Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea „o bicicletă de aur”, noi, puștimea de pe Apretura și de la Găzăria de pe Mărășești colț cu Leon Vodă, îi ziceam „foarfecă” și visam la ea ca la o capodoperă a oricărui centru înaintaș valabil. 

Azi, maturi și la curent cu ce se joacă, suntem într-o criză a centrilor înaintași și cu cea mai deșănțată dezinvoltură ni se spune de către specialiști plini de ei că fotbalul lumii e plin de gloabe. Nu se dau nume, nu se fac nuanțe; fără politețe, gloabe în toată puterea cuvântului. Sunt la fel de greu suportabile ca invidia rece și tăcerea rea la adresa „bicicletei” tale. Să nu le fi cunoscut niciodată?

Cu totul favorabil despre Keșeru 

Îți mulțumesc încă o dată fiindcă ți-am auzit declarația la un TV românesc pomenind cu totul favorabil numele lui Keșeru, pe care l-ai cunoscut în Franța. Mi-ai luat o piatră de pe inimă. În Ancheta Gazetei noastre pe 2020 l-am pus pe primul loc în clasamentul fotbaliștilor români. Nu am votat ca toată lumea: mi-am spus că e cel mai bun fiindcă e golgeterul campionatului în Bulgaria; orișicât de puțin, înseamnă ceva de o anume importanță. 

Și după ce marchezi genial îți mai aduci aminte de Keșeru? Ai vrut să fii amabil față de România? Și ce-ar fi rău în asta, să fi fost amabil? Amabilitatea, ne spun durii moraliști de azi, e o dulcegărie, o ipocrizie… În fond, „bicicleta” lui Giroud mi-a amplificat dorul după centrii înaintași autentici – cum zicea Ilie Dumitrescu – la care visam încă de pe Apretura. Am câțiva la care țin și azi.

Lukaku, un Conte 

Încep, desigur, cu Robert Lewandowski; de câteva luni bune îl socotesc pe postul lui number 1 în lume – deși unii confrați (nu știu să fiu ipocrit) îl descriu ca un pomanagiu… Ieri am aflat din Gazetă că Mircea Lucescu și l-a dorit la Donețk, când Lewa încă juca în Polonia, cotat la 4 sărmane milioane. 

Mircea Lucescu îl numește, azi, un fotbalist fantastic. Lângă el îl pun pe Benzema, fostul ratangiu fără de care atacul lui Real are toate dificultățile unei posesii fără gol. Tot în acest top personal îl înscriu și pe Lukaku, un adevărat Conte printre aristocrații postului său. După golul său în meciul cu Milan, mi s-a părut că Ibra, punând mingea la centru, îl aplauda! Sau se autoîncuraja să marcheze și el așa… Ca să nu par prea dulceag în bine, să închei cu decepția personală la tot ce a jucat Suarez în meciul de pe, drăguliță Doamne!, Arena Națională. 
 

Oricât știm că fotbalul se joacă în 11, cred că 75% din slăbiciunile Barcei se datorează inadmisibilei despărțiri dintre Messi și Suarez.