SPORTURI  »  ALTELE  »  ROMA

FOTO David Popovici, întâlnire specială cu Papa Leon al XIV-lea » Ce cadou i-a oferit campionul olimpic

David Popovici, cadou pentru Papa +13   FOTO
David Popovici, cadou pentru Papa

Articol de - Publicat joi, 25 iunie 2026 15:15 / Actualizat joi, 25 iunie 2026 16:38

Papa Leon al XIV-lea (70 de ani) i-a primit în audiență în Sala Clementină a Palatului Apostolic pe liderii Federației Italiene de Înot și pe participanții la Trofeul Settecolli. Printre cei prezenți s-au regăsit David Popovici (21 de ani), cel care va concura în acest final de săptămână în bazinul de la Foro Italico, și Camelia Potec, președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

David Popovici va concura în toate cele trei zile ale Trofeului Settecolli, în probele de 50, 100 și 200 m liber, un test util de care înotătorii au nevoie înaintea Campionatelor Europene de la Paris (10-16 august).

FOTO. David Popovici, întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea

Înotători de top din întreaga lume care vor participa la cea de-a 62-a ediție a Trofeului de Înot Settecolli. Înainte de startul oficial al competiției, s-au întâlnit în capitala Italiei.

Au fost primiți în audiență de Papa Leon al XIV-lea, în această dimineață, 25 iunie, potrivit vaticannews.va. Printre cei prezenți la această întâlnire s-a regăsit și David Popovici, cel mai mare înotător român din toate timpurile.

David Popovici, în vizită la Papa
David Popovici, în vizită la Papa
David Popvovici, întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea // foto: vaticannews.va
David Popovici, în vizită la Papa
David Popovici, în vizită la Papa
+8 FOTO

Când a ajuns în fața Suveranului Pontif, David a schimbat câteva cuvinte și i-a oferit cadou o cască personalizată.

Mesaj transmis de Papa Leon al XIV-lea

În numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt,

Pacea fie cu voi!

Dragi frați și surori, bună ziua și bun venit! Cu bucurie vă întâlnesc pe toți, conducători ai Federației Italiene de Natație, sportivi și membri ai delegațiilor participante la Internaționalele de Natație – Al 62-lea Trofeu Sette Colli.

Sportul, atunci când este trăit frumos, este medicament pentru corp și pentru spirit. Acesta integrează diferitele componente ale persoanei și le îndreaptă către valori foarte importante, cum ar fi dedicarea, solidaritatea și onestitatea. În activitatea sportivă, în special în cea desfășurată la nivel de performanță, ființa umană își exersează voința, însă o face în măsura în care este motivată. Iar aici se distinge calitatea sportivului: prin calitatea motivațiilor sale.

Sportul este, de asemenea, o oportunitate de creștere spirituală. Iar înotul, în acest sens, are ceva special. Într-adevăr, se practică prin scufundarea într-un element, apa, care învăluie persoana. Acest lucru amintește în mod simbolic de un aspect care ne definește încă din pântecele mamei noastre: a trăi înseamnă a învăța să te miști în armonie cu ceilalți și cu mediul înconjurător. Pentru noi, creștinii, de altfel, apa este simbolul Botezului și al vieții noi în Cristos.

Mai există însă un motiv pentru care mă bucur de prezența voastră. Voi toți, provenind din țări diferite, v-ați reunit aici însuflețiți de aceeași pasiune și de aceleași valori, dincolo de orice diferență de limbă, naționalitate sau cultură. Acest fapt, tipic manifestărilor sportive internaționale, oferă un semn de speranță, un semn al lumii pe care ne-o dorim; aduce o contribuție la întâlnirea pașnică dintre popoare și la fraternitate.

De aceea, vă încurajez să continuați să practicați și să răspândiți valorile sportului. Pentru că anii sportului de performanță trec, dar acele valori rămân! Vă încredințez mijlocirii Sfântului Pier Giorgio Frassati – un tânăr sportiv care iubea atât de mult muntele – și vă binecuvântez din inimă pe voi toți și pe cei dragi vouă. Vă mulțumesc!

- Papa Leon al XIV-lea

David Popovici, întâlnire specială cu Papa Leon al XIV-lea » Ce cadou i-a oferit campionul olimpic
David Popovici

David Popovici, pregătit de competiția de la Roma

Înainte de a părăsi România, campionul olimpic, mondial și european a oferit mai multe declarații despre concursul din Italia.

„Atmosfera este întotdeauna extraordinară în Italia, îmi place foarte mult să concurez acolo, mai ales la bazinul ăsta. De fiecare dată când am concurat acolo au venit și un număr foarte mare de români. Îmi aduc aminte inclusiv la Europene acum câțiva ani, când am bătut recordul mondial, auzeam de la niște muncitori care montau schela: «Hai, David, hai!». Da, abia aștept”, a declarat acesta, potrivit as.ro.

Citește și:
Baiaram, criză de nervi la schimbare: a lovit omul din staff! Furios și la final
Europa League
Baiaram, criză de nervi la schimbare: a lovit omul din staff! Furios și la final
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
Altele
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
CALIFICARE! Universitatea Craiova a întors-o pe KuPS și salvează onoarea României » Va fi sigur într-o grupă: adversara din play-off
Europa League
CALIFICARE! Universitatea Craiova a întors-o pe KuPS și salvează onoarea României » Va fi sigur într-o grupă: adversara din play-off
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » Conflictul politic blochează inaugurarea: „Nu știm ce se întâmplă acolo”
Altele
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » Conflictul politic blochează inaugurarea: „Nu știm ce se întâmplă acolo”
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”

E pregătită să rupă plasele în „Liga Florilor”: „Va deveni profesoară”


Comentarii (4)
wittman68
wittman68  •  26 Iunie 2026, 07:49

Ideea asta de a dărui ceva papei, devenită încetățenită, nu mi se pare potrivită, nici cu vreun sens.

dobrin
dobrin  •  25 Iunie 2026, 19:26
Postat de AI_balcanic pe 25 Iunie 2026, 16:46

A șoptit David: Vrei să te arunci în bazin?

I-a soptit: ce ba, crezi ca numai tu ai papamobil? Sa vezi ce papamobil mi-am luat eu!

AI_balcanic
AI_balcanic  •  25 Iunie 2026, 16:46

A șoptit David: Vrei să te arunci în bazin?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close