Articol de David Marinescu - Publicat marti, 20 februarie 2024 13:18 / Actualizat marti, 20 februarie 2024 14:13
O nouă veste proastă pentru sportul românesc: marele campion Vasile Dîba a încetat din viață la 70 de ani. Din primele informații, acesta era internat de mai multe zile la Spitalul Colentina din București, secția Hematologie 2. Anunțul decesului a fost făcut de Flaviu Butnaru, consilier superior la Agenția Națională pentru Sport.
Vasile Dîba a câștigat medalia de aur în 1976, devenind primul român campion olimpic la kaiac. Fostul sportiv era retras de mai mulți ani în comuna natală, Jurilovca, din Delta Dunării, care a dat României zeci de campioni ai sportului pe apă.
A fugit de la antrenamente
Vasile și-a început cariera sportivă în 1970, la clubul Delta din Tulcea, proaspăt înființat de antrenorul Igor Lipalit.
Avea 15 ani. „Domnul profesor ne-a selecționat pe cei mai înalți pentru kaiac și pe cei mai mici pentru canoe. În martie deja ne-a scos pe apă. M-am răsturnat de vreo două-trei ori, apa era rece, a doua zi iarăși m-am răsturnat”, a povestit campionul într-un interviu pentru Libertatea.
Își amintește bine primele experiențe cu kaiacul și cum apa rece l-a speriat și a vrut să renunțe. A fugit de la antrenamente și s-a întors acasă. De rușine, nici nu le-a spus părinților că a renunțat la sport, ci i-a mințit că a primit liber: „Mi-a fost rușine să-i zic tatălui meu că am fugit. A venit antrenorul după mine acasă și tata i-a zis: «Îmbarcă-l în mașină și până nu scoate o medalie să nu mai vină acasă!»”.
„Au început să aibă frică de mine”
„E greu la început. Eram și grăsuț, nu aveam condiție fizică, trebuia să slăbesc. Trebuia să alerg. Alergam juma de lac, nu mai puteam. Ziceam că gata, mă las de sport. Condiție fizică de unde? Sportul ăsta cere multe sacrificii: forță, rezistență, mai ales rezistență”, spunea fostul sportiv.
Când a ajuns la Olimpiada de la Montreal, tânărul Dîba avea doar 22 de ani. În 7 ani de când a urcat prima dată în kaiac, avea câteva concursuri la activ, reușita din Mexic fiind cea mai importantă de până atunci.
„Rüdiger Helmm, mai ales, din Germania Democrată. Era tare! Nu-l bătea nimeni”. Dar i-a învins și pe Helm, care a ieșit pe treilea, și pe Zoltán Sztanity, din Ungaria, care a obținut argintul. Între Dîba și Sztanity a fost mai puțin de jumătate de secundă.
„Nu se așteptau. În 1974, am ieșit dublu campion mondial, dar în 1975 n-am luat nicio medalie și au zis că gata, m-am lăsat de sport. Dar s-au trezit că, hopa, a venit Dîba! Au început să aibă frică de mine. Am plecat bine din start. Am plecat primul și primul am ajuns”, își amintea.
Dumnezeu să-l odihnească!
