SPORTURI  »  ALTELE  »  SPANIA

Doliu în Barcelona, o bază sportivă s-a prăbuşit, trei copii fiind ucişi

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 ianuarie 2009 00:00

Accident incredibil în Barcelona în această dimineaţă, o parte a unui complex sportiv s-a prăbuşit, omorînd trei copii, mulţi alţii fiind răniţi.  Cotidianul spaniol Marca scrie că incidentul s-a produsî n jurul orei 12.30. Cei trei copii ucişi aveau vîrste cuprinse între 9 şi 12 ani.  Alte 16 persoane au fost rănite, două dintre ele fiind în stare gravă la spital.

Condiţiile meteo au stat la baza acestui accident, Catalunia fiind lovită în această sptămînă de rafale puternce de vînt. Complexul care s-a prăbuşit era folosită pentru concursurile de baseball şi softball. Echipajele de poliţie  caută încă sub dărămături pentru a vedea dacă mai sunt şi alte victime.

Partida dintre Barcelona şi Numancia, care trebuia să se dispute în această seară pe Camp, Nou, ar putea fi amînată.

Citește și:
Marica, despre transferul așteptat de Reghecampf la FCSB: „Ciorbă reîncălzită”
Superliga
Marica, despre transferul așteptat de Reghecampf la FCSB: „Ciorbă reîncălzită”
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis

S-a aflat abia acum » Burleanu a intrat în vestiarul naționalei și l-a demis pe selecționer: iată de ce!
Nationala

Fostul campion mondial a izbucnit după distrugerile din Franța: „Simt nevoia să ies în stradă și să mă bat cu puștii ăștia nesimțiți”
Liga Campionilor
Fostul campion mondial a izbucnit după distrugerile din Franța: „Simt nevoia să ies în stradă și să mă bat cu puștii ăștia nesimțiți”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (3)
 •  24 Ianuarie 2009, 18:37

4 nu 3 ati gresit voi

 •  24 Ianuarie 2009, 17:32

Mai bine taceai In momentult unei asemena catastrofe tu sa te gandesti la javrele astea din divizia a e foarte urat Condoleante din partea tuturor s-ar cuveni Dumnezeu sa-i ierte!

 •  24 Ianuarie 2009, 16:10

Condoleante familiilor celor trei copii ... E cea mai mare drama posibila ... nu k a plecat Radoi, k Rapid se desfiinteaza ... astea sunt nimicuri ... Imi pare rau pt Barcelona !!! Forzza Real Madrid !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează