)
Articol de George Nistor - Publicat sambata, 26 septembrie 2026 01:13 / Actualizat sambata, 26 septembrie 2026 02:17
N-am bătut pământul în gol, dar nici nu l-am mâncat, cum a cerut peluza, pe „Căpșuna” suedeză. Punctele au rămas la nordici, chiar dacă „tricolorii” au lăsat urme bune. Unele apăsate, altele strâmbe, câteva duse prea sus. Pentru prima seară a campaniei cu Gheorghe Hagi, cred că de aici trebuie să începem, nu de la promisiunea unei Românii noi.
De la bun început, consider că s-a vorbit mult prea mult despre așezarea pe care o va alege Hagi și prea puțin despre ceea ce vrea să exprime echipa națională. Chiar dacă primele minute ne-au prins fără minge, traseul propus nu a fost deloc defensiv. Drăgușin și Ghiță au ieșit de multe ori din linie, iar echipa a încercat să împingă Suedia cât mai departe de Ionuț Radu.
Hagi și-a vrut oamenii sus și sus au stat
Atât de sus, încât uneori ne-am uitat în spate și ne-am speriat de cât hotar a rămas descoperit. Am respirat doar între faze, exact cum și-a dorit selecționerul, doar că intensitatea nu a reparat distanțele, iar curajul nu a astupat carențele pe care le știm cu toții. România a greșit mult și pentru că a vrut să facă multe, foarte repede.
Prin centru, s-a trecut prea ușor, inclusiv pe lângă Răzvan Marin, iar Suedia a fost tocmai adversarul căruia nu-i poți dărui asemenea culoare. O echipă verticală, care nu contemplă în căutarea ei de a pătrunde. De aici își ia startul, cu adevărat, prima discuție a mandatului lui Hagi.
Nu ne ajută să judecăm o așezare după o înfrângere și nici să afirmăm cu tărie, după 90 de minute, că România poate sau nu poate juca în trei stoperi, dar ne putem întreba dacă aceasta este cea mai bună investiție a puținului timp pe care îl are un selecționer la dispoziție.
Pentru că o asemenea apărare, mai ales când este împinsă atât de sus, cere ceva ce la echipa națională se găsește foarte greu. Repetiția. Multă repetiție.
Coubiș, Drăgușin și Ghiță nu s-au coordonat la nivelul unui asemenea meci. La club, metrii aceștia se bat zilnic, la națională lipsesc.
În plus, nu avem trei fundași centrali atât de rodați încât sistemul să fie dictat de valoarea lor. Dacă ai trei oameni pe care nu-ți permiți să-i scoți, construiești în jurul lor. Noi riscăm să facem invers, să alegem întâi forma și abia apoi să căutăm cu cine s-o umplem. Și așa acei metri devin dintr-odată zeci.
Glasul obsesiei
Ion al lui Rebreanu a dorit pământul până când relația dintre om și glie s-a răsturnat. Ce credea că-i va da putere a început să-l stăpânească. Nu e nevoie să ducem comparația mai departe, însă ceva din ispita aceasta există și în fotbalul lui Hagi.
Hagi vrea terenul, l-a vrut întotdeauna. Nu-i place să-l cedeze, să stea mic și să aștepte ca adversarul să greșească. Își vrea echipa înainte, să ocupe, este probabil lucrul cel mai ușor de recunoscut din fotbalul lui. Numai că terenul cucerit trebuie și apărat.
La Stockholm, România a împins pământul de sub picioare înainte, dar a lăsat brazde întregi în urmă. Și poate că aici Hagi va trebui să aibă o negociere cu propriile principii. Nu dacă renunță la ele, ci câte sunt aplicabile într-o echipă pe care o primește pentru câteva antrenamente și apoi o aruncă în luptă.
Asta nu înseamnă că România nu a lăsat nimic în urmă la primul meci. Pasa lungă a lui Rațiu a fost o urmă la golul lui Man. Lupta lui Man, alta. S-a bătut, l-a întors pe Lindelof și a reușit să tragă chiar după ce fusese zdruncinat fizic, o imagine atât de rară cu un jucător român.
Totuși, sunt faze dintr-un meci pierdut și ar fi ridicol să le transformăm în medalii, fie ele și de carton.
Hagi nu a avut timp să ridice o casă și nu-l va avea nici până la următoarea partidă. Deocamdată putem vedea unde a bătut țărușii.
Și nu toți sunt bătuți bine. Ionuț Radu, de exemplu, pare că și-a consumat din nou efectul transferului. Este un fenomen care i-a însoțit cariera. Imediat după ce schimbă echipa, fie și sub formă de împrumut, are câteva etape excelente, poate chiar mai multe, după care începe să coboare spre vechile probleme. Nu e cel mai bun start de sezon al său nici la Celta Vigo, semn că vechile nesiguranțe au început să-l ajungă din urmă. La una dintre ele l-a salvat hențul lui Isak.
Cu cicatrici au rămas și suedezii. Mi-au rămas undeva în adâncul capului interjecțiile de durere ale lui Holm, scos pe targă, o altă urmă. Și urletul lui Ayari după intervenția lui Screciu.
I-am ținut pe piept, am intrat în dueluri, am alergat. Uneori târziu, alteori neîndemânatic, câteodată prea tare. Nu înseamnă că am jucat bine. Răspunsul Suediei a fost 2-1.
Am jucat primul meci ca pe unul de baraj. Era nevoie? N-am bătut pământul în gol, dar poate că nu ar fi rău să învățăm repede unde merită să-l batem și unde nu.
