SPORTURI  »  ALTELE  »  ȘAH

Un campion mondial de renume, investigat în urma morții subite a marelui maestru Daniel Naroditsky! » Magnus Carlsen îl acuză și el: „Probabil că trebuia să fac asta public”

Vladmiri Kramnik și Daniel Norditsky - pe când acesta avea 12 ani
Vladmiri Kramnik și Daniel Norditsky - pe când acesta avea 12 ani

Articol de - Publicat joi, 23 octombrie 2025 12:27 / Actualizat joi, 23 octombrie 2025 13:50

Federația Internațională de Șah (FIDE) analizează atacurile publice ale fostului campion mondial Vladimir Kramnik la adresa lui Daniel Naroditsky, al cărui deces subit la vârsta de 29 de ani a șocat lumea șahului.

Magnus Carlsen se numără printre liderii comunității șahiste care l-au condamnat pe marele maestru rus Kramnik pentru atacurile sale online la adresa lui Naroditsky.

Cauza morții nu a fost făcută publică

Directorul executiv al FIDE, Emil Sutovsky, a declarat pentru Reuters că organizația „investighează” campania de un an a lui Kramnik, în care acesta l-a acuzat pe Naroditsky de fraudă în partidele online.

Naroditsky, mare maestru în șah, comentator și streamer foarte popular, a negat orice abatere și a părut vizibil afectat în ultima sa transmisiune pe Twitch, de weekendul trecut.

Conform înregistrării video, acum ștearsă, el a menționat impactul negativ pe care controversa l-a avut asupra sa: „O tentativă susținută, malefică și complet scăpată de sub control de a-mi distruge viața”, caracteriza Naroditsky atacurile jucătorului rus.

Dacă e un singur lucru pe care îl regret, e că nu i-am spus să se gândească la lucrurile bune, toate comentariile pozitive - fie la videoclipurile lui, fie pe stream. Să-și amintească partea pozitivă și să nu lase negativitatea să-l doboare

- Hikaru Nakamura

Numărul 2 mondial, Hikaru Nakamura, a condamnat comportamentul lui Kramnik într-o transmisiune ulterioară decesului lui Naroditsky, folosind un limbaj dur pentru a denunța atitudinea rusului.

Un campion mondial de renume, investigat în urma morții subite a marelui maestru Daniel Naroditsky! » Magnus Carlsen îl acuză și el: „Probabil că trebuia să fac asta public”
Magnus Carlsen și Hikaru Nakamura într-un duel de șah rapid

Fostul campion mondial Magnus Carlsen a declarat, într-o altă emisiune, că tratamentul aplicat de Kramnik lui Naroditsky a fost oribil: „Cataloghez îngrozitor modul în care se purta și vorbea despre Naroditsky”

„A început să-l atace pe Naroditsky într-un mod extrem - în primul rând, nu cred că cineva a crezut vreodată că Naroditsky trișează. Personal, i-am spus în privat că îmi pare rău pentru ceea ce trecea și i-am oferit sprijinul meu. Probabil că ar fi trebuit să fac asta și public””, a explicat norvegianul.

Nu eram apropiați, dar am jucat o multe partide împreună, iar el a fost mereu, înainte de toate, un adversar extraordinar, dar și foarte respectuos, foarte amabil. Am petrecut multe, multe ore nu doar urmărindu-i meciurile, ci și transmisiunile, care erau captivante atât datorită jocului său incredibil, cât și explicațiilor excelente

- Magnus Carlsen

Marele maestru indian Nihal Sarin a afirmat și el - pe platforma X - că Kramnik „trebuie să plătească pentru ceea ce face”, susținând că Naroditsky a fost supus unui „stres imens” din cauza acuzațiilor. De asemenea, streamerul de șah Nemo Zhou a cerut intervenția FIDE, numind situația „inacceptabilă”.

Pasiunea lui pentru șah se vedea atât atunci când comenta, cât și atunci când concura. Era plin de personalitate, extrem de inteligent, spiritual, amuzant și, mai presus de toate, foarte bun și generos

- Fabiano Caruana, jucător de șah

FIDE a transmis condoleanțe familiei lui Naroditsky și a anunțat că îl va onora cu un premiu special, recunoscându-i contribuțiile ca jucător, profesor și comentator.

Vladimir Kramnik a lansat acuzații publice similare și împotriva altor jucători în ultimii ani.

Kramnik, campion mondial între 2000 și 2007, este considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport.

Un campion mondial de renume, investigat în urma morții subite a marelui maestru Daniel Naroditsky! » Magnus Carlsen îl acuză și el: „Probabil că trebuia să fac asta public”
Vladmiri Kramnik și Daniel Norditsky - pe când acesta avea 12 ani

Naroditsky, absolvent al Universității Stanford și fost campion mondial sub 12 ani, ai cărui părinți erau emigranți evrei din Uniunea Sovietică, a fost o figură proeminentă în șahul online, cu sute de mii de urmăritori pe YouTube și Twitch. El s-a clasat pe locul nouă la campionatul mondial de blitz de anul trecut.

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (9)
Florian56
Florian56  •  23 Octombrie 2025, 19:50
Postat de teufelmann pe 23 Octombrie 2025, 17:42

Kramnik e un *** Indiferent de orice altceva, e de ajuns ca să fie disprețuit, le fel cu toți *** care își iubesc ***. Una e să *** un ***

Nu este deloc ce spuneți. Faceți presupuneri. Nu comentați dacă nu cunoașteți despre ce e vorba și despre lumea șahului in general. Nu este disprețuit, nici alții pt origine sau alte lucruri. Ci pentru declarațiile sale fără acoperire. Strict pe șah.

teufelmann
teufelmann  •  23 Octombrie 2025, 17:42

Kramnik e un *** Indiferent de orice altceva, e de ajuns ca să fie disprețuit, le fel cu toți *** care își iubesc ***. Una e să *** un ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Florian56
Florian56  •  23 Octombrie 2025, 17:11

Nu are legătură cu rușii, cu Rusia, chestiunea cu Kramnik. In primul rand trebuie spus că Rusia, chiar daca este o țară mare și cu tradiție valoroasă în șah, este mai mult asimilată, considerată astfel via URSS. Mulți campioni mondiali din URSS ul de atunci nu erau ruși. Este de notorietate în acest sens faptul că multipla campioană mondială din anii 70 , Nona Gaprindasvili, a cerut daune Netflix care a acreditat in filmul cunoscut " gambitul damei" că era rusoaica și că ar fi susținut anumite lucruri la vremea aceea. Nona Gaprindasvili este georgiană, ca și campioana mondială ce i a succedat, Maia Ciburdanidze, s a m d. In acest moment, Rusia nu este in primele 5 forte mondiale la șah. Sigur că federația internațională de șah e abilitată să facă anchete asupra jucătorilor, membrilor săi. In baza regulamentelor sportive, ca la orice sport unde este necesar comportament etic și de fair play sportiv. Se pot dicta sancțiuni. In general cu suspendari sau ceva conex.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează