SPORTURI  »  ALTELE  »  INCIDENT LA BAZINUL RAPID

EXCLUSIV Mărturia tulburătoare a unui părinte despre efectele intoxicației cu clor de la bazinul Rapid: „Băiatul meu avea saturația de oxigen de 83%”

Articol de - Publicat marti, 26 octombrie 2021 13:15 / Actualizat marti, 26 octombrie 2021 14:52

18 persoane, majoritatea copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, au avut de suferit săptămâna trecută și au ajuns la spital cu probleme respiratorii, în urma intoxicației cu clor, după ce s-au antrenat în bazinul de înot de la CS Rapid, a dezvăluit azi Gazeta Sporturilor. Printre cei afectați s-a aflat și un tânăr de 26 de ani, cu sindromul Down. 

  • „Concentrația de clor din apă ar fi depășit de 6 ori limita normală”, acuză cluburile ai căror elevi au fost afectați 
  • „Apa a ieșit ok la teste, nu știm ce s-a întâmplat”, afirmă, în replică, șefii CS Rapid, administratorii bazinului
  • Toții copiii au fost între timp externați din Spitalul „Grigore Alexandrescu”
  • Poliția a demarat o anchetă în acest caz

Andrei Ovidiu Cristea (26 de ani) are sindromul Down. Medici i-au recomandat să facă înot și s-a apucat în februarie de înot la ACS Timex în februarie. A fost și el în bazin în acea zi de luni.

Mama lui, Diana Cristea, cea care îl însoțește permanent, a povestit pentru Gazeta Sporturilor ce probleme a avut băiatul ei.

„Noi, părinții, am stat în hol, afară. Nu avem voie în tribune din cauza pandemiei de COVID. După vreo 50 de minute am văzut că a ieșit băiatul din bazin și era cam palid la față și a început să tușească. Tusea a continuat și când se îmbrăca. Apa era cam rece. El nici nu a vrut să intre în bazin. Când am ajuns acasă, tusea s-a înrăutățit. A început să transpire și respira șuierat. Și expectora o spumă albă. Am crezut că a răcit de la apa rece, deși mi se părea că a fost cam brusc.

Întâmplător, eu lucrez la o firmă de tratarea apei. M-am interesat la biologul nostru și mi-a zis că e posibil să se fi intoxicat cu clor, să evit să-i dau lactate.

Aveam în casă pulsoximetru. Speriată că respira șuierat, i l-am pus. Saturația de oxigen era de 83%, aparatul piuia, iar pulsul era de 115 în stare de repaus. M-am speriat. Totuși, n-am chemat salvarea. Poate am fost inconștientă că nu am chemat-o, dar îmi era frică de COVID. El e un tânăr cu dizabilități și numai asta ne mai trebuia... Sunt atâția cu probleme, cine să ne dea nouă oxigen?

Am vrut să chem miercuri salvarea, după ce în cele două nopți am stat lângă el să văd dacă mai respiră. Am avut noroc, iar miercuri a început să se simtă mai bine. A urcat saturația de oxigen spre 90% și l-am pus să stea la aer, a făcut exerciții de respirații. Acum e mai bine. Am auzit că alți copii au avut probleme mult mai mari, că au fost în spital. 

Am înțeles că și antrenorul lor, Vlad Cozmuța, a fost internat vreo două zile. Nu știu ce să spun. Eu sunt mulțumită că am scăpat cu bine. Am înțeles că unii vor să se îndrepte împotriva clubului Rapid”, a spus aceasta.

Incident grav la bazinul de la CS Rapid: 18 copii au ajuns de urgență la spital » GSP a vorbit cu cei implicați: „Diagnosticul e pneumonie toxică, au inhalat substanțe nocive”. Poliția a deschis o anchetă, clubul se apără: „Testele sunt ok”
INTOXICAȚIE
Incident grav la bazinul de la CS Rapid: 18 copii au ajuns de urgență la spital » GSP a vorbit cu cei implicați: „Diagnosticul e pneumonie toxică, au inhalat substanțe nocive”. Poliția a deschis o anchetă, clubul se apără: „Testele sunt ok”

Comunicatul Spitalului Grigore Alexandrescu: „18 copii cu intoxicație cu clor”

 „În decurs de trei zile s-au prezentat, în etape, 18 copii cu intoxicație cu clor.  Din care 4 au refuzat internarea și 2 nu au necesitat internare. Au fost internați 12 copii cu pneumonie post expunere la vaporii de clor, dintre care 10 au necesitat oxigen. Fiecare a stat internat în medie 3-4 zile. 

Evoluția a fost favorabilă, ultimii externați au fost duminică. În acest moment nu mai avem nici un copil internat din accidentul colectiv de la bazinul Rapid. La prezentarea lor la UPU, a fost anunțată poliția evenimente la 112 (s-au prezentat cei de la secția de care aparține bazinul de înot), conducerea spitalului și DSP
 - comunicatul spitalului Grigore Alexandrescu

Ce spune CS Rapid

Gazeta Sporturilor a luat legătura cu Valentina Caciureac, președinte CS Rapid, care a dat detalii despre cele întâmplate.

Bazinul este închis din data de 18 octombrie seara. Este o anchetă în desfășurare la Poliție. Am avut anchetă de la DSP vineri și ieri, care nu a relevat nimic periculos pentru copii. Toate au ieșit bune. Analiza apei nu indică niciun pericol pentru copii.

Nu pot să vă spun nimic mai mult. Noi am dus analiza apei la DSP, așa cum prevede legea, luni, 18 octombrie, când s-a întâmplat intoxicarea copiilor, iar analiza apei este în parametri normali, fără să indice vreun pericol pentru copii. Nu știm de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am fost și suntem îngrijorați pentru copii. Am făcut și noi verificări interne. Raportul DSP este că analiza apei și produsele care au fost folosite sunt în parametri normali și nu au pus în pericol sănătatea publică. Mai mult de atât nu am ce să vă spun. Încă facem verificări zilnice la apă, să vedem dacă mai apare vreo problemă de genul ăsta
- Valentina Caciureac

Citește și: 

Moment șocant pe un teren de fotbal » Un bărbat a luat la bătaie un copil: „Adu sabia!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează