SPORTURI  »  ALTELE  »  DECES

Doliu în fotbalul american: Jucător din NFL a murit la doar 25 de ani

Rondale Moore a murit la doar 25 de ani // FOTO: Imago Images
Rondale Moore a murit la doar 25 de ani // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026 13:19 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 13:26

Lumea fotbalului american este în stare de șoc, după moartea lui Rondale Moore, jucător în NFL, la vârsta de 25 de ani.

Potrivit informațiilor furnizate de poliția din Indiana, citate de presa americană, sportivul a fost găsit într-un garaj, prezentând o plagă împușcată suspectată de sinucidere. Ancheta este în desfășurare, iar un raport medico-legal urmează să stabilească toate detaliile.

Mesajele cluburilor din NFL

Moore a fost ales în runda a doua a Draftului NFL 2021 de către Arizona Cardinals, pentru care a evoluat trei sezoane. Ulterior, a trecut pe la Atlanta Falcons, iar cel mai recent a făcut parte din lotul celor de la Minnesota Vikings.

Vikings au transmis un comunicat oficial: „Suntem profund îndurerați de dispariția lui Rondale Moore. Suntem în contact cu familia sa pentru a ne exprima condoleanțele și pentru a oferi tot sprijinul necesar. Gândurile noastre sunt alături de cei apropiați în aceste momente devastatoare.”

Antrenorul lui Minnesota, Kevin O’Connell, a declarat că vestea l-a „devastat”, descriindu-l pe Moore drept „un tânăr modest, respectuos și extrem de dedicat”.

Fostul său coechipier, J. J. Watt, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Mult prea devreme. Mult prea special. Atât de multe de oferit. Odihnește-te în pace, Rondale.”

Și Arizona Cardinals au reacționat public, afirmând că sunt „devastați și cu inimile frânte”, conform ESPN.

Star la Universitatea Purdue, apoi o carieră marcată de accidentări

Înainte de NFL, Moore a strălucit la Uniersitatea din Purdue, unde în 2018 a fost desemnat All-American în primul an și a câștigat Paul Hornung Award, trofeu acordat celui mai versatil jucător din fotbalul universitar.

În trei sezoane la Purdue a adunat 1.915 yarzi și 14 touchdown-uri din pase, plus alte reușite pe faza de alergare.

În cele trei sezoane petrecute la Cardinals, Moore a bifat 23 de meciuri ca titular, cu 135 de recepții pentru 1.201 yarzi și trei touchdown-uri. Accidentările i-au afectat însă serios parcursul în ultimii ani.

În 2024 a ratat întreg sezonul după o gravă accidentare la genunchi suferită pe vremea când era la Falcons, iar în 2025 s-a lovit din nou, într-un meci de presezon al Vikings.

Citește și:
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Superliga
Ce a făcut Daniel Pancu, imediat după fluierul final din Rapid - Corvinul
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Superliga
Denis Alibec a devenit tată: „Un nou capitol a fost deblocat”
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Tenis
Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează