titlu și o Cupă în Anglia (cu Chelsea)

Da, chiar Zeiță a fotbalului-spectacol a fost învingătoarea (la același scor de neprezentare) lui Bayer Leverkusen în finala Europa League și în templul intitulat în onoarea Zeului argentinian, Diego Armando Maradona. Care acum cinci zile ar fi avut a 64-a sa aniversare.

Atalanta e mai bună decât Napoli. Poate că într-o zi vom deveni mai puternici decât ei. Nu am fost fenomene înainte și nici nu suntem slabi acum. Echipa a jucat cum trebuie, mai puțin la golurile primite. Când vorbesc, nu o fac să mă plâng, spun mereu ceea ce gândesc
Antonio Conte, antrenorul lui Napoli

Romelu Lukaku și Khvicha Kvaratskhelia, care împreună au influențat 15 din cele 18 goluri înscrise de Napoli în acest campionat, nu au existat, pentru că Gasperini i-a închis într-o cabină telefonică alături de Hien și Djimsiti!

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Romelu Lukaku a făcut mai mult balet și a bătut pasul pe loc în duelurile cu Isak Hien / Foto: Imago

Pivotul belgian, greoi, previzibil și frustrat, nu a avut decât două sferturi de ocazie. În timp ce gruzinul (în discuții pentru a-și prelungi acordul, cerând 8 milioane de euro salariu net anual!) a părut tare trist.

Fără obișnuitele driblinguri, ruperi de ritm și șuturi formidabile, fiind complet văduvit pe culoarele necesare, pentru a repeta execuția magică de pe San Siro.

McTominay nu-i Tomahawk. DeK+Lookman, arc&săgeată!

Restul pionilor ofensivi? Politano a fost prea firav pentru războiul cu Kolasinac și prea ocupat cu dublarea lui Di Lorenzo în fața (A)demolatorului Lookman.

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Ademola Lookmann a fost necruțător și din careu, și din afara lui, reușind a șasea doppietta la Atalanta. Are și un hattrick cu Bayer / Foto: Imago

McTominay, deseori apărut (nu doar cu Milan) ca „seconda punta” lângă Lukaku, a fost singurul aproape de gol, dar bara l-a salvat pe Carnesecchi, altfel spectator neplătitor pe arena din Napoli.

Nici fazele fixe nu au produs pericole în careul oaspeților, așa că squadra lui Antonio Conte s-a luptat cu morile de vânt.

18-2 golaveraj în 5 etape și 16 goluri influențate de ReLoo!

Conte, pe care l-am numit „de Monte Tristo” într-un editorial de-acum două luni, și-a repus masca de la Verona, cu accesorii actualizate de Halloween.

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Antonio Conte a pierdut al doilea meci din acest sezon, Napoli încasând gol după 800 de minute de invincibilitate / Foto: Imago

Gasperini și-a reconfirmat renumele de „Stomatologul”, iar vizita Atalantei sale a fost o triplă extracție dentară, fără anestezie!

Cum l-a surprins tehnicianul de 66 de ani, atât de hulit la Milano de ceilalți tifosi nerazzurri lombarzi (pentru cuvintele urâte aruncate acum 13 ani, după aventura groaznică pe banca lui Inter, de 82 de zile, cu un singur punct în cinci meciuri jucate)?

Aceste meciuri sunt un cântar pentru ambițiile noastre, mai ales ținând cont și de valoarea adversarului. Titlul? Încă putem crește. Este o victorie care vine din experiența dobândită grație rezultatelor din sezonul trecut. Am crescut în personalitate și tehnică
Gian Piero Gasperini, antrenorul Atalantei

L-a lăsat pe bancă pe Retegui (10 goluri și medie de 70 de minute per reușită!) și a jucat cu 9 fals, iar nimeni nu a înțeles cine e vârful.

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Mateo Retegui, cu 11 goluri, este cel mai bun marcator din Serie A (după 11 etape), cu 5 mai multe decât Ademola Lookman / Foto: Imago

De Ketelaere, Pasalic și Lookman s-au permutat abracadabrant în careul lui Meret și au apărut frecvent, pe rând, și la serviciu, și la finalizare.

CIFRELE TRIOULUI ÎN ULTIMELE 5 ETAPE

Jucător Goluri/Assisturi
Mateo Retegui 7/3
Ademola Lookman 4/2
Charles De Ketelaere 1/4
Total echipă goluri/assisturi: 18/12

Superioritate „da capo al fine” și în toate compartimentele!

Deloc întâmplător, scorul de la pauză a fost stabilit pe aceeași filieră: assistul belgianului și finalizarea nigerianului, pentru care visul unei nopți de vară s-a pierdut pe drumul de la Dublin (a semnat hattrick-ul cu Leverkusen) către ademenitorul Paris.

Totul pe fondul unui blackout, neașteptat și stupefiant, al mult lăudatei defensive azzurra. În care Di Lorenzo, Rrahmani, Buongiorno plus Olivera au fost ieri pe nicăieri.

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Khvicha Kvaratskhelia a fost duminică invizibil în fața luptătorului albanez Berat Djimsiti / Foto: Imago

Și linia de mijloc bergamască și-a impus superioritatea în raport cu tridentul robust, cu mușchi mulți și fantezie puțină, al celor de la Napoli.

Triunghiul cu vârf foarte ascuțit, Pasalic, și cu laturi flexibile, De Roon și Ederson, a aplatizat o apatică linie Anguissa, Gilmour și McTominay. Cu destule mingi pierdute, rătăcire fără busolă în iarbă și aproape fără aport pe faza de atac.

Rezumând, ar putea zice Conte, ca în finalul primului film polițist românesc, „Cu mâinile curate”, împrumutând celebra replică între comisarii Miclovan și Roman: „Un fleac, m-au ciuruit... Nu ştiam că doare aşa!”.

1trofeu a cucerit Gian Piero Gasperini în cariera de 21 de ani ca antrenor (849 de partide): Europa League (cu Atalanta, în vară)

Surclasat de Gasp și la geometrie, Conte dă piept cu Inter!

Gasperini nu l-a doborât cu foc de gloanțe, ci doar în scaunul dentistului. Cu ustensile care chiar i-au provocat durere, chin și suferință.

Maradonazo! Gasperini Ademolat liderul
Cine râde la urmă râde mai bine. Gian Piero Gasperini l-a făcut pe Antonio Conte să-și întoarcă fața / Foto: Imago

Războiul pentru scudetto este însă lung, departe de a livra indicii.

Iar duminică, vine rândul lui Inter (o altă adversară în nerazzurro) să-l scoată la tablă, pe „Giuseppe Meazza”, pe fostul său antrenor,câștigător de campionat, în urmă cu patru ani și jumătate.

Citește și:
Adrian Mititelu, mărturisire TULBURĂTOARE despre „incidentul” neștiut care i-a marcat viața: „M-am trezit cu tata în închisoare și cu mama în mormânt”
Superliga
Adrian Mititelu, mărturisire TULBURĂTOARE despre „incidentul” neștiut care i-a marcat viața: „M-am trezit cu tata în închisoare și cu mama în mormânt”
Marius Șumudică, nervos pe conducerea Rapidului după înfrângerea cu Sepsi: „Suntem singura echipă care face asta, n-am văzut așa ceva în viața mea”
Superliga
Marius Șumudică, nervos pe conducerea Rapidului după înfrângerea cu Sepsi: „Suntem singura echipă care face asta, n-am văzut așa ceva în viața mea”
Duminică, România - Ungaria va fi cu gândul la semifinalele Euro 2024 de handbal feminin » Calculele pentru un miracol „tricolor” + clasamentul ACUM
Handbal
Duminică, România - Ungaria va fi cu gândul la semifinalele Euro 2024 de handbal feminin » Calculele pentru un miracol „tricolor” + clasamentul ACUM

Comentarii (6)
Georgegeorge2022
Georgegeorge2022  •  05 Noiembrie 2024, 16:04

Prea multe detalii (multe statistice) pentru un material/editorial! Binemeritate elogii aduse lui Gasperini, dar pe Ancelotti l-ati criticat ca nu se pensioneaza, desi este mai tanar decat antrenorul Atalantei!

ionelori
ionelori  •  04 Noiembrie 2024, 19:56

O echipa frumoasa Atalanta . Îmi aduce aminte de SuperDepor .

proprietarypoet
proprietarypoet  •  04 Noiembrie 2024, 15:28

"...tridentul robust, cu mușchi mulți și fantezie puțină, al celor de la Napoli". Nimic mai corect decat aceasta caracterizare a mijlocului unei echipe care a ramas in istoria fotbalului mondial tocmai prin cel mai mare playmaker al tuturor timpurilor... Ca nr. 10 a fost retras nominal e una, dar sa n-ai un coordonator, un decar tocmai la Napoli, e de neconceput.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează