OPINII  »  AMINTIRE

„Adevărat boier” » Ioanițoaia descrie un episod antologic cu Ienei: „S-a ridicat majestuos în picioare și a tunat următoarele cuvinte”

Emeric Ienei și Ovidiu Ioanițoaia, într-un dialog antrenor - ziarist
Emeric Ienei și Ovidiu Ioanițoaia, într-un dialog antrenor - ziarist

Articol de - Publicat miercuri, 05 noiembrie 2025 12:16 / Actualizat miercuri, 05 noiembrie 2025 15:44

În ziua în care fotbalul românesc a intrat în doliu, din cauza morții unui mare gentleman, Emeric Ienei, Gazeta republică un text emoționant, semnat de Ovidiu Ioanițoaia în ziarul din 2017, cu titlul „Ienei, adevărat boier, mereu galant și zâmbitor”, dedicat unui moment interesant din cariera monumentală a singurului antrenor român care are Cupa Campionilor în palmares cu o echipă din România.

Am lucrat cu Ienei, aproape două luni, la Coppa del Mondo 1990, eu ca responsabilul de presă al "naționalei", el ca selecționer. Cu alte cuvinte, era șeful meu, dar unul care nu-mi aduc aminte să fi ridicat vreodată glasul. Când îți cerea ceva, parcă te ruga și-ți rămânea dator. Se purta ca un gentleman.

Adevărat boier, mereu galant și zâmbitor. Uneori lăsa impresia că e plecat cu gândul, absent de la nebunia reprezentată de Mondialele din Italia. Nu știu nici azi dacă modul acela de a sta mai departe de lumea atât de zbucimată a competiției era un fel de a se apăra. De a se ascunde. Sigur însă i-a reușit. Nea Imi, cum îi ziceam pe-atunci, era un tip implicat și, paradoxal, un mare visător.

„Adevărat boier” » Ioanițoaia descrie un episod antologic cu Ienei: „S-a ridicat majestuos în picioare și a tunat următoarele cuvinte”

Îmi reamintesc, ca prin ceață, de momentul tensionat al conferinței de presă de dinaintea meciului cu Argentina, care avea să se încheie 1-1 pe San Paolo din Napoli, goluri Monzon din pasa lui Maradona și Balint din cea a lui Sabău.

Cum adversara noastră era deținătoarea titlului suprem, Argentina trimisese la Telese Terme, locul de cantonament al „tricolorilor", peste 200 de ziariști, agitați, foarte gălăgioși. Cum se mai găseau de față și vreo 20 de gazetari români, atmosfera era extrem de încărcată, iar sala plină de camere TV și de microfoane, Radio Buenos Aires, Radio Cordoba, Radio Santa Fe, Radio Rosario etc, ba și Radio Ushuaia din orășelul pierdut pe hartă, situat la capătul pământului, tocmai în Țara de Foc!

Lucrurile au decurs normal până în clipa în care Ienei a fost întrebat ce formație va alinia la Napoli. S-a făcut o liniște de catedrală, spartă numai de clănțănitul aparatelor foto. Deși până atunci vorbise românește, iar eu tradusesem, antrenorul român s-a ridicat majestuos în picioare și, de parcă jucam împotriva englezilor, a precizat cu voce tunătoare că va folosi „The best team"! Niciun nume, nicio indicație, nimic!

Nu vă imaginați ce fluierături s-au auzit și câte cocoloașe de hârtie au început să zboare, vacarm în care, imperturbabil, Ienei s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit complice: „Ăștia mă cred fraier să le divulg echipa?!". Sud-americanii au părăsit sala vociferând, unii chiar huiduind.

Citește și:
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Tenis
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
„Bomba” iernii în mercato: „Alibec la Dinamo ar fi extraordinar, dar...”
Superliga
„Bomba” iernii în mercato: „Alibec la Dinamo ar fi extraordinar, dar...”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Mijlocașul de 32 de ani din Superliga a explicat pentru GSP de ce s-a lăsat de fotbal azi: „Nu-mi mai plăcea” » Ce va face în viitor
Superliga
Mijlocașul de 32 de ani din Superliga a explicat pentru GSP de ce s-a lăsat de fotbal azi: „Nu-mi mai plăcea” » Ce va face în viitor
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie

Comentarii (11)
MariusAL
MariusAL  •  05 Noiembrie 2025, 18:07

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Barosan
Barosan  •  05 Noiembrie 2025, 17:15

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dusan
dusan  •  05 Noiembrie 2025, 16:58
Postat de lucian99 pe 05 Noiembrie 2025, 16:02

dar cu o echipa olendeza....Ajax Amsterdam

Corect, GSP a editat varianta inițială, asta am și intenționat.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează