SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATE

Capitală săracă

Articol de - Publicat luni, 03 martie 2008 00:00

Steaua a rămas singurul club din Bucureşti care are şanse reale să cîştige un titlu naţional la sporturi pe echipe

Tendinţa proviciei din anii anteriori de a domina în sporturile pe echipe continuă şi în 2008. Sălile sau arenele goale din Capitală, care se umplu cu spectatori numai cu ocazia unor derby-uri de genul Steaua- Dinamo, reprezintă o dovadă clară a slabului interes al bucureştenilor faţă de ceea ce înseamnă rugby, baschet, volei, handbal, hochei sau polo.

Spectatori puţini înseamnă sponsori puţini, adică bani şi mai puţini. Deşi echipele care au dominat înainte pe teren au fost Dinamo, Steaua sau Rapid, adică cele care-şi au minimul asigurat cu bani de la stat, dezinteresul public a atras de la sine şi scăderea performanţelor. În schimb, în provincie, unde arenele devin neîncăpătoare, au atras sponsori, televiziuni, rezultate. Iar în 2008, în miezul campionatelor naţionale, titlurile sînt disputate între cluburi din Braşov, Rîmnicu Vîlcea, Ploieşti, Sibiu, Sfîntu Gheorghe, Oradea, Constanţa. Iar dacă mai era nevoie de un argument în plus, tricoul de campion naţional la hochei pe gheaţă 2008 este disputat, în premieră, la Miercurea Ciuc, între două echipe locale. Onoarea Bucureştiului e apărată în prezent doar de rugbyştii şi handbaliştii de la Steaua, care conduc în clasamente.

Handbal feminin
Totul se rezumă la lupta dintre Rulmentul şi Oltchim. Rulmentul a cîştigat pe teren propriu în tur, dar totul se va juca la Vîlcea în retur, în penultima etapă.

Handbal masculin
Steaua nu a mai cîştigat titlul de 7 ani. "Militarii" sînt favoriţi însă în acest sezon. Rivalii de la Dinamo, în schimb, sînt aproape de liga secundă!

Baschet masculin
Campioana ultimelor ediţii, CSU Ploieşti, are anul acesta un adversar pe măsură: Atlassib Sibiu. Totul se va decide însă în play-off

Baschet feminin
O ediţie inedită cu campioana BC Tîrgovişte la retrogradare şi cu nou-promovata CSM Sf. Gheorghe lider. Favorită la titlu pare a fi însă ICIM Arad

Rugby
Singurul sport de echipă, exceptînd fotbalul, în care rivalitatea dintre Steaua şi Dinamo e dusă la extrem

Volei masculin
Nimic nu e clar, patru formaţii avînd şanse la cîştigarea campionatului. Campionii de la Tomis Constanţa au însă prima şansă

Volei feminin
Metal Galaţi sau Dinamo? Asta e întrebarea! Gălăţencele le-au luat faţa bucureştencelor şi în sezonul trecut.

Polo
Cînd doi se bat, al treilea cîştigă. Aşa s-a întîmplat sezonul trecut, cînd titlul a mers la Oradea, Steaua şi Dinamo fiind marile perdante.

Citește și:
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
Superliga
Gigi Becali, anunț-„bombă”! Ofertă pentru Edi Iordănescu: „Îți dau dublu față de cât vrei tu”
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Superliga
La FCSB se știa demult că Octavian Popescu consuma gaz ilariant! S-a mai întâmplat și acum un an: găsit și ajutat de un coleg de la club
Au apărut imaginile » Fostul superstar din Premier League, prins cu gaz ilariant și un balon dezumflat în Lamborghini: arestat pe loc!
Campionate
Au apărut imaginile » Fostul superstar din Premier League, prins cu gaz ilariant și un balon dezumflat în Lamborghini: arestat pe loc!
Detalii ȘOCANTE » Tavi Popescu, găsit într-o stare deplorabilă, după ce ar fi consumat gaz ilariant: luat PE SUS de polițiști și dus la Obregia + Prima reacție a clubului
Superliga
Detalii ȘOCANTE » Tavi Popescu, găsit într-o stare deplorabilă, după ce ar fi consumat gaz ilariant: luat PE SUS de polițiști și dus la Obregia + Prima reacție a clubului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”


Comentarii (1)
 •  06 Martie 2008, 22:11

voi mass media aveti poate vina principala pentru lipsa de interes a bucurestenilor pt altceva decat fotbal. ne bombardati cu toate prostiile din fotbal, dar nu faceti nimic sa promovati si celelalte sporturi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează