Articol de Marius Mărgărit - Publicat luni, 14 aprilie 2025 16:40 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 18:24
La Adunarea Generală pentru alegerile de la Federația Română de Atletism, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, din cele 331 cluburi afiliate au avut drept de vot numai 226, printre cele excluse din procedura de alegere a noii conduceri numărându-se, surprinzător, și CSA Steaua.
Motivul pentru care roș-albaștrii nu au putut vota la alegerile încheiate cu desemnarea Constantinei Diță ca nou președinte al atletismului românesc, în locul Anișoarei Cușmir, este cel puțin straniu. Clubul din Ghencea nu a respectat Statutul și nu a achitat până la termenul prevăzut de regulamente, 31 martie, cotizația anuală de 750 de lei pe anul 2025.

O situație ridicolă pentru un club care are un buget de 34 de milioane de euro brut pe 2025, doar pe partea sportivă, din care secția de atletism, cea mai puternică din România în ultimii ani, în baza rezultatelor de la competițiile naționale și internaționale, are o „felie” de 260.000 de euro.
„Noi ne-am făcut treaba la timp”
Surse din lumea atletismului susțin că vina i-ar fi aparținut managerului de la secția de atletism a celor de la CSA Steaua, Răzvan Roșu, care ar fi demarat procedurile de plată ale cotizației prea târziu, cu doar 4 zile înainte de finalul lunii martie. Și cum birocrația este destul de stufoasă și greoaie la gruparea din Ghencea, banii au intrat în conturile FR Atletism abia pe 4 aprilie.
Răzvan Roșu, care este simultan și manager al secției de volei de la CSA Steaua, a replicat pentru GSP.ro că „situația nu este deloc așa cum a fost prezentată. Noi am primit factura de plată a cotizației abia pe 27 martie, de la FR Atletism. Și contabilul de acolo ne-a transmis că avem 30 de zile s-o achităm!
Însă am demarat procedurile imediat, să ne încadrăm în termenul de 31 martie. Am făcut decontul, OP-urile, iar pe 30 martie aveam documentul de bun de plată semnat de comandantul clubului. Dar fiindcă era week-end, iar băncile lucrează mai greu, banii au intrat la FR Atletism abia pe 4 aprilie".

„Nu poți să tratezi așa cel mai bun club din țară!”
Acesta a continuat spnând că „probabil, au fost niște jocuri de influență pe acolo, așa că ne-au zis să luăm banii înapoi, că am depășit termenul limită. Și ne-au returnat cotizația. Am reacționat, le-am zis «Cum să luăm banii înapoi?!». Le-am arătat, inclusiv doamnei Cușmir, dar și celorlalți din federație, că am fost de bună-credință, dar s-au mișcat băncile mai greu.
Erau și alte peste 100 de cluburi în această situație. Au vrut să mai mărească termenul de grație cu o săptămână, dar s-au opus unii, din anumite zone de interese, din ce am auzit. Noi ne-am făcut treaba, dar așa am pierdut dreptul de vot la Adunarea Generală.
Este peste puterea mea de înțelegere. Pentru că banii ne-au fost trimiși înapoi, pe motiv că nu am achitat în termenul limită. Acum urmează să plătim, inclusiv o penalitate, adică suma totală va fi de 1.000 de lei. Nu se poate să faci asta unui club care are cele mai bune rezultate în ultimii 5 ani, care a fost declarat mereu cel mai puternic din România!".
106 cluburi suspendate sau cu cotizația neplătită la termen
Astfel, figurând ca neplătitoare a cotizației la termenul limită, CSA Steaua nu a avut drept de vot la Adunarea Generală de alegeri din 11 aprilie. Și este și acum în stare de suspendare. Mai mult, până când nu achită această cotizație, nici nu se mai poate înscrie cu sportivi la competițiile organizate sau girate de FR Atletism!
În aceeași situație s-au aflat la momentul Adunării Generale și alte 58 de grupări. Iar 46 au fost deja radiate dintre membrii asociați, fiindcă în ultimii doi ani fie nu au achitat cotizația, fie nu au participat cu sportivi la competițiile FR Atletism.
O parte dintre ele au achitat ulterior sumele restante, altele urmează să o facă. Unele dintre grupări sunt departamentale sau susținute din bani publici, precum CSM Brașov, CSU Brașov (nu au achitat cotizația), CSU Galați, CSȘ Ilfov, CSM Tg. Mureș, AJF Teleorman (au fost deja radiate).


