SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Echipa masculină de sabie a României, argint la etapa de Cupă Mondială de la Budapesta

Răzvan Ursachi (dreapta) Foto: European Fencing Confederation
Răzvan Ursachi (dreapta) Foto: European Fencing Confederation

Articol de - Publicat duminica, 29 martie 2026 18:30 / Actualizat duminica, 29 martie 2026 19:49

Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi și George Dragomir au cucerit medalia de argint în cadrul etapei de Cupă Mondială de sabie pe echipe de la Budapesta, pierzând finala în fața sabrerilor francezi (Jean-Phillippe Patrice, Sebastien Patrice, Maxime Pianfetti, Remi Garrigue), cu 34-45.

Finala a fost dominată de la un cap la altul de sportivii din Franța, Răzvan Ursachi fiind cel care s-a apropiat considerabil (18-20 în cel de-al patrulea releu, după ce Vlad Covaliu lăsase scorul la 9-15).

Franța - România

Jean-Phillippe Patrice - Radu Nițu 5-4
Sebastien Patrice - Răzvan Ursachi 10-8
Maxime Pianfetti - Vlad Covaliu 15-9
Jean-Phillippe Patrice - Răzvan Ursachi 20-18
Maxime Pianfetti - Radu Nițu 25-19
Sebastien Partrice - Vlad Covaliu 30-22
Maxime Pianfetti - Răzvan Ursachi 35-27
Remi Garrigue - Vlad Covaliu 40-31
Sebastien Patrice - Radu Nițu 45-34.


Sabrerii „tricolori” au trecut, pe tabloul de 16, de reprezentanții Poloniei (Szymon Hryciuk, Piotr Szczepanik, Olaf Stasiak și Krzysztof Kaczkowski), cu un scor categoric, 45-27.

În sferturile de finală ale concursului de seniori de la Budapesta, românii au depășit Spania (în componența Yago Moran, Santiago Madrigal, Oscar Blanco Fernandez, Asier Olangua), cu 45-29, iar în semifinale și-au continuat parcursul excelent învingându-i cu 45-34 pe reprezentanții Statelor Unite ale Americii (Antonio Heathcock, Colin Heathcock, Daryl Homer, William Grant).

În cealaltă semifinală a competiției din capitala Ungariei, Franța a trecut de Coreea de Sud, cu 45-41. Asiaticii și-au adjudecat ulterior medalia de bronz a etapei de Cupă Mondială de la Budapesta, dispunând de SUA cu 45-26.

Vlad Covaliu (20 de ani), Radu Nițu (21 de ani), Răzvan Ursachi (28 de ani) și George Dragomir (26 de ani) sunt aceiași patru sabreri care au cucerit singura medalie a României la ediția din 2025 a Campionatelor Mondiale de scrimă, desfășurate la Tbilisi - bronzul întrecerii pe echipe.

Înaintea etapei de Cupă Mondială de la Budapesta, echipa de sabie a României ocupa locul 8 în clasamentul Federației Internaționale de Scrimă. Medalia de argint de la Budapesta reconfirmă pretențiile și speranțele celor patru sabreri - de a se califica la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.

Ieri, în întrecerea individuală de la Budapesta, cel mai bine clasat român a fost Vlad Covaliu, vicecampion mondial de juniori în 2025, care studiază și se antrenează în SUA, la St. John's University - locul 16.

În ierarhia finală „tricolorii” s-au mai clasat pe următoarele poziții: George Dragomir (locul 26), Răzvan Ursachi (locul 39), Matei Cîdu (locul 43), Radu Nițu (locul 61).

În sezonul 2025-2026, cei patru sabreri români au mai câștigat medalia de argint la etapa de Cupă Mondială de la Alger, de pe 9 noiembrie. În finala acelei competiții, adversari le-au fost tot francezii, care s-au impus atunci în ultimul act al competiției cu 45-38.

În 2024, echipa României, în formula Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi și Matei Cîdu, s-a întors de la Campionatele Europene de seniori de la Basel cu medalia de argint, deși primii doi erau încă juniori.

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  30 Martie 2026, 10:21

Un istoric atat de amplu al ultimilor 2 ani fara sa amintim de medalia de bronz de la campionatele mondiale? Probabil cea mai importanta. E o echipa de mare perspectiva pentru JO 2028, speram sa inceapa sa apara rezultatele si la individual.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează