Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 24 octombrie 2025 10:54 / Actualizat vineri, 24 octombrie 2025 12:40
Răsfățatul Craiovei nu e titular cu Noah și se răzbună pe uși. De ce talentatul mijlocaș comite o gravă eroare
Mirel Rădoi a mai fost nemulțumit de atitudinea lui Baiaram. La 22 de ani, lui Ștefan îi ia mai mult să numere crizele de nervi și răfuielile cu suporterii decât trofeele cucerite.
Prima regulă în fotbal, lecția rebelului Mutu
Vlad Munteanu a făcut carieră în Germania plecând spre aeroport cu o lecție primită de la tatăl lui, fostul fotbalist Ion „Gogu” Munteanu: „Prima regulă e că antrenorul are tot timpul dreptate. În toate celelalte cazuri în care vei considera că antrenorul nu are dreptate, se aplică prima regulă”.
Antrenorii sunt neinspirați, mai iau decizii proaste, dar câtă vreme ei sunt în funcție, vestiarul trebuie să-i asculte. Ne oprim la roșu până când Guvernul va stabili că semafoarele merită înlocuite. A nu fi de acord cu legile nu e o scuză să nu le respecți.
Mutu a fost greu de controlat de antrenori, nu cel mai cuminte jucător. Din contră. „I-am dat dreptate 100% lui Mirel Rădoi în situația cu Baiaram. A jucat 3 meciuri și e Pele?!”, declară unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria României.

Baiaram nu mai e tânăr. Tineri sunt Lennart Karl și Senny Mayulu, ei marchează în Champions League la vârsta la care jucătorii români sunt considerați bebeluși, nici măcar promisiuni. Ștefan e mai mare cu câțiva ani decât ei și e un fotbalist bun de Craiova, confirmat în Superliga, fără realizări în cupele europene. Nu există la echipa națională.
Mircea Lucescu nu l-a folosit la națională întrucât „se ferea de accidentare”. Baiaram a acuzat crampe cu Unirea Slobozia. Nu a mai fost integralist din iulie, adică de 3 luni!
E ca la bursă, Ștefan
Rădoi a exagerat în alte episoade, nu și acum. Aseară, Mirel a explicat cu răbdare și logică hotărârea de a nu miza pe Baiaram la meciul cu Noah. Și are dreptate.
Dacă Baiaram va fi în continuare bosumflat, cu gluga trasă peste freză, atunci el va comite o gravă eroare. Mai întâi să deschidă ușa în fotbal ca apoi s-o trântească.
Bursa recompensează de obicei răbdarea, nu reacțiile-fulger. În loc să ghicești prețul de mâine, să crezi că a fi titular e singurul lucru care contează în lume, mai bine construiești un portofoliu solid pentru 5-10 ani. Sau o carieră.