Articol de Andrei Crăiţoiu, Valentin David (video), Carmen Dumitru - Publicat miercuri, 04 februarie 2026, 16:01 / Actualizat miercuri, 04 februarie 2026 16:36
Bogdan Matei, președintele Agenției Naționale pentru Sport, a făcut astăzi declarații în care a abordat cele mai fierbinți subiecte ale momentului: de la datoriile către sportivi până la culisele revenirii sale în funcție și speranțele privind medalia Anei Bărbosu.
Șeful sportului românesc a vorbit despre sportivii români calificați la Jocurile Olimpice de Iarnă, Milano Cortina 2026, și a precizat din start că „nu vorbesc despre așteptări”.
„Văzând numărul de sportivi calificați, cred că România, simbolic, a câștigat medalia de aur. Restul depinde doar de ei. Noi le suntem alături, iar din punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Sport, nu putem decât să le ținem pumnii și să le urăm mult succes!”.
- Cea de-a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă va avea loc în perioada 6-22 februarie 2026 în Italia. Peste 3.500 de sportivi din 93 de țări sunt așteptați să concureze pentru 195 de medalii la 16 discipline sportive olimpice.
VIDEO. Bogdan Matei: „Această medalie este a României și a sportivei”
Referitor la controversa de la gimnastică, președintele și-a exprimat încrederea că demersurile juridice vor face dreptate Anei Maria Bărbosu.
Acesta a subliniat că execuția Anei îndreptățește păstrarea medaliei, însă a punctat importanța respectării procedurilor internaționale. „Sunt convins că, într-un final, cu o reprezentare corectă, această medalie va rămâne acolo unde îi este locul”, a punctat șeful sportului românesc.

„Știm foarte mult dezbaterile care au existat la momentul respectiv, dar nu-i mai puțin adevărat că este și o procedură juridică pe care trebuie să o luăm în calcul”, spune Matei.
Care subliniază: „Din punctul meu de vedere, cred că această medalie este a României și a sportivei noastre și sunt convins că, într-un final, cu o reprezentare corectă și o judecată corectă, această medalie va rămâne acolo unde îi este locul”.
ANS așteaptă 100 de milioane de lei de la Guvern!
Bogdan Matei a dezvăluit că a solicitat Guvernului o sumă impresionantă pentru a achita datoriile către sportivi, antrenori și staff-uri tehnice. Deși premierile pentru Jocurile Olimpice din 2024 au fost achitate integral, există restanțe masive de la Campionatele europene și mondiale.
„Este un subiect foarte discutat. În acest moment, Agenția Națională pentru Sport a transmis către Secretariatul General al Guvernului toată partea de finanțare pe fiecare axă în parte. Solicitarea noastră, sigur că ea cuprinde din punctul de vedere al premierilor toate restanțele aferente pe care noi le avem în acest moment, ele depășesc suma de 100 de milioane de lei în acest moment”, a spus Matei.
Politicianul a subliniat că: „Trebuie să luați în considerare că această sumă nu cuprinde doar sportivii și antrenorii, ci cuprinde și staff-uri tehnice și absolut tot”.
După ce vom avea această sumă aprobată de Guvernul României, cu o transparență corectă, vă vom pune la dispoziție toate datele. Ceea ce considerăm noi că este oportun să acordăm ca premieri, în situația în care bugetul nu va fi cel pe care noi l-am solicitat, va trebui să facem o prioritizare
Bogdan Matei, președintele ANS
Motivele revenirii în funcție: „Mulțumesc soției!”
Numit la cârma ANS la mijlocul lunii ianuarie 2025, Bogdan Matei, 45 de ani, a decis să renunțe la acest post doar 10 luni mai târziu, pe 17 decembrie 2025. Apoi a fost instalat din nou în funcție în ianuarie 2026.
„Demisia mea a fost strict din motive personale. Având în familie o problemă mai deosebită, oncologică, m-a făcut să iau o pauză mult mai lungă din ceea ce înseamnă activitatea sportivă”, explică Matei.

„După o lungă dezbatere în interiorul familiei, însă nu aș vrea să abordez foarte mult acest subiect, tot în familie am luat această decizie de a reveni. Ceea ce pot să vă spun pentru prima dată este faptul că această revenire nu mi se datorează mie, ci i se datorează soției, căreia îi mulțumesc foarte mult pentru înțelegere și pentru faptul că în continuare mă sprijină pe același drum care m-a clădit în sportul românesc”, a precizat șeful ANS.
Agenția Națională pentru Sport, după cum bine știți, nu are acest atribut de construcție infrastructură sportivă. Sigur că de-a lungul anilor ne-a preocupat acest lucru și ne preocupă în continuare în ansamblul său, când vorbesc despre Guvernul României și nu neapărat despre ANS
Bogdan Matei, președintele ANS
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!