SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Echipa feminină de spadă a ocupat locul al treilea la etapa de Cupă Mondială de la Doha » Bronz din Qatar

Loredana Dinu, Simona Gherman, Ana Maria Brînză şi Anca Măroiu (de la stînga la dreapta) şi-au început la Doha călătoria în jurul lumii din 2012 Foto: Gazeta Sporturilor
Loredana Dinu, Simona Gherman, Ana Maria Brînză şi Anca Măroiu (de la stînga la dreapta) şi-au început la Doha călătoria în jurul lumii din 2012 Foto: Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat marti, 14 februarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 13 februarie 2012 19:24

Ana Brînză, Simona Gherman, Loredana Dinu şi Anca Măroiu au învins în finala mică echipa Coreei de Sud cu 45-34


Campioanele mondiale din 2010 şi 2011 s-au urcat din nou împreună pe planşă într-un concurs oficial. O planşă roşie dintr-o ţară însorită, aflată la 3.269 de kilometri de România, tocmai la Doha, în Qatar. Culoarea nu a fost nici ea întîmplătoare, organizatorii au repartizat-o liderului din clasamentul mondial, şi anume României. Ana Brînză, Simona Gherman, Loredana Dinu şi Anca Măroiu au tras toate în cele patru întîlniri pe planşa roşie, care la final le-a adus medalia de bronz.

La 10:30, ora locală, cele patru fete brunete şi în costume albe şi-au rostit salutul în faţa elveţiencelor. Ca orice început, a fost mai greu pînă s-au obişnuit cu adversarele, dar totul a curs în favoarea româncelor, care s-au impus cu 40-35. Două ore mai tîrziu, tot pe o planşă de culoarea pasiunii, şi-au dat întîlnire cu franţuzoaicele care aşteaptă de multă vreme o revanşă. N-au reuşit nici de această dată să iasă învingătoare. Ana, Anca, Simona şi Loredana au condus de la început şi pînă la final şi s-au impus cu 45-38. Un scor care a dus echipa României la duelul cu ambiţioasele rusoaice.

După dominaţia instaurată de România la CM 2010, toate celelalte echipe caută victoria cu disperare. Rusoaicele aveau să o obţină la Doha, 45-39. Şi astfel s-a ajuns ca spadasinele din România să lupte pentru medalia de bronz cu Coreea de Sud. "Nu puteai să lupţi şi ieri aşa?", a ţipat Ana de sub mască, gîndindu-se că a fost eliminată în turul al doilea la individual de o sud-coreeancă şi simţind ziua bună în care s-a aflat.

Simona, Loredana, Ana, cu Anca pe margine, au reuşit să le învingă pe adversare cu 45-34 şi să urce pe podium la Doha, la fel cum au făcut la ultimele trei etape de Cupă Mondială. Aşa s-a scris cu spada povestea unui început de 2012, un an în care Jocurile Olimpice sînt la 164 de zile distanţă. Pînă acolo, următoarea oprire a echipei României este etapa de Cupă Mondială de la Budapesta, de la sfîrşitul lunii.

Clasările echipei feminine de spadă la concursurile din 2011
Catania - Campionate Mondiale - locul 1
Sheffield - Campionate Europene - locul 1
Sydney - Etapă de Cupă Mondială - locul 2
Rio de Janeiro - Etapă de Cupă Mondială - locul 3
Leipzig - Etapă de Cupă Mondială - locul 3
Barcelona - Etapă de Cupă Mondială - locul 4

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează