SPORTURI  »  ALTELE  »  SPECIAL

FOTO Magicianul fără şa » Gabor Orban-Barra a fost primul român la Campionatul Mondial de bike trial

Gabi se simte în largul său pe terenul de antrenament improvizat +3   FOTO
Gabi se simte în largul său pe terenul de antrenament improvizat

Articol de , - Publicat miercuri, 26 septembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 27 decembrie 2012 12:22

UPDATE: O video-poveste despre abilităţile extraordinare ale lui Gabor Orban-Barra

 

 

Sportivul este campionul en-titre al României la disciplina în care ciclistul trebuie să sară peste obstacole fără să pună picioarele pe pămînt. Tînărul putea rata primul Campionat Mondial din istoria României din cauza neglijenţei crase a Federaţiei de Ciclism. Din cauza lipsei de fonduri, Gabor este hotărît să dea reprezentaţii prin ţară.

Locul întîlnirii pare straniu, deşi atmosfera e îngreunată şi de vremea mohorîtă. Un paznic ne priveşte dubios buletinele şi ne face un semn discret cu capul înspre fundul curţii. În stînga, tractoare şi utilaje. În dreapta, o grămadă de nisip, ciment şi pietriş. Iar în faţă, o siluetă ţopăitoare, un cangur mecanic, un hibrid. Hibridul om-bicicletă. Care pluteşte de pe butuc pe butuc şi aterizează mereu pe piciorul contopit: roata din spate.

Închizi uşor ochii, de frică să nu păţească ceva, căci lemnele sînt şubrede, putrezite, iar cauciucul se sprijină pe doar cîteva aşchii. Fără să îţi dai seama, zboară prin faţa ta şi zîmbeşte larg cînd îţi vede expresia feţei. E Gabriel Orban, pentru prieteni Gabi, cel mai bun român la o disciplină relativ necunoscută: mountain bike trial.

Şi-a făcut teren de antrenament
Iar spaţiul straniu e chiar terenul său de antrenament. "Bine aţi venit", ne întîmpină cu o strîngere de mînă. "Tot ce vedeţi aici e locul meu de muncă. Mi l-am făcut singur, butucii, paleţii şi cauciucurile de tractor eu le-am adus. Să nu vă supăraţi, nu e ceva foarte spectaculos", continuă, ţopăind într-o roată. Într-adevăr, peisajul nu e fantastic. Însă nu acelaşi lucru se poate spune şi de reprezentaţie.

Era să renunţe la 5 ani
Se învîrte pe un trunchi de copac. Nu e un mod ideal de a începe o poveste. Nu şi pentru Gabi: "Am făcut cunoştinţă cu ciclismul la trei ani, cînd am primit o tricicletă", începe tînărul. Dar nu a fost dragoste la prima vedere.

"La 5 ani, tata mi-a luat şi bicicletă. Dar nu prea ştiam să merg, mă chinuiam şi cu roţile ajutătoare". Aşa că părintele l-a "ameninţat": "Mi-a zis că o să vîndă bicicleta. M-am speriat şi am învăţat imediat", se amuză ciclistul.

De la hobby la victorie
Pasiunea s-a transformat în hobby, iar hobby-ul în meserie. "Am încercat mai multe tipuri de ciclism. Cross-country, downhill". Se opreşte pentru o secundă, cît să înfigă roata în fisura unui butuc. "Şi apoi a venit şi rîndul trialului. Se întîmpla în 2003". Şi tot în Sfîntu Gheorghe.

"Am văzut o demonstraţie, a fost dragoste la prima vedere, mi-a plăcut multe de tot". Aşa a început ascensiunea lui Gabi, care, de la un simplu practicant, a ajuns biker profesionist şi cîştigător al ultimului campionat naţional, în 2007.

Putea rata participarea la CM din cauza Federaţiei!
Vrem să îl facă să vorbească despre Campionatul Mondial. Desfăşurat luna aceasta, în Austria, acesta a fost primul la care a participat un român: Gabi a ajuns acolo alături de elevul său, Csaba Pásztor. I-ar place să vorbească înflăcărat despre competiţie, dar se întunecă puţin, chiar coboară de pe bicicletă. "Aveam nevoie de un tricou pentru competiţie pe care să scrie «România». Le-am trimis o scrisoare celor de la Federaţie. Nici măcar nu au răspuns".

Participarea a fost în pericol, dar Orban a găsit alternativa: "Noroc cu tricoul de campion din 2007, pe care scria numele ţării. Am acoperit numele sponsorilor cu leucoplast şi am putut participa, deşi organizatorii au strîmbat din nas".

De ce nu are şa la bicicletă :D
N-a schimbat multe biciclete în carieră, dar sudura nu l-a putut ajuta la nesfîrşit. "În aprilie am fost în Franţa. Am primit o bicicletă de ultimă generaţie, de la firma KOXX, cea mai bună în domeniu", se mîndreşte Gabi. De ce nu are şa? Începe să rîdă, în timp ce arată cu degetul, discret, spre zona inghinală: "Ca să nu doară!"

Vrea să dea reprezentaţii pentru fonduri
Părăsim terenul de antrenament, vrea să ne arate cîteva scheme şi în centrul urbei. "Nu prea am bani pentru pasiune. Mă pregătesc din greu, zi de zi. Poate şi patru-cinci ore. Dar nu primesc mult de la sponsori".

S-a gîndit la o alternativă. "Vreau să dau reprezentaţii prin ţară. Ar avea succes". În timp ce se caţără pe treptele Statuii Ostaşului, unul din simbolurile oraşului, lumea îl priveşte admirativ. Deoarece e văzut ca un showman în oraşul natal. Însă el vrea mai mult, mai departe.

Ce este bike trial?
Disciplina la care participă Gabi, mountain bike trial, are reguli extrem de simple. Ciclistul trebuie să parcurgă un traseu cu obstacole fără să atingă solul cu picioarele. În cazul în care se sprijină de pămînt cu membrele inferioare, e penalizat cu -1 punct (un picior) sau -5p (ambele). Cur sa e cîştigată de ciclistul cu cea mai mică penalizare. În caz de egalitate, se ia în considerare criteriul timpului.

"Zi de zi face acelaşi lucru. Dimineaţa - două ore de sală, după care se duce la terenul de antrenament. Altă meserie nu are, a mai fost doar paznic în club" (unul din prietenii lui Gabi Orban)

150 de practicanţi de mountain bike trial există în Români

2500 de euro costă bicicleta specială pe care concurează şi se antrenează Gabi

26 este poziţia ocupată de Gabi la Campionatul Mondial

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
scavenger
scavenger  •  27 Decembrie 2012, 12:56

Admirabil! GSP...daca se poate, va rog, in numele a sute de pasionati de ciclism din Romania...incercati sa faceti o ancheta despre cum se desfoasoara lucrurile la Federatia Romana de Ciclism. Ce s-a intamplat cu Gabi este nici macar 1% din cate se intampla in ciclismul romanesc. Incercati sa scrieti despre ciclistii suspendati de federatie pentru ca au participat la competitii private (razbunare impotriva organizatorilor care nu au chemat arbitri de la federatie, adica nu le-a dat partea, preferand sa cronometreze cu un sistem cu cipuri, mult mai performant) Licitatii cu dedicatie, fonduri cheltuite nu se stie exact pe ce, numai pe dezvoltarea ciclismului romanesc, nu, etc. Va multum

o_zonne
o_zonne  •  26 Septembrie 2012, 14:47

Frumosa poveste! Bv tinere!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează