SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ / CAMPIONATE EUROPENE

VIDEO Canotorii români, patru medalii în prima zi a Europenelor de la Varese: „Am venit aici să dominăm”

Adriana Adam și Simona Radiș, campioane europene la dublu rame la Varese 2026 Foto: FR Canotaj/Balint Czucz
Adriana Adam și Simona Radiș, campioane europene la dublu rame la Varese 2026 Foto: FR Canotaj/Balint Czucz

Articol de - Publicat sambata, 01 august 2026 17:56 / Actualizat sambata, 01 august 2026 19:52

Prima zi a finalelor la Campionatele Europene de la Varese a adus patru medalii pentru România, două de aur, una de argint și una de bronz. Ce au declarat apoi sportivii români care au urcat pe podium.

Două medalii de aur, una de argint și una de bronz, acesta este bilanțul delegației României în prima zi a finalelor din cadrul Campionatelor Europene de la Varese. Pe prima treaptă a podiumului au urcat bărcile de dublu rame, feminin și masculin, argint a cucerit echipajul masculin de 4 rame și bronz cel feminin de 4 vâsle.

„A fost o cursă bună și timpul a fost destul de bun. Ne bucurăm că am reușit să batem cu foarte puțin recordul european făcut tot de noi anul trecut. Avem potențial și sperăm să îmbunătățim cât mai mult pentru Campionatele Mondiale”, a spus după cursă, de la hangar, Simona Radiș, cea care a cucerit la Varese a 9-a ei medalie de aur europeană.

„Am făcut ceea ce am învățat acasă și ne bucurăm pentru acest rezultat”, a adăugat colega ei din barca de dublu rame, Adriana Adam, cele două concurând împreună în premieră în acest echipaj.

„În mare parte a fost da, a fost așa cum ne-am dorit, mereu vor fi lucruri mici de îmbunătățit, dar asta este un lucru foarte bun, fiindcă doar prin îmbunătățit și șlefuit micile imperfecțiuni putem să evoluăm și să devenim o echipă mai bună”, a analizat Simona evoluția bărcii.

Simona Radiș și Adriana Adam: „E vorba de a ne bucura toți de un rezultat frumos”

„A fost o cursă cu emoții alături de Simona, dar mă bucur că am reușit să stăpânesc emoțiile constructive și să facem o cursă bună”, a mai spus Adriana. Cele două a spus că-și dedică lor acest triumf european.

Fiindcă noi am muncit și noi ne-am dedicat, după echipa din spate, care a contribuit și ne-a ajutat să atingem acest rezultat, dar nu cred că este vorba despre a dedica ceva cuiva, este de a ne bucura cu toții de un rezultat frumos adus pentru România”, a conchis Radiș.

În cursa similară masculină, Ștefan Berariu și Florin Lehaci au repetat performanța, cucerind însă prima medalie împreună, după mulți ani, când au reușit acest lucru la juniori.

Canotorii români, patru medalii în prima zi a Europenelor de la Varese: „Am venit aici să dominăm”
Ștefan Berariu și Florin Lehaci alături de Elisabeta Lipă, președinta FR Canotaj Foto: FR Canotaj/Balint Czucz

A fost o cursă foarte bună, foarte reușită și s-a văzut de la început că am venit aici să dominăm”, a sintetizat Florin Lehaci.

Ciprian Tudosă: „Pentru Mondiale vom fi și mai înfometați de victorie”

Barca masculină de 4 rame a venit în Italia în postură de campioană en-titre, titlul cucerit anul trecut la Plovdiv. De data aceasta, însă, canotorii din Marea Britanie au fost superiori.

A fost o cursă tare, din ce am văzut pe stroke coach-ul meu, s-a bătut din nou recordul european, se pare că Marea Britanie a fost azi mai bună decât noi”, a spus cu o undă de regret Ciprian Tudosă.

7medalii a cucerit România la ediția din 2025 a Campionatelor Europene, 3 de aur, două de argint și două de bronz

Cu siguranță, ce vine ușor nu este pentru noi, trebuie să mai muncim pentru Campionatele Mondiale. A fost însă o cursă foarte bună pentru că ne-a arătat lucrurile pe care le avem de îmbunătățit și cu siguranță pentru Mondiale vom fi și mai înfometați de victorie. Mândru de echipa mea, sunt cei mai tari”, a concluzionat el.

Barca feminină de 4 vâsle, bronz după 14 ani

Încă un rezultat frumos a venit din partea bărcii feminine de 4 vâsle, dar anunțat parcă de locul 3 reușit în etapa de Cupă Mondială de la Sevilla. Pe aceeași poziție s-au clasat fetele și la Varese, aducând prima medalie la Europene în această probă după 14 ani!

A fost o cursă foarte grea, dar am plecat foarte hotărâte, determinate și am crezut în șansa noastră”, a spus Iulia Bălăucă după festivitatea de premiere.

„Au fost emoții, dar la Campionatele Mondiale vom face o treabă mult mai bună”, a asigurat Andrada Moroșanu. La rândul ei, Emanuela Ciotău a declarat că „nu pot să spun ce a fost mai greu, nu ne-am gândit pe ce loc suntem, am vrut să fim acolo, cu capul în barcă și să facem o cursă cât mai bună”.

Într-adevăr, am fost o echipă și s-a văzut pe apă, suntem bucuroase de rezultatul obținut și promitem că vom da ce avem mai bun ca să câștigăm data viitoare”, a conchis strocul Mariana Dumitru.

În ultima zi de competiție, alte cinci bărci tricolore se vor bate pentru medalii la Europenele de la Varese.

Programul românilor în ziua de duminică, 2 august

  • 09:30 » semifinală dublu vâsle mixt » Marian Enache, Iulia Bălăucă
  • 13:07 » finală 8 plus 1 rame (m) » Claudiu Neamțu, Mateus Cozminciuc, Mugurel Semciuc, Andrei Mândrilă, Constantin Adam, Sergiu Bejan, Florin Arteni, Fabrizio Scripcariu, Rucsandra Bucșa (cârmaci)
  • 13:38 » finală 8 plus 1 rame (f) » Cristina Drugă, Gianina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș, Victoria Petreanu (cârmaci)
  • 13:52 » finală schif simplu (m) » Mihai Chiruță
  • 14:25 » finală dublu vâsle mixt » Marian Enache, Iulia Bălăucă
  • 14:40 » finală 8 plus 1 rame mixt » Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Florin Lehaci, Andrei Vatamaniuc, Leontin Nuțescu, Ștefan Berariu, Amalia Chelaru, Victoria Petreanu (cârmaci)
Citește și:
Emma Răducanu și „cea mai bună resetare din toate timpurile” » În ce destinație de lux din Europa își petrece vacanța
Tenis
Emma Răducanu și „cea mai bună resetare din toate timpurile” » În ce destinație de lux din Europa își petrece vacanța
Daniel Pancu, discurs vulcanic după Rapid - CFR Cluj: „Clubul nu are mentalitate” » Atac și la adresa conducerii: „Doar a arătat că e bogată”
Superliga
Daniel Pancu, discurs vulcanic după Rapid - CFR Cluj: „Clubul nu are mentalitate” » Atac și la adresa conducerii: „Doar a arătat că e bogată”
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Altele
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Soția fotbalistului de națională a stârnit furie cu ultima postare » Fanii au reacționat dur: „Cum să spui așa ceva?”
Campionate
Soția fotbalistului de națională a stârnit furie cu ultima postare » Fanii au reacționat dur: „Cum să spui așa ceva?”
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (2)
MaxiP07
MaxiP07  •  01 August 2026, 18:44

Patru medalii, 3 locuri 4, din care 2 cam la "photo finish" si a 3-a tot la limita. Dar cel mai important, cu echipaje improvizate, de testare, cu promovarea unor canotori tineri, pusi sa traga langa cei cu experienta. Maine mai intram in 5 finale, personal cred ca la 4 din ele avem favoriti destul de certi la medalie, ma astept la inca 2-3 titluri europene. E exceptional cum functioneaza acest sport. Si sa nu mai vorbim, 14 echipaje, din care 12 au prins finala, iar din cele 12, probabil niciunul nu va termina mai jos de locul 4 (vedem la schif simplu daca Chiruta se va bate la medalii). Dar pe langa medalii, rezultatele in conformitate cu "experimentele" mi se par fabuloase, cred ca lupta la medalie a echipajului de 4 rame feminin, din care 3 au fost sportive netitulare, tinere, e mai importanta decat cele 2 titluri. PS: Ne tot plangem ca nu avem sportivi contemporani, la cum arata lucrurile, Simona Radis, la final de cariera, s-ar putea sa fie cea mai titrata sportiva din Romania din toate timpurile. La momentul actual nu stiu daca Elisabeta Lipa mai este cea mai mare canotoare romanca din toate timpurile. Si asta nu doar numarand distinctii, dar modul in care Simona domina in curse in probe distincte si deja cu a 3-a colega diferita e ceva exceptional.

danutcornel
danutcornel  •  01 August 2026, 18:26

felicitari

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close