„Am văzut corturi zburând cu tot cu oameni!” » 3 povești incredibile de pe Everest, dezvăluite de românul care a condus o expediției istorică

Invitat în podcastul „Știi ce zic?”, exploratorul a povestit despre furtunile care au devastat tabăra de bază, problemele cardiace care l-au împiedicat să ajungă pe cel mai înalt vârf al lumii și negocierile tensionate cu șerpașii, declanșate chiar înaintea ascensiunii decisive.

În 2003, la 50 de ani de la prima ascensiune reușită pe Everest, David Neacșu a condus o expediție formată din 14 români. Patru dintre ei au ajuns pe vârful de 8.848 de metri, în timp ce liderul echipei a rămas să coordoneze operațiunile din tabăra de bază, după ce suferise o criză cardiacă.

Dincolo de performanța sportivă, expediția a însemnat peste două luni de pregătiri, ascensiuni și așteptare, la altitudini la care fiecare decizie putea avea consecințe dramatice. Vremea, lipsa oxigenului și dificultățile logistice au pus permanent presiune asupra echipei.

La mai bine de două decenii de la acea aventură, Neacșu a dezvăluit și câteva episoade mai puțin cunoscute.

Furtuna care a făcut prăpăd pe Everest

Dintre toate pericolele întâlnite pe munte, Neacșu a insistat asupra vântului, pe care îl consideră unul dintre cei mai dificili adversari ai alpiniștilor. Experiența acumulată în expedițiile sale nu l-a ferit de situații în care nici măcar tabăra de bază nu a mai oferit protecția așteptată.

Într-o singură noapte, șase dintre corturile folosite de echipa sa au fost distruse. Neacșu a povestit că a văzut inclusiv oameni luați pe sus odată cu adăposturile lor.

„Cu mine s-au rupt într-o noapte șase corturi. Am avut 52, de fapt, nu șase. Dar șase corturi s-au rupt cu mine într-o singură noapte, în tabăra de bază. Nu vorbesc de vârf. Mulți mi-au spus că bat câmpii. Am văzut vânturi acolo, eu n-am avut anemometru la mine să văd. Dar am văzut corturi zburând cu tot cu oameni. E incredibil! Da, asta am văzut în tabăra de bază. Gândește-te ce era sus”, a explicat Neacșu.

David Neacșu: „Alpiniștii buni sunt cei care au frică în ei!”

Exploratorul a descris și imaginea Everestului în timpul furtunilor, când zăpada ridicată de vânt poate crea impresia unui nor care acoperă vârful. A relatat inclusiv distrugerea unei construcții din cărămidă.

„O să vezi la un moment dat vârful Everest cu un fel de nor deasupra, de pe vârf plecând. Ăla nu este un nor. Este zăpada spulberată de vânt. La 8.848 de metri, parcă-s faldurile unei rochii de mireasă. Ăsta era Everestul. Și eu am văzut furtună acolo. Am văzut o clădire. Era o poștă chinezească făcută din cărămidă. [...] Am văzut poșta aia spulberată”.

Pentru Neacșu, asemenea experiențe au întărit o convingere: frica nu reprezintă o slăbiciune pentru un alpinist, ci o condiție a supraviețuirii.

„Alpiniștii buni sunt cei care au frică în ei. Teama te ține în viață. Când începe o furtună pe munte, dacă ai posibilitatea, dă-te jos, frate! Pentru că furtuna e cea mai nenorocită.”

Alpinistul român David Neacșu

Criza cardiacă de pe Everest și telefonul primit de la Guvern: „Dacă nu faceți vârful și nu vă întoarceți în viață, o să ai probleme”

David Neacșu a plecat pe Everest cu ambiția de a ajunge personal pe cel mai înalt vârf al lumii, însă planurile sale au fost date peste cap în aprilie 2003, când a suferit o criză cardiacă în timpul deplasării către taberele superioare.

A fost momentul în care visul personal a trecut pe plan secund. Medicii i-au recomandat să coboare sub 2.000 de metri, dar Neacșu a decis să revină în tabăra de bază, aflată la aproximativ 5.600 de metri, pentru a continua coordonarea expediției.

„Eu mă îmbolnăvisem, făcusem o problemă cu inima chiar de Paște, în jumătatea lui aprilie. Plecam spre taberele superioare și mi s-a tăiat macaroana, filmul, și am căzut. Eu zic că, dacă n-ajungeam pe vârf, ajungeam până la 7.500-8.000 de metri, dar deja atunci a fost prima mea criză de inimă din viața mea”.

După investigațiile medicale efectuate în China, liderul expediției a fost pus în fața unei alegeri dificile: să respecte recomandările medicilor sau să rămână alături de oamenii pentru care își asumase responsabilitatea.

„Important e că am fost sfătuit de medici să mă duc sub 2.000 de metri. Asta înseamnă să mă întorc acasă. Nu puteam să las, aveam o responsabilitate foarte mare. Eu eram la 5.600. Și am hotărât, totuși, să mă întorc în tabăra de bază, să coordonez expediția, pentru că era responsabilitatea mea”.

Presiunea nu venea însă doar din partea muntelui: Neacșu a dezvăluit că, înaintea momentului decisiv al ascensiunii, a primit un telefon din partea Guvernului României, instituție care sprijinise financiar expediția.

„E o loterie. Nu știi când Dumnezeu schimbă vânturile acolo”

Potrivit relatării sale, mesajul a legat reușita sportivă de obligația ca membrii echipei să se întoarcă în viață.

„N-aveam voie să mă întorc cu cineva mort. N-aveam voie. Puțină lume știe și asta-i în premieră ce-o spun.

Cu o zi înainte de a da OK-ul pentru vârf, pentru că liderul dă OK-ul pentru vârf. El își asumă responsabilitatea, totul ține de meteo, de cum te simți tu. Trebuie să faci un cumul de factori și tu să alegi exact momentul când dai OK-ul pentru vârf.

Trebuie să ai minimum 3-4 zile de vreme bună. E o loterie. Nu știi când Dumnezeu schimbă vânturile acolo, la balamuc.”

„În noaptea aceea de dinainte am primit un telefon de la Guvern și două lucruri mi-au spus: «Dacă nu faceți vârful și nu vă întoarceți în viață, o să ai probleme». Responsabilitatea a fost fantastică. Banii au fost de la Guvern.”

Neacșu a explicat că stresul organizării unei expediții de asemenea dimensiuni a cântărit enorm, mai ales că trebuia să coordoneze oameni cu experiențe, personalități și reacții diferite, într-un mediu în care orice greșeală putea deveni fatală.

„Pe mine stresul m-a doborât. [...] Și 14 caractere diferite, chiar dacă erau oameni cu caracter, pregătire și antrenament și experiență, dar logistica unei expediții pe Everest, cel puțin din punctul meu de vedere, m-a terminat.”

Grevă la 8.000 de metri? Șerpașii au cerut dublarea banilor chiar înaintea ascensiunii: „Ce dracu' să faci?”

Un alt episod tensionat al expediției din 2003 s-a petrecut cu numai două zile înaintea plecării către vârf. Șerpașii care însoțeau echipa românească au refuzat să mai continue în condițiile financiare stabilite anterior și au solicitat dublarea sumelor negociate.

Neacșu a explicat că înțelegerile fuseseră făcute încă din Kathmandu, înainte ca expediția să ajungă pe munte. Pe lângă salarii, echipa trebuia să suporte și cheltuielile pentru echipamentul șerpașilor, dar și bacșișurile stabilite în funcție de sarcinile îndeplinite.

„Înainte de a pleca din Kathmandu, am avut întâlnire cu sirdarul. Sirdarul este liderul șerpașilor. [...] Îți pui lucrurile la punct, tips-urile și tot, de la început, din Kathmandu, încă înainte de a pleca, de a vedea muntele. Tot. Banii de echipamente. Noi trebuia să-i echipăm pe șerpașii noștri.”

Conform sumelor prezentate de explorator, liderul șerpașilor urma să primească 3.000 de dolari, iar ceilalți membri ai echipei de sprijin aveau remunerații mai mici. În plus, Neacșu calculase aproximativ 6.400 de dolari pentru bacșișuri.

„Salariul sirdarului a fost de 3.000 de dolari. Sirdarul fiind liderul. Salariile porterilor, șerpașilor, au fost de 800, dacă nu mă înșel, 700-800 de dolari. Pentru toată perioada. [...] Și eu ajunsesem la o sumă de tips-uri, în afară de salariu, de 6.400 de dolari.”

Un șerpaș care cară afectele alpiniștilor, foto: Imago

Problema a apărut exact când românii se pregăteau pentru ultima parte a expediției. Refuzul șerpașilor de a continua a pus echipa într-o situație în care săptămânile de pregătire riscau să devină inutile.

„Și înainte de vârf, cu două zile, sirdarul și șerpașii mei au făcut grevă, că vor dublu. Cu toate că ne înțelesesem din Kathmandu.

Oamenii mei stăteau la linia de start să plece spre vârf. Și șerpașii: «Noi nu mai mergem, trebuie să ne plătești dublu. Trebuie să plătești». Ce dracu' să faci? Dai din bani și am dat din banii de întoarcere.”

Neacșu a cedat solicitărilor, folosind o parte din fondurile rezervate întoarcerii, pentru a nu compromite obiectivul expediției.

Dificultățile au fost amplificate de numărul mare de alpiniști aflați în aceeași perioadă pe versantul nordic al Everestului. Potrivit exploratorului, aproximativ 900 de persoane se găseau în zona taberei de bază, dar numai 32 au reușit să atingă vârful.

„Din 900 de oameni au ajuns 32 sus. Patru români, șase chinezi, restul nu mai știu naționalitățile, dar noi am fost a doua țară cu cei mai mulți oameni pe vârf și eram una dintre cele mai mici expediții”.

Pentru liderul român, rezultatul nu a reprezentat însă doar succesul celor patru alpiniști care au ajuns la 8.848 de metri. A fost reușita întregii echipe, inclusiv a celor care au rămas în taberele inferioare și au contribuit la organizarea ascensiunii.

„Eu tot timpul consider că cei patru oameni care au urcat pe vârf, și asta am considerat și atunci, și consider cât oi trăi, n-au urcat doar patru oameni, a urcat o echipă. Bă, nu Hagi a bătut Columbia, echipa României a bătut Columbia.

Echipa, frate, echipa e cea mai importantă, echipa, cei cu care te duci, cu care te înconjori când pleci într-o aventură, într-o călătorie, într-o explorare, echipa e mai importantă decât vârful și decât drumul”.