)
Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 20 iulie 2026 16:48 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 19:15
Argentina a stat la umbra geniului (și a vicleniei) lui Maradona, apoi s-a dezvoltat sub protecția harului divin și a pasiunii lui Messi. Eșecul deplorabil din finala-kitch a Mondialului a scos afară toată mizeria ascunsă sub preș, trecută cu vederea din diverse interese și mascată și de aura lui Lionel.
Un pic de clasă, caracteristica unor campioni veritabili, nu ar fi stricat. Oricât de dur li s-ar fi părut eșecul.
Mai pe românește, după ce nu au văzut poarta lui Unai Simon 90% din meci, după ce au jucat precum Qatar, după ce au avut intrări rudimentare și fițe de țoape machiate dezgustător, jucătorii Albiceleste și-au dat măsura caracterului la final. Pe alocuri, în timpul partidei, doar au condimentat atmosfera, pe lângă momentele de după duel.
Imaginea grobiană a unei uriașe echipe
După gesturile de maidan obscur de după victoria cu Olanda din 2022, după cel jenant al lui Dibu Martinez la capătul triumfului din finala acelui Mondial, acum s-a trecut la alt nivel. De județeană, unde dacă erau pari pe margine, probabil, se ajungea la scene neanderthaliene.
Trecem cu vederea ca Enzo Fernandez și-a pierdut tupeul infantil de după golul cu Anglia, a faultat ca un ghiolban, apoi tot el poza pe victima.
Ne prefacem că lăsăm deoparte că marele Messi s-a comportat ca un mic pârâcios încercând sa scoată eliminarea lui Cucurella pentru o faza puerilă, cu mâna în dreptul gurii. Simeone, tatăl, a fost mai artist la faza cu Beckham în 1998.
Bătaia provocată de Paredes, agresiunea lui Molina asupra lui Rodri, palma lui Ayala dată lui Olmo - bine că Sergio Ramos nu mai era fotbalist în teren, doar a înmânat trofeul după joc! -, toată echipa sud-americană întorcându-se cu spatele la decernarea campioanei, uitând că mulți au crescut, trăiesc, s-au umplut de bani și și-au căutat străbunici europeni ca să aibă beneficii pe bătrânul continent și plecarea în haită, cu papornițele după ei și cu figuri de primadone de Superliga, fără a mai dialoga cu jurnaliștii arată fața urâtă a Argentinei.
Și, totuși, la final, câștigă omul
De aceea nu mai surprind fotografiile făcute cu AI prin care mapamondul a ținut pumnii strânși Spaniei în această confruntare. Ce să ceri „pumelor”?! Dacă ai fi răutăcios, ai putea găsi lejer pete în soare.
În ”78 au fost părtași și inițiatori ai finalei rudimentare cu Olanda. În ”86 au ajuns cu „Farsa lui Dumnezeu”, nu doar cu „Golul secolului”, într-o finală în care au făcut diferența pe o sclipire a lui Diego și pe superficialitatea nemților. În ”90 au ajuns tâgâdâm pâș - pâș până în finală, cu Maradona, Caniggia și Goycochea, pentru a fi înfrânți și cu ajutorul arbitrului, corect. În 2014, i-au redus nemții la tăcere cu un gol de magician al lui Götze și cu Messi invizibil. În 2022 le-a trecut glonțul pe la ureche cu tentativa de remontadă a Franței și Dibu, providențial, în fața lui Muani.
Nu sunt hater. Mi-au plăcut extrem de mult foarte mulți fotbaliști argentinieni, de la Redondo la Lucho Gonzalez, de la Caniggia și Batistuta la Crespo, Almeyda, Aguerro și Di Maria.
Da, probabil, Leo Messi este cel mai talentat fotbalist al tuturor timpurilor. Geniu autentic! Da, Argentina are o formație redutabilă, a tot avut din 1930 încoace, nu trebuie minimalizați fotbaliști extraordinari, pe toate posturile, la orice nivel. Dar a încheiat ca o echipă mică acest turneu final.
Aura nu înseamnă doar trofee, trofee, trofee, pe bandă rulantă. Am văzut imagini cu Messi, impasibil, în lumea lui, privind scenele desprinse din turnirurile medievale, fără a avea o replică. Nu zice nimeni că e vina lui sau îl blamăm pentru asta, dar El Lider Maximo este și la bine, și la rău.
În fine, bravo, Spania, este o campioană 120 la sută meritată! Vorba lui Kroos, care este mai spaniol decât neamț în ultimii ani, a câștigat fotbalul. Și munca. Și voința puternică. Și nu în ultimul rând omul cu bun-simț.
