Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 30 iulie 2009 00:00
Eliza Samara, cel mai bine clasată româncă, se antrenează opt ore pe zi pentru a face faţă adversarelor asiatice
Considerată cea mai valoroasă tînără jucătoare din Europa, Eliza Samara (20 de ani) e numărul 33 mondial în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă (ITTF). De altfel, doar şapte jucătoare de pe Bătrînul Continent sînt în faţa româncei. "Dintre acestea însă, cinci sînt chinezoaice naturalizate. Cînd vreodată Liu Jia e austriacă, Li Jiao şi Li Jie olandeze, Li Qian poloneză sau Wu Jiaduo nemţoaică? Dar asta e, trebuie să ne batem cu ele. Bine că acum federaţiile nu mai pot naturaliza chinezoaice că prea rămăseserăm la concursuri singurele europene", spune supărată Eliza.
Aflată într-o scurtă vacanţă acasă, la Constanţa, Eliza se pregăteşte deja pentru sezonul viitor. Are timp doar să-şi revadă cîţiva prieteni şi să facă plajă. Va pleca în China în această săptămînă. "Echipa României a fost aleasă de federaţia internaţională ca să se pregătească alături de echipa Chinei. Federaţia internaţională plăteşte tot, noi doar ne vom antrena", explică Samara.
Daniela Dodean şi Cristina Hîrîci, coechipierele ei de la lot, o vor urma pe Eliza. "Am mai fost în China acum şapte ani la un astfel de stagiu. Înveţi foarte multe, te perfecţionezi. Opt ore pe zi nu faci altceva. Nu ai în minte decît ţaca-ţaca, păcănitul mingii", subliniază constănţeanca.
China e, de altfel, a doua ei casă. "În fiecare an am fost de trei-patru ori, la concursuri, la pregătire. În ultimii doi ani, nu am petrecut acasă, la Constanţa, atîtea zile cît am stat în China!". Îţi dai seama din ton că Eliza vorbeşte serios. Iubeşte însă acest sport. A ajuns întîmplător să-l practice, dar nu-l va trăda niciodată.
"Visez să cîştig o medalie la Olimpiadă. La simplu e greu, aproape imposibil, cu milioanele de chinezoaice pe care le ai de înfruntat, dar la dublu poate exista o posibilitate", încheie Samara.
Cu mingea în buzunar
Eliza Samara are o singură superstiţie pe suprafaţa de joc. "Joc mereu cu o minge în buzunarul drept. M-am obişnuit aşa şi consider eu că-mi poartă noroc. Am mai uitat cîteodată şi de fiecare dată am pierdut atunci", declară Eliza. Avea şi un tricou preferat, cel cu care a cîştigat titlul european de junioare în 2007, la Bratislava. "E foarte frumos, roz tot, dar de cînd s-au schimbat sponsorii federaţiei nu-l mai pot purta. Îl am acasă, l-am înrămat", spune sportiva.
Campioană în Italia
San Donatese e echipa italiană la care joacă Eliza Samara. "E o localitate lîngă Milano, ceva în genul Otopeniului la noi", explică Eliza. Coechipieră cu Dana Dodean la echipa din Peninsulă, San Donatese a cîştigat în acest an pentru prima dată titlul în Italia. "A trebuit să mă duc eu să cîştigăm", glumeşte Samara. În tot campionatul, din 11 meciuri, Eliza nu a pierdut decît unul singur. A fost indiscutabil vedeta echipei, deşi la San Donatese a mai jucat chinezoaica Chi Wrong Chi şi italianca Laura Negrisoli.
Se antrenează cu băieţii
Stîngace, Eliza Samara se pregăteşte la echipa de club din Italia doar cu băieţii. "Îmi place să joc cu băieţii pentru că loviturile vin mai puternic şi mă pun mai mult în încurcătură", explică Eliza. În rest, la antrenamente, are jucătoare din China plătite pentru sparringuri. "Chinezoaicele au tenisul de masă în sînge. Şi numărul 100 mondial tot îţi pune mai multe probleme decît o jucătoare din Europa".
"Samara e o jucătoare atipică. Dumnezeu i-a dat talent cu carul şi ea profită de acest lucru. În meciuri are nişte lovituri pe care nu le vezi la nici o jucătoare din lume. De multe ori, jucătoarele din Asia au nominalizat-o ca pe jucătoarea din Europa de care se tem cel mai mult"
Cristinel Romanescu, preşedinte FRTM
33 este locul în clasamentul ITTF pe care se află Eliza Samara, cel mai bun ocupat de o româncă
Ce vine din urmă
La Campionatele Europene de juniori şi cadeţi din această lună, la Praga, România a obţinut şapte medalii, trei de aur şi patru de bronz. Cristina Hîrîci şi Anamaria Sebe (aur la dublu), Camelia Postoacă şi Hunor Szocs (bronz la dublu mixt), Cristina Hîrîci, Camelia Sebe, Anamaria Sebe şi Andrada Vincze (aur pe echipe). La cadeţi, Bernadette Szocs a luat bronzul la individual şi aurul la dublu, iar echipa de băieţi şi cea de fete a au adus cîte un bronz în ţară.