SPORTURI  »  ALTELE  »  BĂRCI

Cursa decisivă

Articol de - Publicat duminica, 31 august 2008 00:00

Etapa de azi, de la Mamaia, a Mondialului bărcilor cu motor va stabili cine cîştigă titlul european

Lacul Siutghiol din staţiunea Mamaia găzduieşte astăzi cel mai spectaculos eveniment sportiv organizat în România, Class One Romanian Grand, o etapă din Campionatul Mondial al bărcilor cu motor. Ajunsă la a doua ediţie, etapa românească a competiţiei va decide, ca şi anul trecut, deţinătoarea titlului european, fiind ultima rundă programată în Europa.

Marele favorit la coroana de campioană continentală este liderul clasamentului general, ambarcaţiunea Victory, condusă de Mohammed Al Marri şi de Nadir Bin Hendi. Cei doi au avut o evoluţie perfectă în sesiunea de calificări de ieri, reuşind să cîştige prima poziţie pe grila de start, urmaţi fiind de Jotun 90, cîştigătoarea ultimei etape, desfăşurată în Norvegia, şi Qatar 96, ambarcaţiunea condusă de şeicul Hassan bin Jabor Al Thani. La cursă, programată la ora 15:30, sînt aşteptaţi în jur de 100.000 de spectatori. Printre aceştia s-ar putea afla şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, mare pasionat al sporturilor cu motor, care a fost prezent şi la antrenamentele oficiale desfăşurate ieri dimineaţă, el întreţinîndu-se cîteva minute cu şeicul Hassan bin Jabor Al Thani.

Citește și:
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Special

Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala

Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga

Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează