Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 16 octombrie 2026 10:42 / Actualizat vineri, 16 octombrie 2026 11:03
Cameron McEvoy (32 de ani) a câștigat proba de 100 m liber, devansându-l pe rusul Egor Kornev (22 de ani), în ultima etapă, desfășurată la Astana, a Cupei Mondiale în bazin scurt.
Australianul Cameron McEvoy și rusul Egor Kornev au oferit un duel pasionant pe parcursul celor trei etape ale Cupei Mondiale în bazin scurt. Ultima dintre acestea se desfășoară, începând de joi, la Astana.
În prima zi a avut loc proba de 100 m liber, în care s-a impus Cameron McEvoy, cu un timp de 45,11 s, record personal al australianului.
La etapa din Azerbaidjan se impusese Egor Kornev, cu un timp de 44,84 s, egalând recordul mondial deținut de Kyle Chalmers. Australianul a fost pe poziția a doua, în timp ce, la Tashkent, cei doi au terminat la egalitate, cu un timp de 45,24 s.
Joi, la Astana, Kornev a încheiat cursa pe locul al doilea, cu 45,23 s. Cameron McEvoy, campion mondial, olimpic și deținător al recordului mondial în proba de 50 m liber în bazin olimpic, s-a impus în primele două etape ale Cupei Mondiale în bazin scurt în proba de 50 m liber, devansându-l de fiecare dată pe Egor Kornev. În Kazahstan, această probă va avea loc vineri, când McEvoy și Kornev vor avea parte de ultimul lor duel.
Cameron McEvoy: „Duelurile dintre mine și Egor au fost spectaculoase”
Cum s-a desfășurat cursa de 100 m liber? Cameron McEvoy a preluat conducerea încă de la început, reușind să fie primul la toate întoarcerile. „M-am antrenat doar zece săptămâni pentru proba de 100 m liber și aveam nevoie de experiență în competiții, deoarece nu am mai concurat în bazin scurt din 2019”, a spus McEvoy pentru World Aquatics.
El a continuat: „Așadar, în trei weekenduri consecutive, am strâns o mulțime de date. La fiecare probă de 100 m, am înotat diferit, ca să pot afla la ce nivel mă aflu și ce trebuie să fac. Cred că acum sunt într-o poziție foarte bună pentru Campionatele Mondiale de la Beijing, care se apropie”.
El a remarcat și interesul crescut pentru rivalitatea nou-formată cu Egor Kornev. „Duelurile dintre mine și Egor au fost destul de spectaculoase. Din reacțiile de pe rețelele sociale, reiese că mulți oameni din întreaga lume sunt foarte implicați. Cred că este o promovare foarte bună pentru acest sport, un angajament foarte bun, o reclamă foarte bună”, a spus McEvoy.

Australianul a adăugat: „Și din punct de vedere competițional, e o nebunie să avem în mod constant astfel de dueluri. Nu e prima dată când avem dueluri frumoase, dar vom continua să avem dueluri cu adevărat frumoase până la Los Angeles 2028. Da, e o rivalitate specială și am un mare respect pentru Egor”.
Australianul a primit 2.500 de dolari pentru că a împiedicat ca Egor Kornev să câștige coroana probei, destinată înotătorilor care se impun într-o probă în toate cele trei etape ale Cupei Mondiale.
En la #SwimmingWorldCup en Astana 🇰🇿 (25m), Cameron McEvoy 🇦🇺 se impuso 🥇 en los 100 metros estilo libre con un tiempo de 45.11, mejor marca personal 🏊♂️, el 9° más rápido de la historia Kornev 🇷🇺 🥈 45.23 @WorldAquatics @SwimmingAUS https://t.co/AxQj7mgfd4
— Identidad Deportiva (@idendeportiva) October 15, 2026
În ciuda înfrângerii, Kornev conduce în continuare clasamentul general al Cupei Mondiale, cu 134,4 puncte, devansându-l pe sud-africanul Pieter Coetze, care are 134,1 puncte. Mai sunt două zile de concurs, iar premiul pentru câștigător este de 100.000 de dolari.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”