SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL MONDIAL

Barca de 8 plus 1 a României s-a calificat în finală, la Mondiale! Fetele care au câștigat titlul european în acest an au dominat cursa de la un capăt la altul! Barca SUA, care nu a mai pierdut din 2009, a cedat în semifinală!

Articol de - Publicat marti, 26 septembrie 2017 21:08

Cele mai mari așteptări la o medalie pentru delegația României la Campionatele Mondiale care se dispută la Sarasota (Statele Unite ale Americii) vin de la barca fetelor de la 8 plus 1, campioanele europene din acest an, de la Racice (Cehia).

"Tricolorele" au luat startul marți seara în calificări, fiind repartizate pe primul culoar. Alături, bărcile din China, Canada și Olanda. Doar prima clasată se califica direct în finală, celelalte urmând să intre în recalificări.

Ioana Vrânceanu, Viviana Bejinariu, Mihaela Petrila, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tâlvescu, Adelina Boguș, Laura Oprea și cârmăcița Daniela Druncea au pornit tare din start, nedând nicio șansă celorlalte echipaje.

Româncele au condus cursa de la un capăt la altul, chiar dacă fetele din Canada au încercat din răsputeri să nu le "piardă" urma. De la jumătatea cursei România a pus o barcă avans și nu a mai cedat inițiativa până la final.

România s-a calificat astfel în finala de duminică, ultima aflată în programul Mondialelor. Surpriza a venit în prima serie de calificări acolo unde barca SUA, campioana olimpică, a fost învinsă de Noua Zeelandă! Americancele nu au mai pierdut o cursă oficială din 2009, câștigând toate Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, de atunci!

Bărcile din Marea Britanie, Rusia, SUA, Canada, Olanda și China vor lua startul în recalificări, dintre acestea primele patru urmând să prindă finala, acolo unde sunt deja calificate România și Noua Zeelandă.

Băieții de la dublu rame, în semifinale

Tot marți, la Sarasota, barca masculină de doi rame, formată din Vlad Aicoboae și Cosmin Pascari s-a calificat în semifinale. Băieții au câștigat grupa a doua în recalificări, devansând echipajele din Cehia, Turcia, Olanda, Africa de Sud și China.

Barca băieților de 8 plus 1, în componența Cristian Ivașcu, Marius Cozmiuc, Adrian Damii, Constantin Adam, Constantin Radu, Vasile Bejan, Cristi Pârghie, Ciprian Tudosă și cârmaciul Adrian Munteanu a terminat pe locul 3 cursa, Germania și SUA devansându-i pe "tricolori".

În spatele României au terminat însă Noua Zeelandă, Ucraina și Polonia. Nemții au acces în finala A, urmând ca celelalte bărci să tragă în recalificări pentru a ajunge între primele 6.  Din prima serie de calificări, la 8 plus 1, Italia s-a calificat direct în finală.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
adicn
adicn  •  27 Septembrie 2017, 08:53
Postat de adicn pe 27 Septembrie 2017, 08:53

Bravo, fetelor, un mare bravo!

Hai cu aurul!!

adicn
adicn  •  27 Septembrie 2017, 08:53

Bravo, fetelor, un mare bravo!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează