Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. Termenii nu contează. 

Singurul lucru important e baia de vise, superstiții, simboluri și povești pe care meciul o adâncește de fiecare dată. Boca-River e un târg de vise și o bursă folclorică modernă în care orice se poate întâmpla și nimic nu e rațional. Luni noaptea, în ultimul minut de joc, La Bombonera a dispărut brusc și a lăsat locul unui castel transilvan. Strigoii au pătruns, de nimeni văzuți, și au intervenit salvator. 

Mai erau câteva secunde de joc și, la 1-1, ultimul atac lansat de River a dat peste cap flancul stâng advers. O centrare pe jos a fost înțepată viclean de Julian Alvarez. Mingea a trecut peste Esteban Andrada, poate și pentru că portarul lui Boca a ieșit prea repede, chemat de nu nu se știe cine. Mingea a căzut la câteva palme de linia porții și a început să înainteze spre gol. Totul era decis. Boca pierdea acasă, dintr-o nechibzuință de adolescent. 

Dar mingea a refuzat mecanica inițială. A mai înaintat un pic, apoi a cotit și a pornit spre linia de fund, împinsă de o forță, un câmp sau o undă nevăzută. Sau de o mână? Da! Neuitata Hand Of God! Boca a fost salvată de Diego Maradona! De spiritul lui protector, întors acasă și de veghe. Basmul și reveria au izbucnit pe loc. 

Dimineața, presa titra ferm: Miracol! Diego apără Boca! Boca-River se joacă doar pentru cei ce știu că fotbalul nu e o luptă terestră. E un car de vise trecând prin iarbă spre necunoscut.