SPORTURI  »  ALTELE  »  ABUZURI

Antrenoarea acuzată de abuzuri, trimisă oficial în judecată după ce a bruscat-o pe nepoata Simonei Halep: „Trasă de păr și lovită în zona capului”

Maria Gîrbă, în stânga, alături de președinta Irina Deleanu / Sursă foto: Facebook
Maria Gîrbă, în stânga, alături de președinta Irina Deleanu / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat marti, 27 ianuarie 2026, 14:35 / Actualizat marti, 27 ianuarie 2026 16:24

Maria Gîrbă, antrenoarea de gimnastică ritmică acuzată în repetate rânduri de abuzuri săvârșite asupra propriilor gimnaste, a fost trimisă în judecată pentru presupuse acte de violență comise asupra uneia dintre gimnastele sale. În cazul intrat în atenția instanțelor de judecată, victima ar fi Cristina Halep, nimeni alta decât nepoata în vârstă de 16 ani și jumătate a fostului lider mondial din tenis.

Gîrbă, una dintre antrenoarele experimentate de la lotul de gimnastică ritmică, în prezent suspendată din funcție tocmai pe fondul șirului interminabil de acuzații îndreptate împotriva sa, a fost ținta unor dezvăluiri complexe făcute de sportivele de la lotul de gimnastică ritmică.

La începutul lui ianuarie 2025, mai multe gimnaste cunoscute au făcut mărturii tulburătoare cu privire la practicile inumane împământenite în cadrul loturilor de gimnastică ritmică.

Maria Gîrbă, acuzată că a bruscat-o și a tras-o de păr pe nepoata Simonei Halep

Între timp, tot pe durata anului trecut, un alt caz revoltător a intrat în atenția opiniei publice.

Mariei Gîrbă i-au fost aduse noi acuzații serioase, antrenoarea lotului național fiind vizată într-un caz de violență derulat în mai 2024 și care ar fi avut-o drept victimă pe tânăra gimnastă Cristina Halep. Conform celor de la Golazo, tânăra Cristina Halep ar fi fost maltratată, trasă de păr și bruscată de către Maria Gîrbă.

Antrenoarea acuzată de abuzuri, trimisă oficial în judecată după ce a bruscat-o pe nepoata Simonei Halep: „Trasă de păr și lovită în zona capului”
Maria Gîrbă, în stânga, alături de președinta Irina Deleanu / Sursă foto: Facebook

Acum, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a emis un comunicat în care procurorul de caz înștiințează că a trimis în judecată o antrenoare din cadrul Federației de Gimnastă Ritmică. Persona în cauză este chiar Maria Gîrbă. Data menționată în comunicat coincide cu cazul de violență îndreptat împotriva Cristinei Halep.

Redăm mai jos comunicatul integral:

„TRIMITERE ÎN JUDECATĂ

PURTARE ABUZIVĂ

La data de 20.01.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a finalizat urmărirea penală și a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate, cercetată în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 296 alin. (2) Cod penal, rap. la art. 193 alin. (1) Cod penal.

Din probatoriul administrat de procurorul de caz a rezultat următoarea situație de fapt: la data de 31.05.2024, inculpata, în calitate de antrenor al Federației Române de Gimnastică Ritmică, în timpul unui antrenament desfășurat în sala de sport a Clubului Floreasca, din mun. București, bld. Mircea Eliade nr.1, sector 1, a agresat-o fizic pe o sportivă, trăgând-o de păr și lovind-o de două ori în zona capului. Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competenta soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Antrenoarea acuzată de abuzuri, trimisă oficial în judecată după ce a bruscat-o pe nepoata Simonei Halep: „Trasă de păr și lovită în zona capului”
Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

👉🏻 Ce urmează acum? Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 1 București, care urmează să îl analizeze în procedura de cameră preliminară. În această etapă, instanța verifică legalitatea urmăririi penale și a probelor administrate, urmând ca, ulterior, cauza să poată intra în judecata pe fond, cu respectarea prezumției de nevinovăție

Maria Gîrbă, vizată de o serie de acuzații serioase

Reamintim că, în ianuarie 2025, mai multe gimnaste trecute în ultimii ani pe la loturile naționale de gimnastică ritmică au reclamat public, într-o serie de confesiuni făcute pentru platforma ARADS (Abuzuri în gimnastica ritmică românească), tratamentul deplorabil la care ar fi fost supuse de antrenoarea Maria Gîbă, dar și de către Irina Deleanu, președinta federației de profil, acuzată că le-ar fi abuzat verbal pe sportive.

„Am asistat la o bătaie cu bățul în cap, în care doamna Maria (n.r. Gîrbă) îi dădea Luizei (n.r. Filiorianu) cu bățul în cap și îi spunea: «Tu trebuie să vezi panglica asta, ce ai, nu o vezi?!». Au fost ciupituri, zgârieturi făcute de dumneaei”, mărturisea una dintre gimnastele abuzate.

Materialul integral al ARADS poate fi urmărit AICI:

Cunoști cazuri de abuz în sportul românesc juvenil? Scrie-ne povestea ta pe adresa de mail [email protected]. Noi o vom verifica și o vom publica, păstrând confidențialitatea surselor. Spune și tu „Nu Abuz”!

Citește și:
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Campionate
Microbuzul cu suporterii lui PAOK, spulberat pe șoseaua din România! Șapte morți și trei răniți » Posibilele cauze descifrate de specialistul Titi Aur
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Superliga
Gigi Becali a izbucnit în direct: „Pentru asta, Rapid nu va lua titlul niciodată. Dumnezeu va face dreptate!”
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
Jocurile Olimpice
Și-a etalat corpul perfect pe marginea piscinei, înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă: „Ne vedem la Milano”
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
Superliga
A semnat și poate debuta vineri la Dinamo » Ce spune Andrei Nicolescu despre transferuri
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
niculaemoromete
niculaemoromete  •  27 Ianuarie 2026, 17:01

Eu spun ”da abuzează-mă” la doamna Deleanu. Din fotografie însă, doamna Gîrbă este evident o molestangioacă, o femeie cu un profil violent explicit și periculos... mă întreb dacă Halepii au dat de fundul sacului și, văzând că praful se alege până la urmă de tărâțe, încearcă pe influență?... Mie mi se pare făcătură ordinară și că e o antrenoare (machedoancă) căreia Deleanu nu-i face loc...

ErjiMarasti
ErjiMarasti  •  27 Ianuarie 2026, 16:01

daca nu era nepoata lui Halep, nu patea nimic babeta mardeiasa !

_Van___Basten
_Van___Basten  •  27 Ianuarie 2026, 15:29

Maria Gîrbă sau Maria Scîrbă?!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează