SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

Experiment la Campionatele Mondiale în bazin scurt de la Budapesta: „Încercăm să creăm mai multă armonie în sport”

Podiumul feminin și masculin din proba de 200 m mixt FOTO Gulliver/GettyImages
Podiumul feminin și masculin din proba de 200 m mixt FOTO Gulliver/GettyImages

Articol de - Publicat sambata, 14 decembrie 2024 19:43 / Actualizat sambata, 14 decembrie 2024 20:29

Organizatorii Campionatelor Mondiale în bazin scurt și forul internațional au introdus la Budapesta ceremoniile comune de decernare a medaliilor în probele rapide.

Spectatorii prezenți în Duna Arena din Budapesta au avut parte de o surpriză la festivitatea de premiere a probelor de sprint. Astfel că în loc de două ceremonii, la masculin și feminin, au avut parte de una la comun pentru probele de 50, 100, 200 m la toate procedeele.

Val de recorduri la Mondialele de înot în bazin scurt » A căzut și unul legendar, vechi din 2009!
ÎNOT / CAMPIONATE MONDIALE BAZIN SCURT
Val de recorduri la Mondialele de înot în bazin scurt » A căzut și unul legendar, vechi din 2009!

Brent Nowicki, președintele World Aquatics, a spus că această abordare s-ar putea întâlni și la alte competiții în funcție de reacțiile de la Budapesta. „Ne place când femeile și bărbații primesc medaliile împreună. Încercăm să creăm mai multă armonie în sport”, a explicat oficialul pentru Swimswam.

Americanca Regan Smith, campioană mondială la Budapesta în probele de 50 și 100 m spate: „Chiar îmi place. Cred că este un lucru distractiv și este diferit. Simt că la Jocurile Olimpice nu aș vrea să fac așa ceva, dar cred că aici este plăcut”.

„E distractiv și se economisește timp”

Apoi a continuat: „Schimbă un pic lucrurile. La 100 m spate, de exemplu, l-am avut lângă mine pe treapta a doua a podiumului pe unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Hubert Kos. Mă antrenez cu el în fiecare zi acasă la Universitatea din Austin. A fost foarte plăcut să fiu lângă el pe podium. Am stat de vorbă. E distractiv să vezi fețe diferite, de asemenea se economisește și ceva timp”.

Experiment la Campionatele Mondiale în bazin scurt de la Budapesta: „Încercăm să creăm mai multă armonie în sport”
Separarea după ceremonie FOTO Guliver/GettyImages

Dacă înotătorii de pe primul loc sunt din aceeași țară, imunul se intonează o singură dată. Dacă nu, se intonează ambele imnuri ale câștigătorilor de la feminin, respectiv masculin.

Americanca a subliniat că a trebuit să se gândească și la felul în care reacționează, mai ales dacă lângă ea este un înotător pe care nu-l cunoaște. „Voi spune ceva de genul: Felicitări! Dar în afară de asta, aceasta este partea mea de podium, iar cealaltă este partea ta a podiumului. Nu știu ce să zic. Este interesant, este nou”, a subliniat Smith.

România are o delegație de opt înotători

România participă cu opt sportivi (Robert Badea, Darius Coman, Patrick Dinu, Denis Popescu, Andrei Theodor Proca, Andrei Ungur, Aissia Prisecariu și Brigitta Vass) la Mondialele în bazin scurt de la Budapesta. Doar Denis Popescu a reușit să treacă de serii, el oprindu-se în semifinale în proba de 100 m spate.

Citește și:
Devastator în direct la adresa lui Gigi Becali: „Sper ca MM Stoica să vină la noi”
Superliga
Devastator în direct la adresa lui Gigi Becali: „Sper ca MM Stoica să vină la noi”
Surpriză: Vlad Chiricheș a semnat și se va alătura vineri echipei!
Nationala
Surpriză: Vlad Chiricheș a semnat și se va alătura vineri echipei!
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Superliga
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
După 18 ani: rezultat istoric pe San Siro, în Italia - Franța! » Istvan Kovacs a dictat două penalty-uri
Liga Națiunilor
După 18 ani: rezultat istoric pe San Siro, în Italia - Franța! » Istvan Kovacs a dictat două penalty-uri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează