SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ / GALA 2024

VIDEO Elisabeta Lipă la Gala Canotajului: „Sportul românesc are nevoie de reforme, altfel performanța va fi spre deloc”

Elisabeta Lipă la Gala Canotajului 2024 Foto: captură video Răzvan Petrescu
Elisabeta Lipă la Gala Canotajului 2024 Foto: captură video Răzvan Petrescu

Articol de , - Publicat marti, 10 decembrie 2024 16:52 / Actualizat joi, 26 iunie 2025 18:38

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă (60 de ani), care va fi deputat de Botoșani, spune că și-ar fi dorit mai mulți sportivi în Parlamentul României. De asemenea, că e nevoie de reformă „pentru că așa cum e acum performanța va fi cu siguranță spre deloc”.

Federația Română de Canotaj și-a premiat sportivii în cadrul tradiționalei gale anuale, la care au fost prezente și oficialitățile ANS, președinta Elisabeta Lipă, respectiv COSR, secretarul general George Boroi.

Fosta mare canotoare, cvintuplă campioană olimpică, este în postura de a-și începe curând mandatul de deputat de Botoșani din partea PSD, obținut în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie. O poziție din care vrea să susțină sportul de la noi cu măsuri concrete, deși spune că ar fi vrut să fie mai mulți sportivi în Parlament pentru o mai eficientă reprezentare.

Gala Canotajului Românesc. Drama lui Alex, bolnav de cancer, i-a impresionat pe sportivi care s-au alăturat campaniei umanitare inițiate de Fundația Ringier
Canotaj
Gala Canotajului Românesc. Drama lui Alex, bolnav de cancer, i-a impresionat pe sportivi care s-au alăturat campaniei umanitare inițiate de Fundația Ringier

Elisabeta Lipă: „Este foarte greu să stai deoparte și doar să te plângi”

Eu mi-aș fi dorit ca mult mai mulți sportivi olimpici care au demonstrat în cariera lor că știu ce înseamnă să câștigi, care sunt la ora actuală în administrația sportivă, să fim în Parlamentul României pentru că numai așa putem fi o voce, numai așa vom putea aduce îmbunătățiri sportului românesc”, a declarat Lipă după încheierea galei.

„Este foarte greu să stai deoparte și doar să te plângi, să ceri ca sportul să devină o prioritate națională, să ceri că trebuie să modificăm legislația pentru că este învechită, că nu avem legea sponsorizării, că nu fac copiii mișcare. Dar toate aceste nemulțumiri cine să le rezolve?”, s-a întrebat.

Nu are cine decât noi, cei care suntem în activitate, în administrația sportivă și până la urmă avem obligația să ducem destinele sportului frumos mai departe”, a dat tot ea răspunsul. ”Am demonstrat că suntem un popor talentat, muncitor, că știm ce vrem și rezultatele nu întârzie să apară”, a punctat.

Unele dintre cele mai bune performanțe din acest an au fost aduse chiar de canotaj, în frunte cu cele cinci distincții olimpice, două medalii de aur și trei de argint.

„A fost un an foarte bun al canotajului, dar un an pe care eu l-am retrăit ca sportivă la Barcelona 1992. Și mă bucur că s-a arătat că se poate, asta îi ajută psihic foarte mult ca să poată să meargă mai departe cu pregătirea, cu cantonamentele lungi, grele, istovitoare, dar atâta timp cât ai demonstrat o dată că se poate, atunci cu siguranță abordarea pregătirii este altfel”, asigură președinta ANS.

Elisabeta Lipă: „Toată lumea își dorește un minister, dar nu este suficient să ai doar titulatura”

Are vreun sfat sau o sugestie pentru cine va veni în fruntea organismului care va dirija sportul românesc în noul guvern?

„Mi-este foarte greu să dau sugestii sau sfaturi, dar ceea ce pot să spun cu certitudine este că sportul românesc are nevoie de reforme pentru că așa cum e acum performanța va fi cu siguranță spre deloc”, avertizează Lipă.

Nu avem profesioniști, toată lumea își dorește un minister, dar nu este suficient să ai doar titulatura, ci trebuie să ai și oamenii pricepuți care să vină în sprijinul sportului, să creeze pârghiile necesare pentru a face performanță. Avem 48 de cluburi sportive municipale care sunt finanțate de către statul român și care trebuie reformate și ele, trebuie să aibă indicatori de calitate”, a enumerat câteva posibile măsuri.

„Atunci când ceri trebuie să dai și ceva în schimb și cu siguranță că dacă ușor-ușor acest lucru se va întâmpla, sportul românesc va arăta altfel”, a conchis Elisabeta Lipă.

Premiile acordate la Gala Canotajului Românesc 2024

  • Trofeul "Echipajul anului" - Florin Enache şi Andrei Cornea (dublu vâsle masculin)
  • Premiul special FRC - Ionela Cozmiuc (dublu vâsle feminin - categorie uşoară)
  • Laureaţi seniori masculin: Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă şi Ciprian Tudosă (patru rame masculin), Florin Arteni şi Florin Lehaci (dublu rame), Florin Arteni, Florin Lehaci, Mugurel Semciuc, Mihăiţă Ţigănescu, Adrian Munteanu, Constantin Adam, Bogdan Baitoc, Alexandru Danciu şi Marius Cozmiuc (8+1 masculin), Florian-Marian Enache şi Andrei Sebastian Cornea (dublu vâsle masculin),
  • Laureaţi seniori feminin: Ionela Cozmiuc şi Gianina van Groningen (dublu vâsle categorie uşoară feminin), Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria Petreanu (8+1 feminin), Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar (dublu vâsle feminin), Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel (dublu rame feminin).
  • Laureaţi juniori: Bianca Camelia Ifteni (schif simplu feminin), Iulica Maria Ursu şi Gabriela Tivodariu (dublu rame feminin), Mateus Simion Cozminciuc şi Fabrizio Alexandru Scripcariu (dublu rame masculin), Ionela Elena Scutaru, Adina Alexandra Florea, Stejara Olariu şi Bianca Elena Drăghici (patru rame feminin)
  • Laureaţi tineret: Andrada Maria Moroşanu şi Iulia Bălăucă (dublu vâsle feminin), Mariana Laura Dumitru, Manuela-Gabriela Lungu, Emanuela Ioana Ciotău şi Patricia Cireş (patru vâsle feminin)
  • Laureaţi antrenori şi staff medical: Antonio Colamonici, Cosmin Boguș, Ciprian Atomei, Marcus Despina, Dorin Alupei, Marius Băcăoanu, Veronica Cochela, Doina Ignat, Sorin Băhnărel şi Vasile Oşean.

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.

Citește și:
Ce noroc pentru Cristi Chivu! Pe cine va înfrunta Inter în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor » Toate împerecherile
Liga Campionilor
Ce noroc pentru Cristi Chivu! Pe cine va înfrunta Inter în play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor » Toate împerecherile
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Europa League
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
kinkonro
kinkonro  •  10 Decembrie 2024, 18:24

De reforma tip PSD? Lasă.

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  10 Decembrie 2024, 17:14

...vrem Kelemen Hunor ...presedinte ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează