OPINII  »  CITY - REAL MADRID

300

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat miercuri, 12 februarie 2025 11:20 / Actualizat miercuri, 12 februarie 2025 12:43

Odată cu primul episod eliminatoriu din 2025 al Ligii Campionilor, Real Madrid și-a etalat, din nou, ADN-ul de campioană, în competiția în care se simte cel mai în largul său.

Și, grație a cine mai știe câta remontade blanca, a livrat pe Etihad al 300-lea triumf în competiția regină a lumii. Așa după cum, precum spartanii lui Leonidas în bătălia de la Termopile, Carlo Ancelotti și-a condus gladiatorii spre primul succes Real în casa „cetățenilor” lui Pep.

Până la urmă, cei care au plâns au fost fanii campioanei în descompunere a Angliei, după ce campioana Europei a răsturnat, în finalul thrillerului de la Manchester, încă un handicap. Și a mai distrus un tabu, adică a mai cucerit un teritoriu pe harta Europei.

Ai grijă ce îți dorești că s-ar putea chiar să o pățești!

Iar marele învins în lupta pentru ultimul Balon de Aur a fost cel care a râs mai tare la final de bannerul provocator din peluză. Care, dincolo de a prelua hitul talismanului light blue Oasis, s-a întors, ca o ironie a sorții, împotriva gazdelor.

300
Gestul cu care Vinicius Junior a reacționat la ostilitatea suporterilor lui Rodri și ai lui Manchester City / Foto: Imago

Că nu e bine să-l ridiculizezi pe starul brazilian, tentat continuu de saudiți cu oferte care de care mai abracadabante, au văzut pe pielea lor „cetățenii”, din tribune și din iarbă. Pentru că Vinicius Junior le-a închis gura criticilor.

A devenit un obicei, indiferent de arenele Europei unde șeptarul blanco calcă gazonul, ca fanii adverși să-l transforme în ținta batjocurilor, uneori chiar și a atacurilor rasiste.

Considerat aproape mereu inamicul public numărul 1, Vinicius a avut parte de o primire ostilă și pe Etihad. Rodri, cel care i-a suflat recent Balonul de Aur (după mulți o alegere discutabilă, dacă nu chiar și nedreaptă), a făcut „la greu” poze în tribună.

Campionul naționalelor Europei s-a amuzat pe seama persiflării rivalului, campion continental și mondial al cluburilor. Însă, cum se întâmplă și în fotbal, e bine să ai grijă ce-ți dorești căci s-ar putea chiar să o pățești!

„Fanii lor mi-au dat mai multă putere să fac un meci grozav”

Spre lauda lui, Vini n-a mai căzut în capcana întinsă și din ura fanilor lui City, care l-au huiduit la fiecare atingere de balon și i-au intonat refrenul „Unde-i Balonul de Aur”, și nu s-a mai certat cu nimeni pe Eihad. Nici cu arbitrii, nici cu suporterii, și nici cu colegii.

300
Mesajul de răspuns al fanilor lui Real Madrid la bannerul ironic al celor de la Manchester City la adresa lui Vinicius Junior / Foto: Imago

Iar când brazilianul se leapădă de masca urâtă și se focusează pe ceea ce știe să facă atât de bine, cu talentul la care alții doar tânjesc, nu se poate decât să apară daune pentru adversari.

„Bannerul? L-am văzut, dar de fiecare dată când fanii adverși fac lucruri de genul ăsta, îmi dau mai multă putere și mă ajută să fac un meci grozav, iar acum și aici am reușit”, a spus Vini. Care, în timpul meciului, le-a răspuns laconic, dar sugestiv, arătând spre stema Ligii și spre numărul conex.

Este vorba despre 15, precum „urecheatele” cucerite de los blancos, costumați în orange, parcă pentru a putea fi o Portocală Mecanică în varianta de Madrid.

Carlo Ancelotti 72, liderul meciurilor la Real Madrid în Ligă!

Și care, multiplicat cu 20 (al numărul finalelor de C1 jucate la un loc de Liverpool, Manchester United, Chelsea și Manchester City), dă rezultatul 300. Exact cât al succeselor la care au ajuns los blancos marți seară în competiția unde se simt în largul lor ca nimeni altcineva.

Chiar dacă nu a marcat, Vinicius Jr. i-a oferit assistul (a vrut oare să dea la poartă?) lui Bellingham pentru remonatada reușită în prelungiri, premieră pentru Madrid în deplasare în Ligă într-o fază eliminatorie. Și a „împușcat” trofeul de MVP acordat la final de UEFA.

300
Carlo Ancelotti și Pep Guardiola, două măști la finalul Clasicului european de pe Etihad / Foto: Imago

Quod erat demonstrandum. Într-o seară în care, cu excepția lui Mendy, nu a avut niciun fundaș de meserie în teren (Pep și-a trimis cinci, dar ce folos!), Carlo Ancelotti l-a făcut pe Guardiola să mestece amar, a pagubă, într-un sezon de uitat.

Italianul, căruia cârcotașii îi tot trag clopotele și la adresa căruia chiar și destui fani strâmbă din nas, a demonstrat de ce este antrenorul cu cele mai multe meciuri în Ligă/CCE din istoria lui Real Madrid (72).

Don Carlo a mai arătat și că este modest, declarând la finalul thrillerul de la Manchester, că nu se simte chiar mulțumit, pentru că ai săi elevi puteau fi mai eficienți în fața porții!

BMV-ul a carburat la Manchester în viteză cu toți cilindrii

BMV-ul blanco a accelerat când trebuia (doar Vini Jr. n-a marcat) și va mai avea o șansă de a-l satisface de tehnicianul care l-a vrut pe jucătorul Guardiola la Parma lui Tanzi în 1997.

300
Golul marcat cu o execuție ciudată, pe seama căruia s-au distrat Vinicius și Bellingham, a dat semnalul remontadei Madridului / Foto: Imago

Pe Santiago Bernabeu, unde City a mai pățit o remontada în prelungiri (trei goluri în cinci minute), părăsind scena în mai 2022. Și de la care meci, cu siguranță, Pep și-l mai amintește pe Rodrigo.

Băiatul cuminte, care nu se supără când Ancelotti îl schimbă cu Brahim Diaz, omul din umbră gata să fie decisiv venind de pe banca de rezerve.

Se poate ca pe Etihad să fi asistat la punctul de inflexiune al unui sezon, care, după egalul din derby, amenința s-o ia pe panta descendentă.

Dar suporterii blancos s-au obișuit cu sinusoidele, nu doar de ieri de azi. Rămâne de văzut cum va fi pe 31 mai sau, de ce nu, peste 150 de zile, când se trage linie și se numără trofeele. Pe cocoașă, sau departe de cerul înstelat.

Citește și:
Gala Sportului Românesc, ACUM la Opera Națională » S-au decernat primele 10 premii: „Generația de Suflet”, răsplătită de organizatori
Altele
Gala Sportului Românesc, ACUM la Opera Națională » S-au decernat primele 10 premii: „Generația de Suflet”, răsplătită de organizatori
Sara Salamo a mers cu „cel mai intim proiect” la Festivalul de Film de la Malaga » Protagonist e un star al fotbalului mondial
Stiri extrasport
Sara Salamo a mers cu „cel mai intim proiect” la Festivalul de Film de la Malaga » Protagonist e un star al fotbalului mondial
Mărturie terifiantă a fostei jucătoare de Top 40 despre cel care a antrenat-o și a abuzat-o: „Întotdeauna trebuia să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Am fost obiectul lui!”
Tenis
Mărturie terifiantă a fostei jucătoare de Top 40 despre cel care a antrenat-o și a abuzat-o: „Întotdeauna trebuia să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Am fost obiectul lui!”

Comentarii (7)
Dumitru1981
Dumitru1981  •  13 Februarie 2025, 21:27
Postat de coopoo pe 12 Februarie 2025, 16:51

Ce sa fac, nu ma pot abtine! Cand jurnalistii de fotbal se apuca de altceva decat de fotbal, ies comparatii intre jucatorii lui Real Madrid si spartanii de la Termopile. Nu poti compara un elefant cu o lama de ras, nu au nimic comun. Spartanii au luptat in Grecia, nu in deplasare, ca RM, spartanii au fost invinsi, nu au castigat, ca RM. Ce cauta gladiatorii in comparatia intre Real Madrid si spartani? Nu mai vorbesc de remontada - jurnalistii stiu spanioleste cum stiu copiii mici englezeste, atunci cand ii pun parintii sa numere: one, two, three, four... Pe romaneste ii spune revenire, cuvant frumos. In rest, am vazut cu totii acelasi lucru, nu ne trebuia editorialist.

Nici eu nu mă pot abține cu privire la comentariul tău, ai vrut să pari „deștept”, dar ți-ai cam dat cu stângul în dreptul. Spartanii erau din orașul stat numit Sparta, pentru că vorbim de anii 480 î. Hr, cum de altfel oraș stat era si Atena, iar strâmtoarea/trecătoarea Termopile nu le aparținea spartanilor.

Kolehmainen
Kolehmainen  •  13 Februarie 2025, 20:59

așa după cum, precum .. sună cam urât la ureche nenea gazetar! gladiatorii erau *** din Roma, nu aveau treabă cu Elada! paralela mi se pare neavenită deoarece ambele combatante au avut aceleași arme, neexistând discrepanța din celebra bătălie.. cineva puncta într-un comentariu anterior că în epocă, Grecia nu exista! corect până la un punct... în acea perioadă exista o puternică identitate lingvistică, cultural religioasă etc ceea ce dădea tuturor locuitorilor sentimentul apartenenței la o aceiași largă comunitare, în speță cea elenă. Nu degeaba restul erau numiți barbaroi...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mr90
mr90  •  13 Februarie 2025, 15:19
Postat de coopoo pe 12 Februarie 2025, 16:51

Ce sa fac, nu ma pot abtine! Cand jurnalistii de fotbal se apuca de altceva decat de fotbal, ies comparatii intre jucatorii lui Real Madrid si spartanii de la Termopile. Nu poti compara un elefant cu o lama de ras, nu au nimic comun. Spartanii au luptat in Grecia, nu in deplasare, ca RM, spartanii au fost invinsi, nu au castigat, ca RM. Ce cauta gladiatorii in comparatia intre Real Madrid si spartani? Nu mai vorbesc de remontada - jurnalistii stiu spanioleste cum stiu copiii mici englezeste, atunci cand ii pun parintii sa numere: one, two, three, four... Pe romaneste ii spune revenire, cuvant frumos. In rest, am vazut cu totii acelasi lucru, nu ne trebuia editorialist.

Ai dreptate, dar vezi ca spartanii au luptat in deplasare (nu exista Grecia) ...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează