Articol de Luminița Paul - Publicat sambata, 01 august 2026, 13:15 / Actualizat sambata, 01 august 2026 13:21
Simona Radiș și Adriana Adam au cucerit prima medalie pentru România la Campionatele Europene de la Varese, aur la dublu rame, după o cursă controlată de la început până la final. Le-au urmat Ștefan Berariu și Florin Lehaci, în proba similară masculină. Alte două locuri 4 pentru „tricolori” la dublu vâsle masculin și 4 rame feminin.
UPDATE ora 13:10 Locul 4 pentru echipajul feminin de 4 rame
Barca feminină a României de 4 rame a luat startul în finala Europenelor de pe culoarul 4, în componența Manuela Lungu, Gabriela Tivodariu, Alexandra Ungureanu și Roxana Anghel. Ele câștigaseră clar seria 1 cu o zi înainte, însă în cursa pentru medalii au pierdut contactul cu echipajul Marii Britanii.
Acesta s-a distanțat în frunte, în timp ce „tricolorele” s-au aflat pe loc de medalie până aproape de finiș. Au fost întrecute însă de bărcile Germaniei, respectiv Sportivilor individuali, ocupând locul 4, la 26 de sutimi de bronz.

UPDATE ora 12:45 Locul 4 pentru barca masculină de dublu vâsle
A treia finală a Campionatelor Europene cu „tricolori” la start, cea de dublu vâsle masculin Andrei Lungu și Marian Enache, concurând pentru prima dată împreună, au evoluat pe culoarul 5, după ce au încheiat ieri a doua semifinală pe locul 2. La primul reper au fost pe 4, apoi au urcat în poziția a treia, cea care aduce medalia de bronz. În ultima porțiune a finalei, însă, multimedaliații frați croați Martin și Valent Sinkovic au împins tare pe culoarul 1 și au trecut linia de sosire pe locul 3.
Românii au sosit pe 4, la 2,21 secunde de podium, însă un rezultat bun pentru prima competiție împreună. Enache a cucerit titlul european la dublu vâsle în 2024, alături de Andrei Cornea, având încă o medalie de argint (2018) și una de bronz (2019) în palmares, împreună cu Ioan Prundeanu. Andrei Lungu este la a doua sa prezență la o ediție a întrecerii continentale la seniori.

UPDATE ora 12:10 Aur și la dublu rame masculin, Ștefan Berariu și Florin Lehaci!
A doua cursă pentru medalii a zilei cu români la start, cea de dublu rame masculin, a mai adus o medalie de aur! Ștefan Berariu și Florin Lehaci au pornit puternic, cu un stroc de 50, distanțându-se apoi din ce în ce mai mult față de adversari. Conducând cu autoritate, lovind ritmic apa, nu au mai putut fi prinși de nicio altă barcă. Românii au trecut în siguranță linia de sosire în frunte, cu 2,67 secunde în fața lituanienilor, care s-au luptat aprig cu italienii pentru argint.
Florin era campionul european en-titre, după titlul cucerit anul trecut la Plovdiv alături de Florin Arteni, el cucerind astfel a doua medalie de aur continentală din palmares. Pentru Ștefan e al treilea titlu, primul fiind obținut în 2018, la Glasgow, în proba de 4 rame, iar al doilea anul trecut, tot la 4 rame.

Aur pentru Simona Radiș și Adriana Adam la dublu rame
Prima finală a zilei cu prezență românească a adus și prima medalie, una de aur! Adriana Adam și Simona Radiș, aflate la primul lor concurs împreună la dublu rame, au survolat cu imensă autoritate întrecerea pentru medalii, după ce făcuseră același lucru și în seriile de vineri. Doar la primul reper adversarele au rămas în apropiere, după care „tricolorele”, cu Simona dictând strocul, s-au distanțat din ce în ce mai mult.
Atât de mult, încât celelalte bărci au rămas la mulți metri în spate când Adam și Radiș au tecut victorioase linia de sosire, cu 7,07 secunde avans. Pentru Simona este al doilea titlu european în această probă, după cel de anul trecut, alături de Magdalena Rusu, și pentru Adriana la fel, ea cucerind aurul în 2020 la Poznan, cu Iuliana Buhuș. Per total, al 9-lea titlu european pentru Radiș și al cincilea în palmaresul lui Adam.
Mihai Chiruță, calificat spectaculos în finala de schif simplu
Mai devreme, Mihai Chiruță s-a calificat spectaculos în finala probei de schif simplu. Concurând în seria a doua, pe culoarul 6, medaliatul cu bronz de la ediția trecută a Europenelor s-a aflat în poziția a 4-a la primele trei borne intermediare. A venit însă hotărât pe ultimii 500 de metri și a reușit să câștige cursa, cu 1,35 secunde în fața ocupantului poziției secunde, elvețianul Kai Schaetzle.

Stefanos Ntsoukos din Grecia, care a fost la conducere trei sferturi din timp, a venit pe locul 3. Din cealaltă semifinală au avansat Oliver Zeidler (Germania), campionul olimpic, Yauheni Zalaty (Belarus), campionul european en-titre, și Tristan Vanderbussche (Belgia).
În prima probă cu participare românească a zilei, Bianca Ifteni s-a clasat pe locul 5 în a doua semifinală de schif simplu, urmând să evolueze în finala B. Tânăra canotoare tricoloră, campioană mondială de tineret în urmă cu o săptămână, este la prima ei competiție de senioare.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.