Articol de Oana Duşmănescu - Publicat marti, 07 octombrie 2025 05:54 / Actualizat marti, 07 octombrie 2025 13:16
Oksana Baiul, 47 de ani, campioană mondială în 1993 și olimpică în 1994, a anunțat că-și vinde casa în valoare de 1,2 milioane de dolari din Shreveport, Louisiana. Fosta patinatoare ucraineană se va întoarce în Las Vegas, fiind în plin proces de divorț de soțul ei, Carlo Farina.
Fostul copil-minune al patinajului artistic a anunțat că lucrurile nu au mers cum și-ar fi dorit ea și că are inima zdrobită pentru că trebuie să plece din casa visurilor sale. „Mulțumesc, Shreveport !!! Casa e scoasă la vânzare, mă mut înapoi în Las Vegas... Vă iubesc pe toți! Îmi pare rău că lucrurile nu au mers cum mi-aș fi dorit”, a scris Baiul pe rețelele de socializare.
Oksana Baiul intenționa să-și deschidă o școală de patinaj artistic în Louisiana, dar acest vis al său nu a devenit realitate. „Nu-mi pot câștiga traiul în Shreveport. Acesta este, din păcate, adevărul. Îi ador pe oamenii de aici. Am venit aici cu un motiv, dar lucrurile nu au mers cum am visat. Am venit în acest loc ca să creez ceva, dar visul meu nu s-a împlinit. Trebuie să plec acolo unde există gheață”, a mai postat ucraineanca pe Facebook.
După ce a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de la Lillehammer 1994, când avea 16 ani, Baiul s-a mutat în Simsbury, Connecticut, și s-a antrenat la un complex sportiv de acolo. Patinatoarea a tot schimbat orașele americane, stabilindu-se într-o localitate din Pennsylvania, unde și-a cunoscut soțul, Carlo Farina, cu care are o fiică, Sophia, în vârstă de 10 ani. În 2022, familia sa a venit în Louisiana, cumpărând vila cu 600.000 de dolari.
Casa scoasă la vânzare are cinci dormitoare, șapte șeminee, șase garaje și cinci băi. A fost construită în anul 1925 pentru un magnat al petrolului, iar familia Oksanei a renovat-o în ultimii trei, investind mulți bani în refacerea vilei, despre care se spune că este cea mai frumoasă din Shreveport.
Oksana Baiul a recunoscut că a fost dependentă de alcool, dar a renunțat să bea din 2023
„Am făcut toți banii din lume, am pierdut toți banii din lume”, a declarat fosta mare sportivă. „Am fost măritată, acum sunt divorțată. Dar atunci când cazi pe gheață, știți de câte ori trebuie să te ridici?”
În august, Baiul, care a fost alcoolică, dar care nu a mai băut de doi ani, a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, după 13 ani de căsnicie. „Dragi prieteni, dragă familie extinsă, mă adresez astăzi vouă din perspectiva unor experiențe personale: eu și soțul meu divorțăm”, a scris atunci fosta patinatoare tot pe rețelele de socializare.
„Am venit aici din Las Vegas”, a povestit Baiul unui post de radio din Louisiana. „Fiica mea s-a născut în Las Vegas. Ea este deja acolo. Am vizitat-o și am patinat împreună”.
În 2014, Baiul a fost condamnată la plata sumei de 45.000 de dolari, după ce a dat în judecată fără succes NBC și un agent de publicitate, susținând că imaginea i-a fost folosită fără permisiunea sa pentru a promova două emisiuni în 2011 și 2012, în ciuda refuzului ei de a participa.
În același an, un judecător a respins demararea unui proces de 400 de milioane de dolari intentat de Baiul, în care fosta campioană mondială și olimpică susținea că agenții ei i-au furat peste 57 de milioane de dolari în cadrul unei „afaceri dubioase” după ce au semnat cu ea un contract în 1994, când Oksana avea doar 16 ani.

Odată cu câștigarea aurului la Lillehammer, Oksana Baiul a devenit una dintre cele mai tinere campioane olimpice din istorie și faima a însoțit-o imediat. În urma ei, pe podiumul din Norvegia s-au clasat mult mai experimentatele Nancy Kerrigan (SUA) și Chen Lu (China).
Baiul va lucra de-acum în cadrul complexului Golden Knights din Las Vegas, unde va contribui la creșterea programelor sportive, încercând să dezvolte comunitatea de patinaj artistic din deșertul Nevada.
„Uneori îmi place să-mi asum riscuri. Eu una nu învăț niciodată nimic din succese. Învăț numai din situații extreme, care-mi îngreunează viața. Mă simt binecuvântată și recunoscătoare pentru tot ce am primit în viața aceasta. O să-mi fie dor de Shreveport”, a mai spus Oksana Baiul.