SPORTURI  »  ALTELE  »  JO 2012

Camerele sportivilor din Satul Olimpic ar putea fi controlate oricând fără avertisment

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 octombrie 2009 00:00

Camerele sportivilor din Satul Olimpic de la JO 2012 din Londra ar putea fi controlate de cei care se ocupă de antidoping în orice moment şi fără niciun fel de avertisment, conform unei propuneri a ministrului britanic al Sportului, Gerry Sutcliffe, informează AFP.

"În ceea ce priveşte dopajul, cercetăm posibilitatea ca locul unde aceştia vor locui să poată fi controlat oricând, iar camerele lor să fie deschise pentru inspectorii care luptă împotriva dopajului. Am discutat despre acest aspect cu membrii Comitetului de Organizare al JO şi cu reprezentanţii CIO. În alte ţări vedem cum forţele de ordine intră peste oameni, dar dacă atleţii ar şti când vin aceste controale ar putea ascunde orice substanţă, iar raidul nu ar avea acelaşi efect", a spus Sutcliffe.

Totuşi, decizia finală în ceea ce priveşte această posibilitate va aparţine CIO, care va decide dacă măsura ar putea aduce beneficii majore în lupta împotriva dopajului.

Jocurile Olimpice din 2012 se vor desfăşura la Londra, iar combaterea dopajului pare a fi una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă membrii Comitetului Olimpic.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis

Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul
Campionate

Primul meci amânat în Franța, după anunțarea unor noi proteste

FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Superliga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează