Articol de Raul Rusescu - Publicat marti, 06 octombrie 2026, 14:27 / Actualizat marti, 06 octombrie 2026 14:35
Patru meciuri, patru înfrângeri și o veste bună pe care dezbaterea a ratat-o: un selecționer care a spus public „am greșit”, și-a corectat planificarea, iar luni seară, cu Suedia, a avut pentru prima dată o echipă în care fiecare știa ce are de făcut. Problema reală e mai jos, în ritmul campionatului nostru.
Luni seară, Arena Națională, minutul 69. Ianis Hagi se ridică de pe bancă și intră în locul lui Nicolae Stanciu. Pe tabelă e 0-1, în tribune sunt 49.426 de oameni.
Timp de zece zile, discuția despre echipa națională a avut un singur nume. Titular sau rezervă, căpitan sau nu, protejat sau tratat ca toți ceilalți. Iar imaginea pe care o aștepta toată dezbaterea, Ianis pornind de pe bancă într-un meci oficial, a venit exact în seara în care el a contat cel mai puțin.
Pentru că luni seară s-a întâmplat altceva.
Pentru prima dată în mandatul lui Gheorghe Hagi, România a jucat cu roluri și responsabilități clare. Jucătorii au înțeles noul modul și felul în care se pune în practică. Selecționerul a înțeles cum stă treaba cu jucătorul român. Am pierdut, 0-1, și am încheiat fereastra cu zero puncte din patru meciuri. Concluzia rămâne aceeași: Ianis nu e problema fotbalului românesc. Problema e ritmul în care se joacă fotbal la noi. Iar singurul om care a spus-o deschis, după meci, a fost selecționerul.
„Se pare că am greșit”
Planul fusese scris înainte de prima minge: 33 de convocați și, în cuvintele lui Hagi, „două echipe diferite”. La Solna, pe 25 septembrie, a jucat una: 1-2 cu Suedia, cu Ianis titular și căpitan timp de 67 de minute. Trei zile mai târziu, la București, fără spectatori din cauza unei sancțiuni UEFA (un subiect real - suntem naționala care a jucat cele mai multe meciuri fără spectatori, oare de ce?), a jucat cealaltă: nouă schimbări în primul 11, Ianis niciun minut, 2-4 cu Bosnia.
A doua zi, Hagi a spus la ProTV trei fraze pe care rar le auzi de la un antrenor român: „Eu sunt principalul vinovat… Nu am trecut examenul”. „Mi-am dorit două echipe diferite… Se pare că am greșit”. „100% trebuie schimbată direcția”. După Varșovia a repetat, și mai precis: „Eu sunt de vină, eu am făcut planificarea și mi-o asum”.

Merită citit cu atenție ce a recunoscut. Nu jucătorii. Nu arbitrajul. Nu programul. Planificarea, adică exact partea care îi aparține. O greșeală numită precis e un diagnostic. Una nenumită devine obicei. Iar fotbalul nostru e plin de obiceiuri.
Corecția s-a văzut imediat. Rotația s-a oprit, ierarhia s-a așezat, același portar a apărat în ultimele două meciuri. Direcția s-a schimbat în patru zile, cum promisese.
Un roșu nu e un sistem
Varșovia arată, pe tabelă, ca o catastrofă: 0-6. Pe teren, meciul a avut două părți. În primele 22 de minute, România a stat bine, a cedat posesia și cornerele asumat și a fost echipa mai periculoasă: primul șut pe poartă al Poloniei a fost penalty-ul. În minutul 22, Radu Drăgușin a fost eliminat pentru faultul asupra lui Lewandowski. În minutul 24, Lewandowski a transformat penalty-ul. Restul meciului s-a jucat în zece contra unsprezece, aproape 70 de minute.
Ca să fim corecți: inferioritatea numerică explică scorul, nu-l scuză în întregime. Trei goluri primite între minutele 47 și 60 spun ceva despre felul în care reacționează echipa la șoc, iar asta e o temă de lucru, nu un detaliu.
A doua zi am avut și reperul. Pe 3 octombrie, la Rijeka, Croația, finalista Cupei Mondiale din 2018, a pierdut cu Anglia 0-7. Acasă, unsprezece contra unsprezece tot meciul, 0-4 la pauză. Cea mai grea înfrângere din istoria ei. Nimeni nu scrie că fotbalul croat s-a terminat într-o seară.
La nivelul acesta, un meci care se rupe, se rupe în cifre mari. 0-6 nu e măsura echipei. E măsura unei seri.
Prima seară cu fișa postului
Luni, cu Suedia, Hagi a avut mai puțin decât oricând. Fără Drăgușin și Ghiță, suspendați. Fără Munteanu și Bîrligea, accidentați, deci fără niciun vârf de meserie: Florin Tănase a jucat cel mai avansat. Iar Suedia a marcat în minutul 13, după o minge pierdută de Stanciu în propria jumătate: centrarea lui Bernhardsson, capul lui Nanasi în bară, Gyökeres de aproape. Din nou greșeli în lanț de interpretare și de poziționare, de la Bancu, Rațiu, Coubiș și Hindrich.
Într-o echipă fără structură, un asemenea gol devine o ușă deschisă. Așa a fost cu Bosnia. Luni nu a fost.
Ce s-a văzut, fără să intrăm în detalii și să ieșim la tablă, a fost claritatea. Fiecare jucător știa unde trebuie să fie fără minge, când iese la presiune și când așteaptă. Echipa a rămas compactă și a crescut după pauză. Contraatacul Tănase–Man din minutul 63 și paradele lui Johansson la Mihăilă și la Man, în ultimul sfert de oră, au venit dintr-o echipă care știa ce construiește, nu dintr-o reacție de orgoliu.
Claritatea a avut două sensuri, iar luni le-am văzut pe amândouă. Jucătorii au înțeles modulul și felul în care se aplică. Selecționerul a înțeles cum stă treaba cu jucătorul român: nu-i mai cere ce nu poate da 90 de minute, îi cere ce poate da bine, organizat și fără frică. „Echipa națională nu trebuie să aibă frică să stea în jumătatea adversă”, a spus Hagi după meci. Și: „Am terminat cu un meci bun, ambele faze s-au făcut bine”.
Claritatea nu e încă un rezultat. E condiția fără de care rezultatul nu vine.
Patru cuvinte și un campionat
La conferința de după meci, Hagi a vorbit despre intensitate, ritm, dueluri și tranziție. „Ritmul și intensitatea jocului. Cred că acolo trebuie să lucrăm cel mai mult”. Și, legat de propriul viitor: „Dacă eu rămân, trebuie să fac echipa să joace ambele faze așa cum trebuie, cu tranziție”.
Cele patru cuvinte nu descriu doar naționala. Descriu campionatul din care vine jumătate din lot: 16 dintre cei 33 de convocați în septembrie joacă în Superliga.
Mâine, în a doua piesă a serialului de sezon, pun cifrele pe masă. Datele SkillCorner compară Superliga cu alte șase campionate europene: Belgia, Turcia, Polonia, Ungaria, Cehia și Grecia. Concluzia o anticipez aici, fără detalii: la eforturile de intensitate mare și la accelerările explozive, suntem ultimii!
Asta schimbă felul în care trebuie judecată o fereastră de toamnă. Un selecționer are jucătorii zece zile, de câteva ori pe an. Nu poate construi în zece zile o intensitate pe care jucătorul nu o practică săptămânal la club. Naționala nu e locul unde se fabrică ritmul. E locul unde se vede dacă l-ai fabricat acasă.
Un precedent fără manual
România n-a mai avut niciodată, la echipa mare, un selecționer care să-și antreneze fiul. Tandemul a început pe 2 iunie, la Tbilisi, cu Ianis titular și căpitan. Fotbalul mare a mai trecut prin asta: Cesare și Paolo Maldini la Italia, inclusiv la Mondialul din 1998, Danny și Daley Blind la Olanda. Noi nu. Nu avem nici reflexele, nici limbajul pentru o asemenea situație, iar asta se vede în felul în care o discutăm.
Faptele spun însă altceva decât dezbaterea. Din 2018 încoace, foile de joc UEFA ale naționalei arată 25 de meciuri în care Ianis a lipsit din lotul de meci. Sub Contra, Rădoi, Iordănescu și Lucescu, motivul a fost de fiecare dată unul dintre acestea: nu era convocat, fusese trimis la tineret, era accidentat sau bolnav. Sub Gheorghe Hagi s-a întâmplat ceva nou. Ianis a fost convocat, n-a avut nicio accidentare anunțată și a rămas totuși în afara foii de joc de două ori: la amicalul cu Țara Galilor, pe 6 iunie, și la meciul oficial cu Bosnia, pe 28 septembrie, când a privit din tribună, alături de alți cinci titulari de la Solna.
Singurul selecționer care l-a scos pe Ianis Hagi din lotul de meci, deși era apt, e tatăl lui.
Obiecția: cel mai bun meci, cu Ianis pe bancă
Obiecția cea mai serioasă e și cea mai simplă. Cel mai bun meci al ferestrei a venit în seara în care Ianis a început pe bancă, deci Ianis era problema. Și a doua, la fel de legitimă: un selecționer care își convoacă fiul trebuie să-l judece după aceleași criterii ca pe toți ceilalți, la vedere.
A doua obiecție e corectă și rămâne valabilă tot mandatul. Prima nu ține când pui meciurile unul lângă altul. Din 360 de minute oficiale, Ianis a jucat 155. La Solna, titular și căpitan, 67 de minute, iar România a pierdut la un gol diferență cu actualul lider al grupei. Cu Bosnia, zero minute, iar acela a fost cel mai slab meci al ferestrei. La Varșovia, 67 de minute, într-un meci decis de un cartonaș roșu în minutul 22. Luni, 21 de minute, intrat de pe bancă.
Dacă Ianis ar fi fost problema, meciul fără el ar fi fost cel mai bun. A fost cel mai slab. Între Bosnia și Suedia nu s-a schimbat un nume, s-a schimbat planul.

Ca să fim corecți și cu el: în această fereastră, Ianis n-a fost jucătorul care decide meciuri, iar locul în primul 11 trebuie câștigat la fel ca orice alt jucător. Dezbaterea despre selecție e legitimă. Transformarea ei în diagnosticul fotbalului românesc nu este.
Timp pentru un constructor
După meci, Hagi a cerut câteva zile de gândire: „O să reflectez zilele acestea. Dacă rămân, o să încerc să fac o echipă bună”. Și, sec: „Nu depinde de mine, eu sunt angajat”. Federația urmează să decidă.
Poziția mea e clară: când un antrenor iese în față, recunoaște că a greșit, iar după aceea vezi o schimbare în gândire și în exprimarea echipei, merg cu el până la capăt. Adică îi dau timpul de care are nevoie ca să construiască.
Argumentele sunt trei.
Primul: și-a numit greșeala și a corectat-o în patru zile. Viteza cu care învață un antrenor contează mai mult decât punctele dintr-o fereastră de toamnă.
Al doilea: diagnosticul lui e corect, iar problema numită nu ține de selecționer, ci de sistem. Schimbi omul de pe bancă, iar intensitatea campionatului rămâne aceeași.
Al treilea: Hagi a mai făcut asta. A pornit Viitorul de la zero în 2009, l-a dus la titlu în 2017, apoi a fost campion și cu Farul, în 2023. Știe să construiască, iar construcția are nevoie de timp, nu de un verdict după fiecare fereastră.
Iar din această fereastră pleacă deja cu primele cărămizi: trei fundași pe care i-a numit singur la conferință, Coubiș, Ilie și Eissat.
Timpul nu înseamnă tăcere. Hagi și-a fixat singur reperele: la conferința de luni a vorbit despre victorie în noiembrie și despre o selecție nouă. „Din noiembrie, trebuie să fie calitate, nu cantitate”. Pe 14 noiembrie, cu Polonia, și pe 17 noiembrie, cu Bosnia, vedem dacă lotul s-a strâns, dacă ierarhia ține și dacă echipa din seara cu Suedia devine regula.
Luni seară, în minutul 69, Ianis Hagi a intrat pe teren. Discuția despre el se poate încheia acolo. Cea despre ritmul fotbalului nostru abia începe.
Mâine, cu cifrele pe masă.