OPINII  »  EDITORIAL

Vizita Sfântului Petru

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat marti, 27 ianuarie 2026, 14:55 / Actualizat marti, 27 ianuarie 2026 15:06

Învinsă de două ori într-o săptămână cu 4-1, întâi de Dinamo la Zagreb în Europa League, apoi de CFR Cluj chiar la București, FCSB traversează o perioadă nefastă. O pasă neagră. Din care pricină, aflată pe locul 11 în Superligă, riscă să rateze până și calificarea în play-off. Ceea ce ar constitui un adevărat blam pentru campioana în exercițiu.

Intuind că moralul băieților e în picaj, Gigi Becali a decis să efectueze o vizită la baza de pregătire din Berceni. Ca să-i dojenească pe elevii lui Charalambous și Pintilii, dar și ca să-i trezească din amorțeală. Să-i îmbărbăteze.

Cum nu mai mersese în cantonament de 4 ani, a acordat vizitei o atenție deosebită și s-a referit la ea ca la un eveniment de mare importanță, unic.

Glumind, dacă nu Dumnezeu însuși cobora printre muritori, venea măcar Sfântul Petru pe pământ, astfel suna mesajul transmis de cel mai vizibil și mai vocal patron din fotbalul românesc. Poate chiar, ce părere aveți?, și din fotbalul mondial, unul ce vorbește la televizor, corect, solicitat fiind, mai mult decât comentatorii posturilor respective.

În sfârșit, cunoașteți stilul, nu-i cazul să vi-l mai descriu eu pe latifundiarul din Pipera, obișnuit să spună că „sunt banii mei și echipa mea, fac cu ea ce vreau!”. Ne-am obișnuit ca el să construiască și, cu cealaltă mână, să dărâme ce-a construit.

Să se bată cu pumnii în piept că „îi spulber pe toți”, dar să piardă din ce în ce mai des. Să se uite la cei din jur și să-i trateze, inclusiv pe antrenori și pe jucători, precum un senior medieval pe vasalii lui.

Vizita Sfântului Petru
Gigi Becali, patron FCSB

Generos, uneori exagerat, dar fanfaron, Becali nu minte când repetă, parcă spovedindu-se, că taie și spânzură în vestiar. Că el stabilește formația de start și tot el, prin telefon, dictează schimbările pe parcursul întâlnirilor. E remarcabil că nu se ascunde, că își asumă. E însă dăunător că se amestecă în chestiuni tehnice și nu-i lasă pe antrenori să-și facă meseria.

Dacă greșește în destule privințe, Gigi Becali greșește cel mai tare atunci când, băgându-se unde nu-i fierbe oala, îi pune pe Charalambous și pe Pintilii într-o postură jenantă prin faptul că le știrbește autoritatea. Le-o uzurpă.

Cum să mai asculte fotbaliștii de cei doi și să-i convingă că merită să joace, să fie titulari, când știu bine, căci știe oricine!, că nu antrenorii iau deciziiile, că le ia patronul?!

Care patron acum îl ridică în slăvi pe unul dintre ei pentru ca să-l calce în picioare după meciul următor și să anunțe public că intenționează să renunțe la el! Chiricheș, Alibec ori Politic, dar nu numai ei, s-au găsit adesea în această situație. Azi li se cuvenea totul, mâine nimic!

De acord că latifundiarul plătește foarte bine. N-are, cum se zice, arici la buzunar. Pe unii, inclusiv pe cei de pe bancă, chiar i-a îmbogățit. De-aia se și complac aceștia să stea în poziție de drepți, să ia aminte și să execute.

Cât timp însă Becali va face numai cum îl taie capul și nu va pleca urechea la profesioniști, FCSB va fi în pericol să mai rătăcească prin tunel. Când te crezi mai deștept și mai priceput decât toți ceilalți, fii sigur că nu ești!

Citește și:
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România

Comentarii (13)
Pendufraud
Pendufraud  •  27 Ianuarie 2026, 17:16

Sotire tata, citește articolul din nou, poate înțelegi mai mult.. Ioanitoaia îl descrie pe Becali așa cum este - un fanfaron, unul care distruge cu o mana ce a construit cu cealaltă. Ce trebuie să scrie ca să înțelegi ca nu “se face” ca-l critica - să-l înjure de mamă?

Laspalmas
Laspalmas  •  27 Ianuarie 2026, 16:54

sotire ia spune ai baut mai mult decat trebuie sau ai incurcat pastilele? Persoanele in cauza nici macar nu se saluta de foarte multi ani iar de aici si concluzia ca ***,

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

flaviua
flaviua  •  27 Ianuarie 2026, 16:42
Postat de tarnaveanu pe 27 Ianuarie 2026, 15:23

E jucăria lui domnule și așa va fi mereu, până o face praf. Dar, ca vechi om de presă, cum puteți promova în permanență un astfel de individ, dincolo de considerentele comerciale. Presa nu are totuși și un alt rol? Să educe, nu să pervertească oamenii, caracterele, să scoată în față niște exemplare umane care sunt orice numai model nu ...

Dar despre perseverența lui ce părere aveți?! S-a calificat "la locul de muncă" și deși "nu are școală" și nici licență de antrenor, a luat două campionate la rând și a calificat sezonul trecut FCSB în optimile Europa League! Și acest lucru după ce "l-a subordonat" de 3 ori pe Răzvan Lucescu, cel mai bine cotat antrenor român la ora respectivă! Deci cât de importantă mai este licența de antrenor?!?!?!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează