)
Articol de Raul Rusescu - Publicat luni, 01 iunie 2026, 15:41 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 15:41
De multe ori ne întrebăm de ce fotbalul românesc nu reușește să se apropie de standardele din Vest. De ce nu avem continuitate, de ce nu avem rezultate europene constante, de ce cluburile noastre par să facă un pas înainte și doi înapoi? Răspunsul nu stă doar în bani, infrastructură sau academii. Stă și în mentalitate. Iar uneori mentalitatea se vede cel mai clar în momentele mici, aparent periferice, dar care spun enorm despre nivelul nostru de profesionalism.
În plin final de sezon, când se joacă baraje decisive, când miza sportivă, financiară și instituțională este uriașă, avem fotbaliști profesioniști care își programează nunta. Alex Pop, la Dinamo, în perioada barajului pentru Conference League. Tiberiu Căpușă, la Hermannstadt, în perioada barajului pentru evitarea retrogradării. Pentru mine, acest lucru este inacceptabil!
Nu discutăm despre un eveniment apărut peste noapte, despre o urgență sau despre o situație imposibil de controlat. Discutăm despre o decizie planificată. Iar un fotbalist profesionist nu își poate permite să își planifice viața personală ignorând calendarul competițional. Cu atât mai puțin la final de sezon, atunci când fiecare detaliu poate cântări enorm.
Aici nu este vorba despre lipsă de respect față de viața personală a jucătorilor. Dimpotrivă, orice om are dreptul la familie, la momente importante, la bucurii personale. Dar fotbalistul profesionist trăiește într-un cadru special. Are un contract, are responsabilități, are un vestiar în spate, are suporteri, are un club care depinde de randamentul lui. Câștigurile financiare, imaginea, cariera și statutul vin la pachet cu obligații. Iar una dintre ele este disponibilitatea totală în momentele decisive.
Am avut și eu un moment important de familie în perioada competițională: botezul fetei mele. L-am făcut în prima parte a sezonului, într-o vineri, după un meci european și înaintea unui meci de campionat. Programul era aglomerat, nu era o situație ideală și, privind strict profesional, probabil nici eu nu pot spune că am procedat perfect.
Dar există nuanțe importante. Era prima parte a sezonului, nu finalul, nu un baraj, nu un moment în care clubul își juca viitorul imediat. În plus, în cazul botezului, mai ales în tradiția ortodoxă, există un termen specific, paleta timpului e cu mult mai restrânsă.
Tocmai de aceea cred că trebuie făcută diferența între un compromis într-un program încărcat și o decizie luată exact în punctul critic al sezonului. Fotbalistul profesionist are viață personală, are familie, are momente pe care nu le poate trata ca pe simple detalii. Dar, în același timp, trebuie să înțeleagă când un moment personal poate fi mutat câteva zile și când clubul are nevoie de el total.
Nu e problematic că un fotbalist are o nuntă, un botez sau un eveniment de familie în timpul sezonului. E deranjantă alegerea momentului. Iar când vorbim despre baraje, despre Europa, despre evitarea retrogradării, despre finalul unui sezon întreg, atunci nu mai discutăm despre o simplă suprapunere de calendar. Discutăm despre priorități.
Exact când „arde”, tu, jucător profesionist, îți programezi nunta?! Exact când clubul tău poate juca pentru Europa sau pentru supraviețuire în prima ligă? Când peste câteva zile sezonul se încheie și ai toată libertatea să faci ce vrei? Asta arată o lipsă majoră de înțelegere a meseriei.
Aș fi putut înțelege, poate, o astfel de situație în timpul sezonului regular, într-o perioadă fără miză imediată, fără meciuri decisive, fără consecințe majore. Dar nu la finalul sezonului. Nu în baraje. Nu când un club își joacă viitorul.
În cazul lui Dinamo, miza era uriașă. O posibilă participare europeană după o perioadă lungă de absență ar fi însemnat mai mult decât un simplu meci câștigat. Ar fi fost un semnal că proiectul merge în direcția bună, că există strategie, că există implementare, că există progres. „Proof of concept”, cum se spune în zona de management. O confirmare că Dinamo poate redeveni un club relevant.
În cazul lui Hermannstadt, miza era la fel de importantă, chiar dacă în alt registru. Menținerea în Liga 1 poate decide bugete, contracte, stabilitate, planuri de dezvoltare. Retrogradarea poate deveni dramatică pentru un club ca aceasta. Nu este doar un rezultat sportiv, este o lovitură financiară și instituțională.
De aceea, problema cea mai mare nu este doar la jucători. Problema cea mai mare este la cluburi. Pentru că un club profesionist trebuie să aibă reguli clare. Trebuie să aibă autoritate. Trebuie să știe să transmită jucătorilor că anumite lucruri nu sunt negociabile.
Dacă aceste nunți au fost programate cu acordul cluburilor, atunci vorbim despre o lipsă clară de profesionalism la nivel administrativ. Dacă au fost programate fără acordul cluburilor, atunci vorbim despre amatorism în stare pură. Oricare variantă ar fi adevărată, concluzia este dureroasă: fotbalul românesc încă funcționează, prea des, după reguli de conjunctură, nu după standarde profesioniste.
Cum putem vorbi despre strategie, creștere, mentalitate europeană și evoluție când, în cel mai important moment al sezonului, cluburile acceptă astfel de situații? Cum putem cere seriozitate de la suporteri, sponsori sau investitori când noi înșine nu tratăm competiția cu seriozitatea pe care o pretinde performanța?
În Vest, nu talentul face întotdeauna diferența. Diferența o fac cultura muncii, standardele interne, disciplina și respectul pentru competiție. Acolo, programul clubului este prioritar. Acolo, detaliile contează. Acolo, finalul de sezon nu este tratat ca o perioadă în care fiecare se descurcă după cum poate, ci ca punctul culminant al muncii de un an.
La noi, încă negociem lucruri care într-un fotbal cu adevărat profesionist nici nu ar trebui discutate.
De aceea suntem departe de Vest. Nu doar pentru că avem bugete mai mici. Nu doar pentru că avem stadioane mai puține sau academii mai slabe. Ci pentru că, prea des, ne lipsește cultura profesionalismului. Ne lipsește reflexul de a pune performanța înaintea confortului personal în momentele decisive. Ne lipsește exigența.
Iar până când cluburile nu vor impune standarde clare, ferme și nenegociabile, vom continua să ne mirăm de ce alții cresc, iar noi rămânem blocați în aceleași explicații, aceleași scuze și aceleași improvizații.
Fotbalul profesionist nu se construiește doar cu declarații despre proiecte și strategii. Se construiește prin decizii. Prin disciplină. Prin reguli. Prin respect față de competiție.
Iar când un jucător își stabilește nunta exact în perioada în care clubul își poate juca sezonul, iar clubul acceptă, mesajul transmis este simplu: încă nu am înțeles ce înseamnă cu adevărat profesionalismul.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
