Argentina cu spini și fermecatul Messi

1. Prima repriză a fost despre două clase care se disprețuiesc. Războaiele din iarbă s-au purtat, de fapt, în urmă cu câteva zeci de ani. Semifinala Anglia - Argentina doar le-a ilustrat. Fotbalul ca o scuză, dacă 50 de minute duelul de la Atlanta nu ne-a oferit vreo ocazie majoră. Jumătate de oră s-a tras numai în oponenți, deloc la poartă. 

2. Agresivitatea Argentinei - o trupă așezată ca pe timpuri, în 4-4-2, cu bărbați nervoși - nu are precedent în fotbalul epuizat pe televizoarele color. Jucătorii lui Scaloni se dublau, chiar triplau la necaz, înconjurau arbitrul la decizii clare, acceptate și la Buenos Aires. Enzo dădea cu dalta în fața apărării și se bucura la o deposedare ca și când ar fi descoperit un continent. Giuliano Simeone trebuia să-și facă mândru tatăl și faulta disperat cu tricoul îmbibat de transpirație. 

3. Anglia e studentul chibzuit, poliglot, îmbrăcat în alb, controlat, îi rămân lire la finalul lunii și își modelează viața cum picură și Rice pasele în lateral, la siguranță. Britanicii aveau o singură șansă concretă, să se impună la fotbal. Dacă la final era vorba despre sfâșiat inamicii, sud-americanii tatuați purtau coronița lor cu spini.

4. A fost nevoie de o fază absurdă ca Beckham să-și mângâie zâmbăreț sacoul de lângă Victoria. La 60 de metri de poziția pe care trebuia s-o ocupe, observația lui Felix Drăghici la Antena 1, atacantul Harry Kane a înălțat din terenul lui mingea de 1-0.

5. Messi, cel mai bătrân fotbalist dintr-o semifinală de Mondial, 39 de ani și 21 de zile, a fost agitat, urmărit de presiunea unui al doilea triumf suprem. Și-a apucat colegii de tricou înainte ca semifinala să înceapă și a zbierat imnul ca un copil desculț din Rosario care abia îndrăznește să viseze. Nu l-a păcălit mereu pe Elliot Anderson, anonimul de 150 de milioane, dar i-a cumpărat națiunii speranță cu centrările perfecte pentru Nico Gonzalez. A făcut cu mult mai multe de atât.

+9 FOTO

6. Credeați că s-a terminat? Pariul că Messi se va impune e mai sigur acum decât orice bancă elvețiană. I-a vrăjit lui Enzo Fernandez balonul cu care mijlocașul lui Chelsea avea să ocolească în sfârșit brațele împăienjenite ale lui Pickford. 

7. Dependența Argentinei de Messi atinge o doză cosmică. Singurul mare golgheter al lumii capabil să paseze decisiv, ghemuit, și cu stângul, și cu dreptul, în ultimele minute ale unei semifinale ca și pierdute. Lautaro Martinez a înscris de 2-1, dar toți l-au sugrumat, ca recunoștință, pe Messi, geniul care a fermecat revenirea.

8. Dezbaterea mileniului e gata de mult, iar ca orice comparație manipulată pe rând și scoasă din context, ea are și un rezultat rostogolit de unii și detestat de toți ceilalți: Messi e cel mai bun jucător pe care fotbalul l-a dat vreodată. Acest sport nu a mai avut un astfel de erou.

9. A murit și conspirația conform căreia Argentina e purtată de FIFA spre trofeu. Ea se clădea pe un singur argument de necontestat, însă unul lateral: forul lui Gianni Infantino e putred de corupție și suspect de orice. Campioana mondială a beneficiat de erori, dar nu de victorii dăruite de „centrali”, nu s-a întâmplat nici cu Anglia. Apoi, și Cristiano Ronaldo, Brazilia, Neymar, Mbappe înseamnă produse de marketing demne de un beep de la Casa Albă. 

10. Argentina tremură, plânge, învinge și până să dea mâna cu Anglia pe Insulele Falkland / Malvinas, ni-l mai acordă pentru un meci pe Messi. O miză istorică, nu doar geografică. Duminică, la New York, e finala Mondialului cu Spania.