SPORTURI  »  ALTELE  »  ŞAH

Campionatul European din 2011 s-ar putea disputa la Iaşi

Articol de GSP - Publicat joi, 04 martie 2010 00:00


Secretarul general al Federaţiei Europene de Şah, Horst Metzing, a declarat, joi, că oraşul Iaşi ar putea găzdui Campionatul European de Şah pentru echipe de tineret în anul 2011.


Horst Metzing a declarat, într-o conferintţă de presă, susţinută la sediul primăriei ieşene, că sînt mari şanse ca în 2011, în perioada 14 - 22 iulie, Campionatul European de pe echipe sub 18 ani să fie gazduit de Iaşi, adaugînd că a inspectat atît spaţiile de cazare, cît şi Sala Sporturilor din municipiu.


"Am discutat cu reprezentanţi ai administraţiei locale. Am fost impresionat de oraş. Nu văd probleme care pot să apară ca această competiţie să nu fie găzduită de Iaşi. Mai sînt cîteva detalii de pus la punct. Sînt mulţumit de condiţiile de cazare oferite, dar şi de locul în care s-ar putea desfăşura competiţia, Sala Sporturilor. Decizia finală va fi luată în Croaţia, pe 13 martie", a spus Metzing.


La concurs ar urma să participe 20 de echipe de băieţi şi 15 de fete, numărul total al sportivilor ridicîndu-se la 200.


Primaria Iaşiului a anunţat că este dispusă să contribuie cu 10.000 de euro pentru organizarea acestei competiţii. "Ar fi prima competiţie de şah de o asemenea anvergură găzduită de România după anul 1990. În acest fel şi Iaşiul are o bună şansă de promovare în Europa", a declarat primarul municipiului, Gheorghe Nichita.

Citește și:
Cu ce s-a ales Carmen Negoiță după divorțul de Ionuț Negoiță: „Vă spun în premieră”
Superliga
Cu ce s-a ales Carmen Negoiță după divorțul de Ionuț Negoiță: „Vă spun în premieră”
Mihai Stoica, replică pentru Gigi Becali: „Eu ce să fac? Cum adică?”
Superliga
Mihai Stoica, replică pentru Gigi Becali: „Eu ce să fac? Cum adică?”
Anunț din Olanda: Dennis Man pleacă astăzi sau rămâne rezervă la PSV! » Cât oferă Lazio, ce vor batavii
Stranieri
Anunț din Olanda: Dennis Man pleacă astăzi sau rămâne rezervă la PSV! » Cât oferă Lazio, ce vor batavii
Îngrijorare maximă la FCSB: „E foarte grav ce făcut și Octavian Popescu”
Superliga
Îngrijorare maximă la FCSB: „E foarte grav ce făcut și Octavian Popescu”
Umbrărescu a trimis ofertă pentru fostul Sidex, dar nu poate fi luată în considerare. Nou regulament de vânzare a Liberty Galați
Profit.ro
Umbrărescu a trimis ofertă pentru fostul Sidex, dar nu poate fi luată în considerare. Nou regulament de vânzare a Liberty Galați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează