SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Bronz pentru echipa feminină a României la etapa de Cupă Mondială pentru junioare din Tunisia

Amalia Covaliu (stânga) a cucerit bronzul la etapa de Cupă Mondială rezervată junioarelor de la Hammamet, alături de colegele ei Anastasia Fusea, Alexandra Mitruș și Adriana Geatara Foto: FIE
Amalia Covaliu (stânga) a cucerit bronzul la etapa de Cupă Mondială rezervată junioarelor de la Hammamet, alături de colegele ei Anastasia Fusea, Alexandra Mitruș și Adriana Geatara Foto: FIE

Articol de - Publicat duminica, 30 noiembrie 2025 18:36 / Actualizat duminica, 30 noiembrie 2025 19:10

Anastasia Fusea (18 ani), Amalia Covaliu (17 ani), Alexandra Mitruș (19 ani) și Adriana Geatara (18 ani) au cucerit azi medalia de bronz în cadrul etapei de Cupă Mondială rezervată sabrerelor junioare, care s-a disputat la Hammamet (Tunisia).

În competiția din Tunisia, sabrerele tricolore au avut primul tur liber, iar pe tabloul de 16 elevele Irinei Covaliu le-au întâlnit pe reprezentantele țării-gazdă (Rania Ferjani, Aicha Bouajina, Yesmine Rezgui și Salma Lakhoua), pe care le-au depășit lejer, cu 45-27.

În sferturile de finală ale întrecerii feminine pe echipe, româncele au învins Germania (Marisa Victoria Kurzawa, Catalin Graudins, Cisanne Herbon și Mirja-Lena Haack), 45-36.

Ajunse în semifinale, Fusea, Covaliu, Mitruș și Geatara cu cedat în fața sabrerelor din Franța (Mathilde Babando, Aurore Patrice, Rita Robineaux și Carmen Wullus), 31-45.

„Tricolorele” nu s-au demoralizat și au izbutit să se impună în finala mică, împotriva SUA (Sophie Liu, Natalie Tsui, Brynnley McKee și Martina Fernandez), cu 45-43, deși au fost conduse și au fost nevoite să lupte ca să reducă diferența de pe tabelă și, într-un final, să învingă.

În întrecerea individuală, desfășurată ieri, Anastasia Fusea a fost la un pas de medalie, ocupând în final locul 7, cel mai bun dintre sabrerele românce prezente la start la Hammamet.

În primul tur al tabloului, Anastasia Fusea a trecut de Brynnley McKee (SUA), cu 15-7, eliminând-o apoi pe franțuzoaica Aurore Patrice, cu 15-12.

Bronz pentru echipa feminină a României la etapa de Cupă Mondială pentru junioare din Tunisia
Anastasia Fusea

În optimile de finală ale etapei de Cupă Mondială din Tunisia, sportiva dinamovistă, care este campioana națională la junioare, a ieșit învingătoare din duelul cu Mia Weiland (Germania), 15-6, dar a pierdut la o singură tușă în primele opt, 14-15, în fața italiencei Elisabetta Borrelli. Întrecerea individuală a junioarelor prezente la Hammamet a fost adjudecată de americanca Sophie Liu.

Celelalte sabrere care au reprezentat România în cadrul etapei de Cupă Mondială pentru junioare de la Hammamet au ocupat următoarele locuri în clasamentul final: Amalia Covaliu (16), Adriana Geatara (38), Teodora Oargă (72), Rosemarie Benciu (86) și Alexandra Mitruș (96).

Cadeta Johanna Kurtinecz - medalie de bronz în Danemarca

Johanna Kurtinecz (15 ani) a obținut medalia de bronz la Copenhaga, în cadrul unei etape a Circuitului European de cadete la spadă, depășindu-le pe Mira Shannak (Iordania), în turul al doilea, cu 15-8, și pe Veronika Kuvyte (Lituania), în runda a treia a concursului din Danemarca.

Bronz pentru echipa feminină a României la etapa de Cupă Mondială pentru junioare din Tunisia
Spadasina Johanna Kurtinecz

Johanna a dispus apoi cu 13-9 de Federica Aurisicchio (Italia), iar în optimile de finală a eliminat-o, cu 13-11, pe Aleksandra Nikolajeva (Estonia).

În „sferturi”, pentru Kurtinecz a urmat confruntarea cu o altă spadasină română, Jazmin Ilyeș, iar duelul lor s-a încheiat într-un mod puțin obișnuit. La scorul de 3-3, arbitrul a acordat cartonaș galben și cartonaș roșu, pentru pasivitate, iar la scurt timp a arătat și cartonașul negru. Meciul a fost astfel încheiat înainte de vreme și, conform regulamentului, Johanna Kurtinecz, mai bine plasată în clasamentul european decât adversara ei, a fost declarată învingătoare.

Johanna Kurtinecz s-a calificat în semifinale, unde a cedat, cu 12-15, în fața câștigătoarei finale a concursului, Beatrice Zilionyte (Lituania), cucerind însă medalia de bronz a competiției de la Copenhaga.

În clasamentul final, Jazmin Ilyeș a încheiat pe locul 7, Thea Bârliga pe 45, Bianca Raicu pe 48, Ilinca Marinescu pe 70, iar Julia Kurtinecz a fost a 93-a.

În cadrul concursului din Danemarca, echipa de spadă a României, formată din Bianca Raicu, Jazmin Ilies, Johanna Kurtinecz și Julia Kurtincz, a ocupatlocul al doilea, pierzând finala competiției în fața reprezentantelor Turciei (Yagmur Yurttas, Zulal Can, Nil Aksan și Eda Ustabay), cu 45-34

Citește și:
Haos în Puerto Rico! Lionel Messi, pus la pământ de suporteri chiar în timpul meciului
Campionate
Haos în Puerto Rico! Lionel Messi, pus la pământ de suporteri chiar în timpul meciului
Modelul revoluționar Dacia va înlocui Spring în China » Decizie neașteptată, când va fi vândut în Europa
Noutati auto
Modelul revoluționar Dacia va înlocui Spring în China » Decizie neașteptată, când va fi vândut în Europa
Detalii incredibile din „dosarul Păulești” » Câți bani a mizat și a câștigat Gabi Matei pe o cotă 100: „Era combinația lor preferată”
Special
Detalii incredibile din „dosarul Păulești” » Câți bani a mizat și a câștigat Gabi Matei pe o cotă 100: „Era combinația lor preferată”
Prezentă la Sanremo, strănepoata lui Lamborghini se plânge de „petrecerile bilaterale”: „M-am culcat la 4:30!”
Stiri extrasport
Prezentă la Sanremo, strănepoata lui Lamborghini se plânge de „petrecerile bilaterale”: „M-am culcat la 4:30!”
ULTIMA ORĂ Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează