OPINII  »  EDITORIAL

Despre Șumi, Moldovan și discursul legendar al lui Beckenbauer

Editorial Aurelian Botezatu
Editorial Aurelian Botezatu

Articol de - Publicat marti, 01 octombrie 2024 10:40 / Actualizat marti, 01 octombrie 2024 19:14

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, s-a arătat „dezgustat” de afirmația președintelui Viorel Moldovan, potrivit căruia giuleștenii au arătat cu Oțelul ca o „infanterie ușoară”.

Lui Marius Șumudică nu-i poți închide gura. Nici măcar cu o clauză anti-circ, așa cum i-a fixat patronul Dan Șucu în contract. Când îl deranjează ceva, găsește el o cale s-o „dribleze”.

Ce vestiar sensibil are Rapidul!

După 0-0 cu Oțelul, președintele Viorel Moldovan a apreciat că Rapidul a arătat ca o „infanterie ușoară”. Foarte elegant spus, la ce joacă giuleștenii în ultima vreme. Replica lui Șumi? Tăioasă!

„Nu mi-a picat bine ce a zis Viorel Moldovan. M-a dezgustat declarația. Jucătorilor nu le-a picat bine, sunt dezamăgiți”, au fost „săgețile” expediate de el în direcția președintelui. Chiar așa?! Dezgustat?! Băieților nu le-a picat bine?! Ce vestiar sensibil!

Despre Șumi, Moldovan și discursul legendar al lui Beckenbauer

Viorel Moldovan are tot dreptul să critice!

În primul rând, un președinte de club are tot dreptul să critice, atunci când situația o cere. Chiar și public! Iar un președinte cu palmaresul și competența lui Vio Moldovan, cu atât mai mult.

Poate că mai potrivit ar fi ca Șumudică, despre care se spune că ar fi un foarte bun motivator, să ia declarația lui Vio, s-o scrie pe-o hârtie, cu verzale!, și s-o pună în vestiar, la vedere. Iar jucătorilor să le ceară s-o citească în fiecare zi, măcar până la următorul meci. Și să le spună: „Haideți să-i arătăm președintelui că putem mai mult!”.

Replica lui Bayern la săpuneala lui Franz Beckenbauer

În 2001, după un 0-3 la Lyon, în Liga Campionilor, președintele de atunci al lui Bayern, Franz Beckenbauer, „a explodat” la banchetul ce a urmat. În prezența a zeci de invitați și a jurnaliștilor, Kaiserul a măturat efectiv pe jos cu jucătorii aflați la mese, în fața lui. „Ați arătat ca o trupă de old-boys”, le-a spus el, printre altele.

La vremea aceea, antrenor la Bayern era Ottmar Hitzfeld. Unul dintre cei mai titrați tehnicieni din fotbalul mondial. Iar dintre jucători, dau câteva nume: Oliver Kahn, Bixente Lizarazu, Stefan Effenberg, Paulo Sergio, Mehmet Scholl, Giovanne Elber. Fotbaliști unul și unul.

A doua zi, discursul lui Beckenbauer a făcut înconjurul lumii. Dar niciunul dintre cei vizați n-a comentat. Nici măcar Effenberg, recunoscut pentru stilul său nonconformist. Replica echipei a venit la finalul sezonului. Bayern a câștigat Liga Campionilor, într-o finală cu Valencia. Și titlul în Germania.

Citește și:
„Iosefini” Marcel Răducanu numește „tricolorul” care nu trebuie să lipsească de la națională: „Ca el nu mai ai!”
Nationala
„Iosefini” Marcel Răducanu numește „tricolorul” care nu trebuie să lipsească de la națională: „Ca el nu mai ai!”
Așa ceva?! Cât s-a terminat amicalul Rapid - Voluntari, cu „greii” N'Jie și Boupendza titulari la debut » „Sunteți top, domnule Șumudică!”
Superliga
Așa ceva?! Cât s-a terminat amicalul Rapid - Voluntari, cu „greii” N'Jie și Boupendza titulari la debut » „Sunteți top, domnule Șumudică!”
Sărbătoarea centenarului la Ploiești: au „aprins” stadionul, la fix 58 de ani de la victoria cu Liverpool! Cum s-a încheiat amicalul cu Vitesse
Superliga
Sărbătoarea centenarului la Ploiești: au „aprins” stadionul, la fix 58 de ani de la victoria cu Liverpool! Cum s-a încheiat amicalul cu Vitesse

Comentarii (3)
caterincaironie
caterincaironie  •  01 Octombrie 2024, 13:37

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Normal
Normal  •  01 Octombrie 2024, 13:28

Cereti cam mult de la bietul fitilist Sumudica !

Copenhaga1970
Copenhaga1970  •  01 Octombrie 2024, 13:24

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close