)
Articol de Alin Buzărin - Publicat luni, 20 iulie 2026 16:40 / Actualizat marti, 21 iulie 2026 13:21
O națiune de trei ori campioană mondială, care a dat doi imenși fotbaliști, are în CV și multe pete negre, care aproape că-i estompează realizările glorioase.
Argentina e a lui Maradona și Messi, puși în această ordine doar cronologic și alfabetic. Dacă raportăm istoria fotbalului modern la un secol (cumva just, dat fiind că prima Cupă Mondială a avut loc în 1930) înseamnă că din cei aproape o sută de ani, vreo 35 măcar, spre 40, i-au avut în capul listei pe cei doi magicieni.
Și-atunci, automat, Argentina nu poate fi altceva decât o națiune a fotbalului, a magiei acestuia.
Definiția valorii și a pasiunii
Cu trei titluri mondiale, cu patru finale pierdute, cu cohortele de mari jucători trimiși spre campionatele bine plătite din Europa, cu secondanții celor doi mari M, adică, să zicem la o sumară enumerare, Stabile, Rattin, Kempes, Passarella, Valdano, Burruchaga, Batistuta, și mai sunt mulți alții, Argentina e tot acolo, în capul listei fotbalului mondial.
Iar dacă adăugăm și inegalabila atmosferă de pe stadioanele lui Boca și River, întregim conturul definiției.
Nu neapărat jocul slab
Dar Argentina are și pete, pe care oricât ai fi de fan Maradona și de fan Messi n-ai cum să nu le vezi. Jocul prost din finala de la New York, fără șut la poartă până spre minutul 115, e cea mai scuzabilă dintre aceste macule, cu un detergent mediatic bun aproape că iese la spălat.
Rămân însă celelalte, care nu mai țin de partea tehnico-tactică a fotbalului, ci de morala acestuia.
Smardoiala
Adică Paredes, care dă cu pumnii ca un derbedeu. Adică înclinația spre încăierare, ba chiar spre smardoială, a „băieților”.
Scuze pentru limbaj, dar când vezi astfel de comportament e greu să nu recurgi la o exprimare argotică. Așa te porți la tine în bătătură, la Cupa Satelor din Pampas, nu la o finală de Cupă Mondială!
Dovezi de proastă creștere
Când campioana primește medaliile, tu te dai jos de pe podium, vezi-Doamne să te duci la suporteri. E lipsă de educație, ba chiar bădărănie. Cu câteva minute mai devreme, spaniolii făcuseră tunel de onoare pentru Messi și ai săi.
Apoi, după finală, cu excepția antrenorului, nimeni n-a dat nicio declarație presei. De țâfnă, de supărare, de neamuri proaste, nu se știe de ce. Probabil pentru a-i persifla pe adversari. Dar cum rămâne cu zecile de mii de argentinieni din tribune și cu zecile de milioane de compatrioți de acasă? Ei ce vină au?
Messi ca la grădiniță
Să mai zicem că însuși marele Messi s-a comportat ca un pârâcios, s-a dus la arbitru și i-a cerut să-l dea afară pe Cucurella, că pusese mâna la gură?
Ca la grădiniță! La noul fundaș al Realului nici nu era nevoie de mână la gură, părul îl ajuta să nu se vadă ce spune!
Dovezi de „educație”?
Nu e operă, nu e teatru, e fotbal, toate acestea se mai întâmplă. Corect, dar parcă pentru o finală mondială sunt prea multe. Și dacă nu sunt, coborâm în istorie.
Acel 6-0 cu Peru din 1978, cu vagoanele de grâne drept răsplată către peruvieni contează? Dar ”mâna lui Dumnezeu”? Dar dopajul lui Maradona? Dar faza de acum patru ani, când Dibu Martinez a dus acel trofeu în dreptul prohabului? Toate acestea ce sunt? Bravuri? Dovezi de educație?
Nu, sunt defecte de comportament (am putea spune „bagabonțeli” dacă ne întoarcem la exprimarea argotică), sunt lucruri care trag în jos un fotbal imens cum e cel argentinian. Și câteodată chiar acoperă o bună parte dintr-o vitrină cu trei titluri mondiale, cu strălucirea mătuită din cauza acestor întâmplări care nu pot fi ignorate.
