SPORTURI  »  ALTELE  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Faptele celor inculpaţi în cazul transferurilor vor fi prescrise abia în 2030!

Articol de GSP - Publicat vineri, 16 ianuarie 2009 00:00

Cei 8 inculpaţi sînt acuzaţi şi de înşelăciune şi pot scăpa de răspundere penală doar după 25 de ani de la ultimele acţiuni anchetate, consumate în 2005

Dosarul transferurilor intră în prelungiri. Ieri, Înalta Curte de Casaţie a trimis cazul spre Tribunalul Bucureşti, deoarece George Copos, unul dintre cei 8 inculpaţi, şi-a pierdut, după ultimele alegeri, calitatea de parlamentar. Evident, speţa se va prelungi în instanţă. Este posibil ca ea să dureze cîţiva ani. Antecedente există. Procesul în care acelaşi George Copos este acuzat în Dosarul Loteria este pe rol de trei ani şi a înregistrat deja 29 de amînări! ;)

Şanse infime de achitare
În cazul transferurilor internaţionale din perioada '99-2005, între cei 8 inculpaţi există o foarte strînsă legătură. Toţi sînt acuzaţi, printre altele, de înşelăciune, care se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi are termen de prescriere 25 de ani. Cum în dosarul transferurilor este vorba de înşelăciune în formă continuată, conform art. 41 din Codul Penal, sînt luate în calcul ultimele infracţiuni din dosar, cele din 2005. Astfel, termenul de prescriere este 2030! 

Primele şicane
Deşi în timpul audierilor de la DNA a fost reprezentat de avocatul Daniel Nazat, Gigi Neţoiu a avut ieri un avocat din oficiu! O şicană obişnuită pentru a se obţine amînări. La Înalta Curte de Casaţie au fost prezenţi doar Mihai Stoica şi Jean Pădureanu. Primul a declarat ironic: "Nu comentez un meci amînat!". Şeful Gloriei a spus că "voi veni la toate termenele, deşi sînt nevinovat". (Claudiu Petrişor)

CEI 8 TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ DE DNA

IOAN BECALI
VICTOR BECALI
GICĂ POPESCU
CRISTI BORCEA
GEORGE COPOS
MIHAI STOICA
GIGI NEŢOIU
JEAN PĂDUREANU

Citește și:
Fiul lui Ion Țiriac, cucerit de celebra Sydney Sweeney: „Aș da milioane să văd asta”
Stiri extrasport
Fiul lui Ion Țiriac, cucerit de celebra Sydney Sweeney: „Aș da milioane să văd asta”
„I-ai spune lui Stanciu să semneze cu FCSB?” » Chiricheș a început să râdă, apoi a dat un răspuns neașteptat
Superliga

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari
Campionate

Laurențiu Reghecampf a anunțat două reveniri importante, dar și o absență de ultimă oră: „A avut Covid”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (3)
 •  16 Ianuarie 2009, 09:23

Vorbe goale, fara fapte. Ce nu v-ati dat seama, dragi romani, este ca oamenii de la DNA fac un circ foarte mare. Ca sa isi justifice salariile, ei fac fel de fel de procese, care de altfel sunt corect intentate, dar rezultatul va fi unul nul, deoarece nimeni nu va ajunge dupa gratii. Cand se va schimba constitutia si Justitia nu va fi condusa in sistem politic, atunci se va face ceva in Romania. Putin cate putin in 150 de ani Romania va fi la nivelul de azi al celorlalte tari.

 •  16 Ianuarie 2009, 03:25

Promit ca daca macar UNUL intra la parnaie ma duc si fac o mica statuie procurorilor de la DNA.

 •  16 Ianuarie 2009, 02:26

facem pariu ca astia nu intra veci la parnaie, adica niciunul ;) veeeccciiiii

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close